Maria CERNĂTESCU

Și te iubeam în noaptea cu ploaia de inimi,
Și mă-mbătam cu stele desprinse din boltă,
Parcă fugeam de vâltori din norii cu cetini,
Și m-aruncam în ninsori ce-adapă revoltă.

Și te iubeam într-o umilă necredință,
În lumea asta mare, stearpă și deșartă,
Și mă luptam cu toate cele-n biruință,
Să merg în pasul tău și greu în hoața soartă.

Și te iubeam într-o tăcere-mperecheată
Cu vulturii pleșuvi prinși în capcană neagră,
Și mă-ntrista un cânt din odă prescurtată
În partitura unei vieți care aleargă.

Și te iubeam în visuri nevisate-n noapte,
Când tremurau pe ram dorințele fugare,
Și-mi adunam în salbe dorul greu de șoapte
Ce stăruiau în ploi de inimi cu ardoare.

Și te iubeam cu nesperată învoială
De a primi la schimb, tăcuta îndoială!