Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

TABLETA ( … de FEBRUARIE ). DOI BOI ŞI DOI VIŢEI

            TABLETA ( … de FEBRUARIE )

DOI  BOI  ŞI  DOI  VIŢEI

(caragialeană)

  Vasile Lefter [320x200]Scris de Vasile LEFTER

 Dacă ar fi să facem un sondaj de titluri şi autori, întrebând cine a scris „Boul şi viţelul”, am obţine un răspuns aproape unic: Grigore Alexandrescu. Răspuns parţial greşit! O fabulă cu titlu identic va publica Ion Luca Caragiale în numărul 1 al “Convorbirilor critice” din 1908. Vărsătorul născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale, după 1890 va fi atras mai mult de epic, în proză sau în versuri.

   Caragiale, fabulist? Da! Nenea Iancu va cocheta şi cu prozodia, descoperind alte canale de transmitere a mesajului plin de subtilităţi prin tabloul alegoric. Ca orice autor de fabule, este atras de teme şi motive deja  în circulaţie, evaluându-şi obiectiv calităţile de poet. Fabula, dusă pe culmi de înaintaşul său paşoptist, îi deschidea generos o nouă perspectivă satirică, fără putinţa de a mai fi acuzat de plagiat. Fabulele scrise de Caragiale trebuie privite ca nişte picături de cerneală scuturate pe un covor încrustat cu nestemate. Vârful săgeţilor rămâne înmuiat în sarcasm.

    Câmpul tematic îi era cunoscut: impostura, nonvaloarea, demagogia, credulitatea. Cele şapte fabule puse în circulaţie dezvăluie un Caragiale mai relaxat, care şi-a vărsat deja amarul în scrierile anterioare. Tablourile – metaforă sunt adevărate eboşe necesare completării radiografiei  social-politice a României din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cel care umpluse la refuz sălile de teatru cu spectacole de comedie este profund cunoscător al problemelor politice, scriind şi combătând de pe poziţii conservatoare.

Reflecţiile autorului „Scrisorii pierdute” îşi păstrează actualitatea: ”Cauza dezastrului în care a căzut ţara este numai – da –  ,numai, nenorocita politică ce o fac partidele şi bărbaţii noştri de stat de patruzeci de ani încoace.”

    Scriind o fabulă   « Boul si viţelul”, Caragiale nu parodiază, ci preia personajele lui Grigore Alaxandrescu , adăugându-le alte valenţe caracterologice.

Clasica fabulă a celui care scria poezii de mare vibratie patriotică avea în centru ”Boul”, care, ajuns într-un post mare, uită de origine şi refuză să-şi recunoască o rudă apropiată, pe-al „doamnei vaci fiu”: ”-Un bou în post mare? / -Boierule-zice-aşteaptă afară / Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu. / -Cine? a mea rudă?Mergi de-l dă pe scară. / N-am astfel de rude şi nici nu voi să ştiu.

    Dialogul dintre  « nepot şi unchi”  ste surprins într-un alt registru satiric în fabula           ” Boul şi viţelul”, semnată de Caragiale. De data aceasta ,inserţia aluziei politice este mai directă. „Boul” proclamă generozitatea celor aflaţi la conducerea ţării, voitori de bine. Viţelul se lasă convins şi este bucuros că va duce mai uşor jugul: ”Mă-ndoiam eu însumi, m-am convins în fine, / C-am scăpat de-acum de orice nevoi:  /Ne sunt deopotrivă voitori de bine / Şi au multă milă cei mai mari ca noi ./ A rămas viţelul ca un gură-cască , Fericit că-n fine sacra speţ-a lui / O avea de-acum din belşug să pască / Ş-o purta mai lesne greul jugului.”

     În fabula lui Caragiale, dialogul între nepot si unchi pare a avea ca ţintă transmiterea experienţei celor vârstnici. Tonul este mai familial, mai cald: ”Unchiule,cum merge? /     -Excelent, nepoate! / ”Unchiule, iar glume? / Ba deloc, băiete! / -Sunt de accord cu toţii, foarte sigur ştiu… / Să m-asculţi pe mine, eu citesc gazete. / Tu nu ştii nimica, eşti un ageamiu.”

     Doi boi şi doi viţei! Fineţea maestrului în transmiterea mesajului este aceea a giuvaergiului din fabula „Talmud”. Meşteşugarul (Ştrul) face multe, dar artistul (Şmul) rămâne peste vreme prin fineţea diamantelor şlefuite cu har.

Morala? UNA-I ŞTRUL / ŞI ALTA-I ŞMUL!

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5