Alexandru Florin ȚENE

Fabulele luminate pe dinăuntru de morală socială ale lui Gavril Moisa

Cartea “ Fabule trăsnite“ de Gavril Moisa, apărută la Editura Ecou Transilvan, 2021, m-a făcut să aprofundez etimologia cuvântului “trăznit”, ajungând la concluzia că, pe lângă cele specificate în DEX, poate fi asociat și cu iluminarea, fiindcă fenomenul meteorologic dintre doi nori încărcați cu electricitate negativă și celălalt cu cea pozitivă, întâi produc lumina și apoi vine trăznetul. În urma acestei explicații logice, pot spune că fabulele poetului sunt iluminate de talent, urmând trăznetul prin morală, ca o concluzie a ansamblului convingerilor și a atitudinilor. Deprinderile reflectate în fabulă și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, sunt  reglementate prin  comportare, inclusiv a raporturilor indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică, adică fiind vorba de  etică

Volumul tipărit într-o ținută grafică și estetică deosebită, mi-a fost înmânat de poet cu autograful: “Familie Al.Florin Țene, o familie dragă sufletului meu, cu mulțumire, prețuire și prietenie aleasă. 8 aprilie 2021, ss Gavril Moisa. “, fiind  structurat în: “Prefață”, semnată de Victor Cubleșan, “Partea I”, “Partea II-a”, “Minifabule”, “În loc de postfață-Despre Fabulă”, “De același autor” și “Epilog”.

Cartea aceasta, fiind a 34-a publicată de scriitor, inclusiv  ce-a de care facem vorbire, are un interesant motto la început, un catren în stilul lui Gavril Moisa, prin care ne atenționează  asupra calității fabulelor din paginile următoare: 

” Privite doar, și necitite
Par niște fabule trăsnite.
Citite și…analizate
Sunt fabule adevărate!“

Întradevăr, fabulele din cele 153 de pagini, ne revelează un fabulist autentic, a cărui peniță poartă în vârful ei “cerneala” unei inspirații rar întâlnită în acest domeniu și în istoria literaturii române care se scrie în această perioadă.Făcându-mă să fiu de accord cu Cornel Udrea care subliniază pe ultima copetă:”De mai multă vreme, Gavril Moisa este un nume de referință în lumea umoriștilor, nu numai clujeni.Epigramele și fabulele sale l-au consacrat ca pe un autor înzestrat cu har ludic, discret în felul său, dar tăios în literatura sa social.(… ) “.

Așa cum se cunoaște, fabula este o specie a genului epic , în versuri sau în proză , în care persoanajele sunt animale , plante sau obiecte puse în situaţii omeneşti prin intermediu cărora autorul satirează vicii şi defecte, cu scopul de a le îndrepta prin similitudini și paralelisme, defectele oamenilor.Este un fel de caricatură într-o oglindă concavă în care îți vezi nasul ca râtul unui porc..Tocmai acest deziderat îl abordează cu subtilitatea talentului Gavril Moisa. Evidențiind și accentuând  carecterele, psihologiile, atitudinile, defectele, viciile semenilor noștri, atribuindu-le carecterele unor animale și păsări, pentru a trasa o tușe caractereologică, apoi concluzionând în morala exprimată prin ultimile versuri .Așa cum și proverbul românesc o exprimă:”Bate șaua, să priceapă iapa! “

Acest gen literar, care foarte puțin a fost  abordat în ultima perioadă, mai ales că în epoca regimului de tristă amintire, era trecut sub obroc, astfel, că în istoria literaturii române sunt menționați doar Grigore Alexandrescu, George Baronzi, Mircea Demetriade, Alecu Donici, Ioan Sârbu, Păstorel Teodoreanu, și încă câțiva, la care eu îl adaug și pe Gavril Moisa.

Ușurința versificării și al inteligenței de a subtiliza caracterul uman în “ pielea “ necuvântătoarelor, îi dă posibilitatea fabulistului să nareze povestea unor întâmplări cu  șarpele și șopârlița, privighetoarea și ciocănitoarea, umoristul și epigramistul, coțofana, capra și tăurașul,hârciogul și râsul, mioarele și berbecii, etc, în versuri eclatante, cursive și chiar muzicale, ce-l fac pe cititor să le perceapă la adevărata lor valoare, stârnindu-i  zâmbete în coltul, nu al buzelor, ci al minții și al sufletului. 

Pentru o exemplificare a stilului cursiv, dau exemplu prima strofă din fabula “Vulpea “nu înainte de a preciza, că stilistica literară este o disciplină „de graniţă”, aparţinând lingvisticii şi teoriei literaturii, motivarea ei fiind psihologică. Faptele de limbă examinate din unghiul expresivităţii poetice nu sunt cercetate ca elemente formale, ci în virtutea conţinutului lor, care reflectă în chip variat o realitate materială şi spirituală, așa cum procedează Gavril Moisa: 

“În pădurea noastră seculară,
O Vulpe foarte populară,
Care-și știa prețul la blană,
A vrut un post mai bun , la vamă,
Că-n ciuda legilor mai dure,
Era un du-te vino
În pădure”(… )p.87.

Autorul conclusionând cu morala: “Când ai o vulpe cum o vrei,/O aperi de niște…Căței! “
Minifabulele din ultima parte a volumului sunt adevărate bijuteri stilistice, catrene șlefuite până la perfecțiunea  diamantului pentru a străluci în lumina înțelepciunii pe care o transmit: “După o viață de artist

Tânjește după dictatoră,
Că a cântat pe bani, de la cultură. “(Greierele ), sau”
“Regret că nu mai vin la mare
Să-ți îndulcesc această vară,
Prefer să “cânt” peste hotare,
La voi e gripă…aviară. “(Scrisoare de la o privighetoare )., conchizând poetul cu “Gorila”

“Până ce și-a făcut un rost
A pupat dosuri și lăbuțe,
Apoi și-a promovat în post
Tot neamul mare de maimuțe…”

Citind fabulele lui Gavril Moisa, avem impresia că scrie spontan, însă la talentul lui se potrivește ce spuNea poetul chilian, Pablo Neruda: “Spontaneitatea  este produsul unor lungi meditații. “

Cartea de care facem vorbire, indubitabil, îl așează pe autor pe o treaptă superioară a valorilor noastre în ierarhia istoriei literaturii române contemporane. Scriind această frază mi-am adus aminte de ce spunea C.S.Lewis ”Adesea greutățile pregătesc oameni obișnuiți pentru un destin  extraordinar “

Mă alătur la concluzia exprimată de prefațatorul cărții, Victor Cubleșan, care scria: “…putem spune că specia fabulei continuă să trăiască prosper în contemporaneitate, oferind în continuare un instrument elegant de satiră și morală.“