Primit pentru publicare: 14 aug. 2017
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 15 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Țara tontolanilor

   Dragi cititori virtuali, vă rog să nu vă agitați, e vorba doar despre un pamflet leșinat. Am așa de multe treburi, încât, în criză de timp, vreau să trec repede peste acest subiect. E vorba despre un fel de țânțar, care, din când în când, intră în urechile telespectaorilor fără să bată-n timpan. Ca orice nesimțit îmbelciugat. Țântarul are rât, care poate fi văzut măcar prin microscopul minții. Să-i zicem Anofel Tontolan. Ziarist încă de pe vremea lui Caragiale. Ziarist sportiv care se ocupă de ”scrisori pierdute” și de ”nopți furtunoase” cu voie de la DNA. Un păcălici care se pricepe și la hexifărâmături derutante. Față de sublocotenent la început de carieră cu general în coadă. O fleoarță cu vizieră spre întunericul minții. Insul dă buzna în morgă peste cetățeni ceva mai rar, dar mai fetid, decât Mircea Badea, alt pampers plin de el însuși. Uitați-vă cum dă din buze, cum mișcă a viol verbal documentat cu voie de la documentariști.  Dă cu spor(t) în anchete cu tâlc. Suntem la apogeul unei țări a tontolanilor, a acestor clienți ai logopezilor calificați. Ce-o fi având sportul cu prefectura, numai tontolanul știe. Sau ce-o fi având Gâdea, de la  A3, cu inteligența, nici fruntea sa pătrată nu justifică vorbele-i ghilotinoase, de gâde gâdilat de oribilul din el însuși. Niște tontolani, ar zice Dinu Săraru, singurul papagal vorbitor din literatura română scrisă. Alt tontolan!