Te ştiu şi după vorbă, mers, ispită, glas duios,
în visele-mi tăcute,frustrate de cuvinte;
nu ştiu de-ai fost ori demon ori angel, mai ‘nainte,
dar ştiu c-ai fost şi încă eşti un vis în vis frumos.
Contemplu reflexiv ca prin fereastră trupu-ţi de vestală
– măiastră dăltuire de Rodin, – eden ori poate iad – ,
admirativ, cum de pe tine veşminte de mistere cad,
şi cum lăuntricul subliminal nu-ţi este o greşală.