Teodor EPURE
.
.
.
.
AUTOPORTRET
Eram un cireş tânăr şi-nflorit
Când păsările cerului au îndrăznit
Să-şi facă cuib pe crengile mele
Încercând să-şi depene amintirile.
Târziu, în oglinda nemiloasă-am văzut,
Un chip cu sufletul îmbătrânit,
Un bărbat trist şi nehotărât,
Cu zâmbetul de pe faţă pierit.
Tinereţea m-a-ndemnat să râd şi să cânt,
Bătrâneţea a strigat s-o înving
Doar amintirile adunate
Dezvăluie adevărul poate.
Astăzi trăiesc din amintiri,mă odihnesc,
Nicio lacrimă n-aş putea s-o risipesc,
Şi dintr-o carte vreau mereu să-nvăţ
Cum sunt clipele de tristeţe şi răsfăţ.
Te rog doamne, dă-mi anii-napoi toţi
Să-mi cresc în pace ai mei strănepoţi,
Acesta îmi este dorul meu sfânt
Mai frumos şi mai scump pe-acest pământ.
Similare