Te ştiu…

Te ştiu şi după vorbă, mers, ispită, glas duios,

în visele-mi tăcute,frustrate de cuvinte;

nu ştiu de-ai fost ori demon ori angel, mai ‘nainte,

dar ştiu c-ai fost şi încă eşti un vis în vis frumos.

Contemplu reflexiv ca prin fereastră trupu-ţi de vestală

– măiastră dăltuire de Rodin, – eden ori poate iad – ,

admirativ, cum de pe tine veşminte de mistere cad,

şi cum lăuntricul subliminal nu-ţi este o greşală.

Articole asemănătoare