Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
Teodor Epure: SATUL DIN NOI
SATUL DIN NOI
În satul meu albit de miresme crude, Un murmur de holdă în iarbă s-aude, Și din fântâni sună izvoare de lumină, Când luna pe dealuri din fluiere suspină. Satul meu drag cu fire de iarbă crude, Îndrăgostit de veacul ce arde-n iubire, Mă cheamă mereu în liniște fierbinte, Cu gând de mărire la vremea de-mplinire. S-ascult pe săteni cum deșteaptă pământul, Și nu vor niciodată să-i audă vântul, S-aud cum pământul plânge când îl ară, Ca să ajungă pâinea în întreaga țară. Ei s-au născut demult din inimi de revoltă, Cu un chip luminos ca soarele de baltă, Cufundați în gânduri ,ca în fântâni de piatră, Și-s iubitori de viață adevăr și vatră. Ei cunosc cel mai bine pământul și luna, Cunosc mersul aștrilor ce ne dau lumina, Truda pentru ei e nobilă și sfântă, Și cu bărbăție pământul îi ascultă. Ei sunt fântâni în drumul meu cu ape line Au purtat efervescența multor destine, Ei sunt aștrii diminețelor senine, Și vin de acolo de unde timpul vine. Și pururi sudoarea lor nu contenește, Să sfințească pământul ud creștinește, Cu sudoarea lor străveche și nouă mereu, Trudind pe pământ ca un adevărat erou. Aproape toți dintr-un sat la oraș au venit, Și au umplut deocamdată blocul primit, Din care încearcă să-și aducă aminte, Cum un bob de pământ este tot mai fierbinte Cu brațele pline cu flori din câmpie, Vin la voi, iubiți săteni,cu bucurie, Cu-n gând ce se aude departe de stele, GÂND AL UNUI STEJAR CU MULTE INELE!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania