Teodor EPURE
.
CERAMISTUL
Din lutul profan a smuls comori negre,
Le-a strecurat prin forţe primordiale,
Apă, aer, foc, frământatul în palme
Şi-ntoarse-n case haine de sărbătoare.
Artistul şi-a topit fiinţa pe florile
Care împacă durerea şi speranţele
A scris mereu cu polei de sticlă pe pământ
Luat de la traci printr-un trainic legământ.
Culorile sunt tot mai variate
Când se găsesc pe-un taler împreună
Şi-s sleite de vechea singurătate
Când în roiuri pe guri de scorbură s-adună.
Dar întunericul nu fuge nicăieri,
Este în grădină,se spală cu amăgiri,
Rezistenţa lui are oase fine,
Şi-un surâs desenat foarte subţire.
Ceramistul s-a apropiat de sfârşit
Când pendulele de lut şi le-a închipuit
Ca pe nişte păsări cu mare forţă
Cu făgăduinţa de zbor şi de viaţă.
Similare