Tableta de Marin IFRIM
Primit pentru publicare: 24 Dec. 2017
Publicat: 25 Dec. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Când iubesc e ca și cum aș muri pentru țara mea

Imaginea României nu e corectă. Nu suntem numai cerșetori, țigani, hoți, analfabeți, politicieni de circ, proști de la natură. În clar. România are o față frumoasă din cauza sportivilor. Ei ne-au scos mereu din mlaștina timpului: Ilie Năstase, Ion Țiriac, Duckadam, Lăcătuș, Penu, Gațu, Simona Halep etc. Lista este imposibil de redat aici. E mai grea decât vechile cărți cu numere de telefon. Ei sunt patrioții acestei țări, ei au învins oriunde în lume, din cauza lor s-a ridicat steagul României peste tot: la Mondinale, la Olimpiade, la Balcanice. Acestea sunt reperele nației, nu consumatorii de ciorbă cu litere, filozofii care filozofează până își fac timp să tragă apa ploii. Ilie Năstase îmi este rudă, ceva pe acolo, de prin Sălcioara și Bălăceanu. Nu l-am căutat niciodată. Nu am avut nevoie de gloria sa reală. Nu e un om rău. O verișoară de mea, Mariana Năstase, din Bălăceanu, a locuit în casa acestuia în timpul liceului și al facultății. Așa mi s-a spus de către ai mei. Familia Năstase, cea de la Bălăceanu, avea casa pe aceeași uliță cu noi. Ilie Năstase mi-a fost drag. Mă mândream în tăcere cu el, cu numele și performanțele sale. Acum mă cam întristează. Se poartă ca un om cu datorii imorale le securitate și la stânga. Își etalează uniforma de militar de carton pe zgură. Nu-mi place.  Am încheiat. E Năstase al nostru. Despre Țiriac, ce să zic, e un fenomen, un tip de o inteligență supremă. Juca tenis de câmp cu o aritmetică evidentă. De-asta a făcut și avere. Nu vreau să vorbesc despre acești eroi ai mei, inși cărora, uneori, le-am reproșat lucruri grave. Acum o iubesc pe Simona Halep. Ea este România care luptă. Când pierde câte un meci o înjur ca la ușa cortului. Știu că nu e corect, dar am dreptul la suferință tricoloră. Eu nu sunt C.T. Popescu. Când iubesc e ca și cum aș muri pentru țara mea. Am avut foarte mulți prieteni sportivi de top. Știți cum e? Mă simțeam ca puricile care tropăia mai tare decât elefantul. Campioni olimpici, balcanici, mondiali. E o istorie. Iată de ce în fiecare zi mă rog Celui de Sus să aibă grijă de nația mea. Nu am motive să-mi iubesc țara, am țară care are motive să mă iubească. Să fim împreună cu performanțele acestor purtători de drapel. Simplu. Fără politici(eni)…