TAINE BUCHISITE-N SLOVE

Îmi fremătau în unduiri, lumini de iarnă timpurie
Și-mi poposeau pe trup, păduri de-argint crescute în lumină,
Mă îmbătau în rădăcini, copaci desprinși de veșnicie
Și-mi respirau săgeți de amăgiri în tufe de verbină.

Mă ancoram semeț în taine scrise pe veșminte albe
Și colindam știute praguri, altoiuri pe tumulturi vechi
Din rouă necernută-n dimineți, arvună-n grele salbe,
Ce-mi scrijelea în dor sămânța dintr-un timp străvechi.

Și m-am oprit cu-nvolburări pe prispe ninse, zămislite
Când îmi curgeau cu risipiri, noi scânteieri și neștiute
Semințe dintr-un timp neamăgit de taine buchisite
În rădăcini din asfințituri, care vor să mă sărute.

Și-am pus pecete peste tânguiri înțelenite-n noapte,
Și-am aruncat într-un deșert înfrigurări de moarte sacră,
Și-am spulberat dorințele tivite, ‘nchipuiri deșarte
Ce m-au zidit în timpul meu, un naufragiat în arcă.

Desprinsă iar de timpul meu pe țărmurile neștiute,
Mă scriu pe apele din mări cu slove stinse-n alăute!