Poezia profesorului Teodor Epure, ”Început de toamnă”, primită la redacție zilele trecute și publicată astăzi în revista Luceafărul, transmite un mesaj profund despre trecerea timpului, având în vedere schimbarea anotimpurilor și consecințele acestora asupra vieții satului românesc.

Poezia transmite o meditație asupra fragilității echilibrului dintre om și natură. Trecerea de la vară la toamnă nu este doar un fenomen meteorologic, ci o sfâșietură în ritmul vieții rurale, obișnuit la un moment dat. Natura, odinioară generoasă, devine acum ostilă, iar oamenii sunt nevoiți să se adapteze, să caute speranță într-un viitor incert. Este și o reflecție asupra timpului, când trecutul, ”ziua din trecut”, e mai prietenos și pare mai sigur decât prezentul, iar viitorul, ”ziua de mâine”, întârzie, lăsând satul într-o stare de așteptare și neliniște.
Totul este transmis prin folosirea simboluri simple și adecvate. Toamna – simbol al declinului, al sfârșitului unui ciclu. Deși „primele zile ale toamnei au sosit”, „miezul verii” persistă ca o amintire, sugerând o nostalgie față de abundență și lumină iar Soarele ca o roată de lemn-nvechit, o imagine care evoca oboseala, uzura, ne inspiră cum timpul se rostogolește lent spre apus. Este un simbol al trecerii și al degradației naturale. Graurii, sunt păsările ce devin un simbol al haosului și al invaziei. „Năvodul țesut din glasurile lor stridente” tulbură liniștea satului, iar „norii de grauri” aduc distrugere, golind viile și grădinile. Prin aceasta poetul, Teodor Epure, ne sugerează că forțele naturii nu pot fi controlate. Pomii cheliți – prunii, merii și gutuii („deodată chelesc”) – reflectă pierderea rodului, sfârșitul fertilității, o vulnerabilitatea a vieții în fața unei naturi necruțătoare iar Ziua de mâine, simbol al speranței și al incertitudinii („așteaptă și acum ziua de mâine”), ceea ce pune în față o stare de stagnare, de neputință în fața viitorului.
Deci, poezia „Început de toamnă” se remarcă printr-o abordare realistă și tensionată a anotimpului, în contrast cu alte creații din literatura română, care expun toamna într-un registru mai liric, melancolic sau romantic, cum ar fi Nichita Stănescu în „Emoție de toamnă”, unde toamna e o stare interioară, ca emoție, spre deosebire de Teodor Epure în „Început de toamnă”, unde aceasta aduce haos și distrugere. La Nichita Stănescu, Toamna este o metaforă a iubirii pierdute și a sensibilității sufletului, tratată cu un ton melancolic, intim și chiar erotic. George Bacovia în poezia „Rar”, ne aduce singurătatea și depresia din decorul autumnal, o atmosferă apăsătoare, repetitivă obsesiv, când ploaia, hanul pustiu accentuează izolarea. Bacovia folosește toamna ca fundal pentru alienare, în timp ce Teodor Epure descrie o comunitate rurală afectată colectiv de schimbarea anotimpului. Octavian Goga în „Toamna nouă” și Teodor Epure în „Început de toamnă”, ambii  împărtășesc o viziune pesimistă asupra toamnei. Dar, O. Goga se concentrează pe trăirea interioară, pe când T. Epure se orientează pe impactul concret asupra satului.

Așadar, „Început de toamnă” se distinge printr-un realism rural și o atmosferă tensionată, în care natura nu mai este doar un decor, ci o forță perturbatoare. Spre deosebire de poeziile lui Eminescu, Bacovia sau Nichita Stănescu, care explorează toamna ca simbol al iubirii, al singurătății sau al introspecției, această poezie o transformă într-un agent al schimbării sociale și al neliniștii colective.