Teodor EPURE

ÎN SINGURĂTATE

În singurătate
somnul mi se schimbă
într-o fiinţă aparte,
visele mi se înveşmântă,
în mantie de mătase,
insomniile îmi ard,
în candele luminoase,
dar nu mi-e frică
să aud gândurile
cum se schimbă
într-o singură clipă..
Caut cuvinte de bazalt
să scriu pe cerul înalt
cu un creion de secară
somnul meu de astă-vară.
Când osiile luminilor
crăpau de ger
visai o pasăre minunată
ce gonea pe zăpada îngheţată,
încerca să zboare,
cu aripile sale
înălţând clonţul spre zare,
trăgând ale sale gheare,
pe creasta de cristal a troienelor
să ajungă în vârful arborilor.
dar ca bruma a căzut,
uşor s-a rostogolit,
prin grădină a ţopăit,
crezând că cerul a cucerit,
cu aripile de cârpă
de neînlocuit.
Era pasărea duhorii.
Şi atunci supărat
încet,încet m-am înapoiat
în ţinutul insomniilor mele
de neuitat.