Lecturând aprofundat poemele publicate recent în Revista Luceafărul: „Pe cărări vornicenene” și „E ca o lumină difuză”, constat că autorului, vigoarea-i freamătă creația și consecvența lucrului de a aborda teme profunde.

Bunăoară Teodor Epure, în aceste poeme, ne sugerează teme diferite.
Trecerea timpului și meditația asupra vieții, memoria și lucru căzut în uitare sunt accentuate în „E ca o lumină difuză”, unde timpul este perceput ca o forță inevitabilă, care adaugă ani dar îi și consumă, lăsând urme pe chip și în aducerile aminte, dar memoria obosește, se „oprește la marginea drumului”, sugerându-ne fragilitatea ființei.
Natura și nostalgia copilăriei, tinereții și armonia cosmică și rurală sunt prezente în poemul „Pe cărări vornicenene”, unde universul rural și peisajele satului devin spațiu al armoniei, al frumuseții simple și al amintirilor iar natura este descrisă ca un spectacol grandios, unde lumina, culorile și miresmele se împletesc într-o simfonie a vieții.
Versurile abundă în simboluri și imagini poetice, întărite de metafore și expresivitate: Lumina difuză, simbol al timpului care se estompează, al vieții ce se consumă treptat, fără contururi clare; Ceasornicul, simbol al măsurării exterioare a timpului, contrastând cu percepția interioară, subiectivă; Scara anilor, succesiunea inevitabilă a vârstelor, fiecare treaptă fiind o etapă a existenței, Căile vornicenene, simbol al drumurilor copilăriei și tinereții, al legăturii cu rădăcinile și cu satul natal; Covorul de mătase și aur, imagine a câmpurilor roditoare, dar și metaforă pentru bogăția spirituală a naturii; Plopii de strajă, simbol al protecției și continuității comunității rurale; Turmele de oi ca un nor, metaforă pastorală, evocând liniștea și eternitatea vieții rurale; Timpul trage din timp, metaforă a consumării ireversibile a vieții; Memoria stă la marginea drumului,  personificare ce sugerează oboseala și fragilitatea amintirilor; Luna, de salcâmii înalți se sparge,  o imagine vizuală puternică, ce transformă un fenomen natural într-un spectacol poetic; Turmele de oi se preling ca un nor, o comparație pastorală ce evocă fluiditatea și liniștea vieții rurale.

Așadar, poemul „E ca o lumină difuză” are un ton meditativ, melancolic, centrat pe trecerea timpului și pe fragilitatea ființei. Este un poem al introspecției, unde lumina devine simbol al dispariției, iar „Pe cărări vornicenene” are un ton idilic, celebrând frumusețea naturii și nostalgia satului. Este un poem al plenitudinii, unde lumina și culorile dau viață peisajului. Împreună, aceste două poezii creează un contrast: unul care contemplă efemeritatea vieții, celălalt evocă eternitatea naturii și a tradițiilor. Cele două poeme se completează reciproc: unul vorbește despre timpul interior, subiectiv, care erodează ființa, iar al doilea despre timpul exterior, cosmic și rural, care pare etern și regenerant. Ca urmare, aceste poeme scrise cu simțire sinceră și trăită construiesc o meditație asupra existenței, unde omul este prins între efemer și etern, între fragilitatea memoriei și splendoarea naturii.

Bibliografie:
1.EPURE, Teodor. „Pe cărări vornicenene”, Revista Luceafărul, Botoșani, 4 dec. 2025;
2.EPURE, Teodor. „E ca o lumină difuză”, Revista Luceafărul, Botoșani, 22 nov. 2025.