Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

TANDEM LITERAR: TITINA NICA ȚENE si AL.FLORIN ȚENE la aniversarea a 55 de ani de la căsătorie, 1 Mai 1964-2019

Primit pentru publicare: 01 Mai. 2019
Autor: Florica R .CÂNDEA, Arad
Publicat: 02 Mai. 2019
©Florica R .Cândea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Trăite sau nu, clipele de viață ne dau târcoale încă din tinerețe și pân la bătrânețe căci oare ce e viața? dacă nu Un pod de piatră ..care chiar dacă s-a mai  și răsturnat , apa , nu a venit, nu l-a luat , iată o parafrazare care ne îndeamnă să construim marginalii de rânduri citite.
Clipe pe  puntea vieții , Cluj Napoca , 2018 , este un volum antologic de autor, cu o Prefață de Voichița Pălăcean -Vereș, cu o superbă copertă întâi semnată de George Roca, Australia și o copertă patru care conține extras din Prefață și fotografia autorului, Titina Nica Țene.

Volumul conține peste o sută de pagini, 50 de titluri de proză scurtă, Date Biobibliografice , Referințe critice (Selecțiuni). Desigur , cu toții avem în sânul ochilor privirea caldă a ființelor dragi care ne-au legănat Podul vieții cu punți, cu munți cărunți sau jocuri pe genunchi.

”Cu părul nins
Cu ochii  mici
și calzi de duioșie
aieve parc-o văd aici
icoana firavei bunici
din frageda -mi pruncie (Șt.O.Iosif, Bunica)
***
O văz ca prin vis.O văz limpede așa cum era….
-Ghici..
-Alune..
-Nu..
-Stafide (B.Șt.Delavrancea, Basm)

***
Iată, avem în podul palmelor o carte primită recent.
Din geana pleoapelor răzbate ideea că vine o vreme când constatăm că (pe)trecerea prin viață ne-o pe-trecem pe poduri de ață… și pășim atenți să nu se frângă la capete, rotindu-ne privirile precum Luna nesecată de raze.Viața, ca un pod sau punte ne încearcă pe toți, de la inele la logodne, de la iubiri la îndoieli …dar ce mai contează decât că lăsăm după noi urme scrise pe poduri precum miei pe verzi pajiști…

Și, ce e oare viața dacă nu o metaforică punte peste care ne răsar alte paralele vieți, copii, nepoți, i-luminări de vise ori i(d)reale speranțe…între Pământ și Cer!
***
(Facem cuvenita precizare că nu o cunoaștem pe distinsa autoare și că, între două Popasuri ca pe un Pod, recent, la Cluj i-am dat un telefon, și, dacă  nu mi-a răspuns, am crezut de cuviință să îi trimit pe Pod de fun courier o carte-Clipe retrăite, Gutenberg, 2015).
***
Și totuși…o cunoaștem di(prin ) scris!!!
Care , iată, îndrăznim a spune precum Raiul în Cetate , că (În)Dumnezeiește  Clipa și Păzește Podul de Punte sau invers!
Rîndurile îi sunt ”Pietre de Aducere-AminTe” iar titlurile ni se par pitulate în Cântece de sape, Îngeri în vis, Viață netrăită, A doua tinerețe , Bucuria întoarcerii în timp, Întrebare fără răspuns, O noapte palpitantă De la copii învățăm…și tot așa..pân ne ascundem de Crucea Veșniciei…
Când flori pălesc alte flori răzbesc, nepoții de copii cu nume selenare Catinca, Anastasia, Ștefănel, Darius, Ionuț, Florin și care copii ori nepoți fălesc file de carte  cu O boacănă cât o casă, Livada de pruni, Catinca și E-urile, Catinca și iubitul, Anastasia și ..politica,Moș Crăciun. Matematica Anastasiei, și multe alte povestiri…Cât o Veste bună!
***
Pagini de carte …pe pod…alunecă lunecând nedisipite, nedisparate cu titluri din Antologie de Autor, care nu orbesc ci doruri potolesc!
Maiale de petreceri sunt în mâinile bunicii cu rochița rândunicii pline de poveste, mânuțe de copii mai mari ori micuți ale căror ochi se sclipesc de frăgezimi. De dragoste!
O carte pentru noi parcă Deja Vu!Pret- a-porter în reverul de raft de bibliotecă! De scriitor, mamă, soție, bunică! Poetă!

Cu flori de maci și de cicoarte, bunica nu le povestește ci le (mai) li scrie așa ca un testamentar fulg în calea vreunui pod de prăbușire! Pentru că scrisul nu ucide…
Scrisul clădește punți în calea vieții!!!Clipe!

E ca un inexorabil și plăcut ”pont” cu tot cu destin ca un recurs al autorului la viață pe care și-o reinventează stategic tot prin scris.Obliterare a spațiului vital prin scris, Titina Nica Țene își desface coaja Fructului oprit , Dragostea pentru toți în toate posibilele sale Fațete! Cu clapete!

Ca o rezonanță a superiorului prin Feminism
Feminitate, Cartea este un succes cu precise direcții.O carte despre copii, mari și mici, cu bunici, cu copii și, mămici, tătici fericiți!
Deosebit de pitoresc scrisul Titinei Nica Țene te învăluie în văl de copilărie cu trenă de furnici care foiesc poala pântecului și notează, antologic, ca o strălucire de ”note” sonore, oglinzi parale de Simfonie! De viață!
***
Seara la culcare am plâns…
Eu mereu am vrut să găsesc o comoară..
***
Aceasta este povestea simplă a  vieții  unui om..
***
În concluzia firească a acestor Note de lectură , credem că viața nu e simplă ci simplitatea prin scris dă o altă turnură cât o abnegație, care gravitează romantic înspre un cititor avid de copilărie, într-un vulcan torent de remarcabil talent.Povestea este una ce se aseamănă cu Povestea cupei de vin de la Hanu Ancuței cu nume de Titina! La care mă înclin!Ghici cine poartă ..vina..Titina?!!!
*
La ceasul lecturilor , ningea cu flori de iasomie peste romanul ”Un ocean de deșert”, Al.Fl.Țene,Ed.Nico, 2019,Târgu-Mureș(lector de carte, Nicolae Băciuț,prefațator,Mariana Cristescu).
Însumând aproape trei sute de pagini, romanul este structurat pe două părți distincte.
Partea întâi , însumează, la rându-i zece părți, precedate fiecare de motto-uri desprinse din opere ale unor consacrați scriitori sau filosofi.
Partea a doua , însumează opt capitole , la fel precedate de citate din care desprind pilde, înțelesuri , eresuri.

Metafora, ca mijlocitor.
În literatura românească, preferăm a ne limita, construcțiile antinomice(vezi titlul) au străbătut pagini celebre și deslușirea metaforelor , nu a fost, întotdeauna, la îndemâna oricui.
De pildă, Vasile Alecsandri , propune în poezia ”Iarna” …un ocean de ninsoare…care a pătruns nemărginirea iar la Mihai Eminescu vom regăsi construcții între rigoare și inefabil ”Sufletul omului e ca un val, sufletul unei națiuni ca un ocean”(1870, Din ocean de vise),”Oceanul cel de gheață!(De câte ori, iubito).
În cazul de față, asocierea unui ocean într-un deșert ar putea fi și invers percepută întrucât în ambele sensuri, imensitatea se updateaza pe retina unui lector și developează scene de care nici nu liniștește.

Și, pentru că nu este nici o băsmuire, cartea-roman întregește virtuți de narator demn de crezul său, acela de a spune adevăruri care, de cele mai multe ori, dor.De aceea, pornind din titlu, romanul se curge între două maluri, ca între două lumi, văzute prin casa de sticlă a peniței.

Valoarea omului se măsoară după greutățile biruite de el(Voltaire)
Am ales înadins acest citat de pe Pagina de titlu a romanului tocmai pentru a ne îndreptăți a scrie cum trebuie să invităm la o lectură de lector inocent.
Frescă a societății de azi, romanul pune pe tavă adevăruri despre ocupația sovietică(de temut ca o ciumă roșie)dar scoate la iveală, dând în vileag nume de prieteni scriitori și nu numai care au bântuit trecutul înspre un prezent ,  la fel de rău simțit-trăite, valabile povestiri în oglindă, prin tehnica Bulgărelui de zăpadă, sau Poveste în poveste.

Și poate nu întâmplător și poate tocmai de aceea, în roman se pendulează personaje cu nume Roșianu, un pseudonim, de altfel al autorului, desprins real din numele bunicii Ana Roșianu.
Un traseu, pe cât de sinuos pe atât de vijelios străbate paginile , precum sania în ninsoare și albatrosul în deșert, personajele compun romanul , simple la nume dar agitate și ascuțite la minte.
Adresarea este directă, Florin, Titina, Floarea, Marin, Saveta, Leana Giorgică,Ilie, Zăbașă etc.nume care ne amintesc de Marin Preda și galeria personajelor sale .
Care personaje , în opera țeniană, îndrăznim a spune faptul că nu numai că sunt reale sau vinovate ci și furnicuțe din Furnicarul vremurilor sale.
Care nu-i dau pace.
Care Pace , indiferent dacă este voalată pe un ”ocean în deșert” fie în Lumina casei , sunt viabile.

Orice învăț are și dezvăț(op.cit.pag.41)

Ascuns sub platoșa Roșiană, autorul și -a parcurs traseul printre scriitori precum Jebeleanu, Beniuc,Bogza, Radu Demetrescu ș.a din ale căror felinare ,pe drept spus, ardea fumul anilor, al consacrărilor, iubirilor de obște sau ale trădărilor, îndeobște.Scris la persoana a treia, romanul are , ca mijloace de expresie, dulcele stil al adresărilor directe, cu dialoguri, frământate în răspunsuri, cu narațiuni epice și dezvoltate în întâmplări pe care autorul le-a întâlnit, ca într-un refrigerateur, în drumul său, pe lanuri câmpenești de scriitură.Popoare de credincioși care își adresau formula ”Tovarășe!,” credincioși ascunsi sub sutane sau hlamide mai puțin ortodoxe, locotenenți obedienți ai ”Culturii românești,picură din conținutul romanului precum ploaia pe buze de săruturi.

Partea a doua sau Absurdul sacrificiului 

Un roman, cu o teamă că am sondat fântâni de pagină, autobiografic, ca în basme, cu Rău spre Bine sau invers , scoate, iată, la lumină, istorie, roasă de molia ciumei holerate de sumbre suferinți.

Răscolitoarea poveste în poveste este totuși un imbold la Împăcarea cu ziua de azi, prin imagini de mută tăcere, de refugiu al nepătrunsului cuprins și de acceptare a ființei umane zăvorâte prin chei sovietic războinice , prin idei revolut obscure dar lipsite de șansa cuminecării prin spovedanie.

Povestirea care parcurge descrierea din roman decriptează teama că lacătul eliberator la care cu toții am sperat are secretul cheii nimicitoare.

”Simțeam că devenisem altceva, un fel de trup cu multe pagini.O carte despre mine”(op.cit.pag,197-198)

Iată cum , din nume de cognomen, pseudonim, personajul Roșianu nu se teme nici de el, Copacul-Carte cât o Scriptură de acatiste.Având de povestit atât cât încă are de spus,autorul nu își joacă..Finala ci se afșă încă la Catedra de Profesorat!Unde nu își mânîncă nici anxios cuvintele ci stă la Poarta oceanului din deșert unde nu se închid porți ci se restabilesc ordini.Cartea nu sete într-un Deșert unde se tânguie tot Pământeanul ci este prezentă în istoria ocupată de bolșevismul relațiilor inexistent umane iar scrisă din plinătatea forței scriitoricești, Înviază!Iată cum un scriitor devine personaj, își ia Tovarășa de Viață, și converge înspre mult speratul glamouros moment, decembrie 1989,O clasicitate de evenimente …pe zile …”Titina , din când în când,mai citea la el, și apoi discutau pe marginea lui”(op.cit.pag.248)

…Și poate, cine știe….mai citesc și azi, amândoi, în luni de primăvară cu amiros de Florar!Căci, nimic nu e întâmplător romanul e tivit pe margini de cuvinte aflate antinomic la doi poli, dar cu plisee de perdele prin care, am zărit, ca un lector, nu numai ninsoarea florilor ci și ochiul de sticlă al autorului argumentându-și viața înperlată dintr-un deșert cât un paradis dezbrăcat de frica rebeliunilor trecut -prezente!

”Câtă Luciditate atâta Dramă” spunere camilptresciană regăsim în noul roman de o vibrație personală, aparte.Care luciditate este arma, gândirea sau Condiția umană de fin analist,aflat pe oceanul epicului transferat pe deșert de îndoială, dar de o acută problematică.Care nu devorează ci …ancorează la țărm de ocean.De Carte!