Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Teoria literară ca ştinţă. RADU GYR:  Poetul temniţei cugetând  la splendoarea lumii

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Teoria literară ca ştinţă
     RADU GYR:  Poetul temniţei cugetând  la splendoarea lumii

Primit pentru publicare: 13 Febr. 2020
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 14 Febr. 2020
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

 Teoria literară ca ştinţă
     RADU GYR:  Poetul temniţei cugetând  la splendoarea lumii

 

De  curând, am avut privilegiul să  parcurg o lucrare multiform impresionantă a regretatului conf. univ. Corneliu Crăciun, de la Universitatea ”Partium” din Oradea: „Abordări stilistice ale poeziei lui Radu Gyr” Dincolo de  acest demers care se circumscrie ştiinţei teoriei literare şi care merită toată preţuirea, autorul reuşeşte să aducă aproape  de noi destinul tulburător al unui poet născut nu spre a fi un pelerin oarecare prin această lume precum noi, majoritatea muritorilor, ci un  oaspete cvasipermanent al temniţelor, gherlelor acestei lumi de pulbere.

Toate regimurile  mijlocului de veac XX au considerat că Radu Gyr nu trebuie să consume lumina Sfântului Soare, trimiţându-l în închisori: întâi regimul dictatorial al lui lui Carol al II-lea, gratulându-l cu doi ani de temniţă, deoarece aderase la legionari – simpla apartenenţă la aceştia  echivalând cu o sentinţă damnatoare. Regimul mareşalului Antonescu, după ce a zdrobit rebeliunea acestora, i-a arătat şi el drumul temniţei, pedeapsa  fiindu-i ulterior comutată în trimitere pe Frontul de Est. Comuniştii, mai generioşi în pedepse, i-au acordat   doisprezece ani, pentru acelaşi motiv.

Idealurile de credinţă şi patriotice afişate de mişcarea leginară au  sucit minţile multor  tineri cu deosebire, între ei numărându-se  viitoare mari spirite, precum Mircea Eliade, G.Călinescu, Radu Gyr, Mişcarea de la Păltiniş, Mircea Ionescu-Quintus sau un Feldrihan Ion, ţăranul  de la mine din Cristur-Şieu etc, etc. Pentru a-şi pune în practică aparent „nobilele” idei, recursul la crimă ca metodă a făcut ca legionarii să fie asemeni nu lui CHRIST Cel binecuvântat, ci lui Antihrist, care se va arăta violent  la extrem în ultimele şapte ceasuri ale istoriei.

Chiar eliberat în  1955, poetului Gyr nu pare a-i prii aerul libertăţii adică „temniţa cea mare a lumii” ( cum îşi consola tatăl Steinhardt pe fiul Nicolae, ce avea să meargă şi el la închisoare.) Scrie în 1958  incendiara poezie ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!”, rivalizând exemplar cu „Noi vrem pământ” a bardului de la Hordou (şi depăşindu-l prin riscul asumat.) Fireşte, e  închis iar. ”Obişnuit cu închisoarea ca la munca de birou”- cum îmi mărturisea cineva, stă  cinci ani, dar e urmărit permanent de securitate,  inclusiv la înmormântarea sa. Este meritul autorului orădean al lucrării, dl. Corneliu Crăciun, bunul meu coleg și amic din anii studenției clujene, de a face din acest năpăstuit al sorţii un prieten apropiat sufletului nostru.

De la poetul solar al roadelor autumnale şi splendorilor mundane, („Linişti  de schituri”, „Plânge Strâmbă-Lemne”) Radu Gyr  va evolua  spre „Poeme de război” –(experienţa camilpetresciană a frontului din răsărit) şi cu deoosebire spre poezia detenţiei  carcerale, care-l aşează alături de  alţi  pătimitori din literatura română: Bălcescu, I.Slavici, T.Arghezi, P. Istrati) şi din cea universală (N.Kazantakis, Soljeniţin, Nazim Hikmet, Curzio Mallaparte,  Dostoievski şi milioane de anonimi, pe care-i ştie doar Cartea Veşniciei).

După 1990, opera sa  respiră aerul libertăţii. Apar volumele: ”Vioara din pod”, „Pragul de piatră”,”Anotimpul umbrelor”, „Cuprindere”–  fiind inclus în numeroase  antologii.

Distinsul conferenţiar orădean se opreşte asupra unei probleme spinoase în sine: a definirii stilului, purtându-ne prin arcanele cugetării  unor savanţi cu faimă în domeniu: Charles Bally, Marcel Cressot, R. Iakobson, M. Riffaterre, Paul Valery, Jan Mukarovski, Vinogradov, I,Coteanu sau un Damaso Alonso, cu ultimii ieşind oarecum la „ţărmul   oceanului” în deloc facila chestiune a definirii stilului.  Probleme majore sunt  tratate pertinent şi cu maximă limpiditate: Gramatică şi stilistică, Expresivitatea fonetică, Stilistica şi funcţiile limbii, Expresivitate şi afectivitatea, Eul liric,. Totdeauna, CC  pare a lăsa o portiţă şi cugetării noastre, făcând din cititor un colaborator, după ce l-a îmbogăţit cu  roadele gândirii antecesorilor, unor spirite mari.

De la probleme generale ale genului abordat, autorul trece la expunerea unei game de componente stilistice  ale poetului Radu Gyr,  sub forma unor departamente noţionale: Izotopia, Negaţia, Epitetul şi sfera lui cromatică, Hiperbola, Metonimia, Sinecdoca, Antonomaza,Alegoria, Oximoronul,Repetiţia,Anafora,Refrenul,Comparaţia, Metafora, Clasa simbolurilor, probleme prozodice etc, etc. – practic toată „artileria”apolinică  a stihuitorilor din început de vremuri până azi. Şi aici constatăm  efortul auctorial de a lămuri procedeul stilistic în sine, astfel încât cititorul să fie în cunoştinţă de cauză privind arcanele domeniului.

Ca tonalitate generală, aserţiunile  autorului bihorean consună cu cele ale criticii literare ( Adrian Popescu de ex.), care vede în Radu Gyr un autor grav, profund, uman, un om al suferinţei, un crucificat al destinului. De la  tenta macedonskiană a începuturilor unui „Gyr, prinţ trist şi leneş, dormind prin busuioc / Măria-sa Voievodul albastrelor răzoare…”(vol. „Cununi uscate”), la „Sângele temniţei”, avem o adevărată golgotă.

Impresionantă e –de pildă-  cugetarea stratificată a existenţelor în poezia „Soldaţii lui Bonaparte”:

”Ah, grenadierilor, nu-i zangăt de arme
..expresul de cinci a trecut peste noi.
Ah, grenadierilor, nu-i vuiet de lupte,
Domnii-arheologi sapă sus, peste noi… .
Aah, grenadierilor, nu se bat împăraţii,
tribunele- aclamă  un meci peste noi/.
O clipă, momiţi de cumplitele larme/ S
Schilozii din lut s-ar găti de război
i….soldaţii lui Bonaparte
Ttresar în pământ…,…şi Bonaparte ne cheamă la el…
Soldaţii lui Bonaparte   se răsucesc în pământ
….Și Bonaparte ne cheamă la loc
… Soldaţii lui Bonaparte se zvârvolesc în pământ
….Și Împăratul ne cheamă pe toţi.” (în capitolul Izotopia)

Criticul literar de la Univ. „Partium” alege salutar să pornească de la procedeul stilistic la exemplificarea literară, ceea ce asigură o coerenţă remarcabilă demersului. Efortul de a fi exhaustiv (ex. Epitetul şi cromatica acestuia, Pletora, Simbolul etc), educă şi rememorează, iar exemplificările nasc în lector dorinţa de a-l cunoaşte integral pe  unul din marii poeţi ai secolului al XX-lea- Radu Gyr. Aceasta prin  permanenta ofertă a unui florilegiu de mijloace stilistice de care  uzitează poetul şi din care  redăm pauper, deşi ne-am fi voit abundenţi:

Negaţia: „Nu vreau să se urce din mine azur/ nici calde furtuni, , nici geamăt de orgă”(„Sângele temniţei”);
„Marele plâns n-are lacrimi şi nu ştie  vorbe de lut//…Nu-mi plac în stihuri măsurile / sunt strâmte ca nişte coşciuge” („Pragul de piatră)
  –Cromatica albului: „O, ce alb era totul odinioară! / Alb patul cu îngeri, albă şcoala primară ,/ albă duminica, albă vacanţa / alb jocul cu ţurca şi mingea…” („Sângele temniţei”)
Hiperbola: ”Doamne, cum s-or ospăta alţii: mormane de carne şi pâine…/ …Acum o sută de ani, /am avut un copil, o nevastă… Să fie o sută, două, cinci sute de ani?/ S-au surpat ceruri, au crescut bozii. Departe, odată, m-oi fi chemat, oare cum?/ Oi fi avut vârstă şi-un chip…/ Aici împlinesc sute de ani la-ntâmplare/ şi faţa mea e de fum.”(„Sângele temniţei)
Antonomaza: „Noi nu am avut heidelberguri cu blonde iubiri diafane”    (idem)
– Oximoronul: ”…încât socot cu teamă şi-ndrăzneală/ că pân’la Roma faima-mi va răzbate”; ”Bolnav de dulce”, „flăcări reci”; „dulce gură veninoasă”(idem, ibidem)
 –Metafora: „”Piciul ăsta…fulg de  lună, zâmbet de zăpadă…”/…  „Plouase-n smoala nopţii cu răpăit de tobe” („Linişti de schituri”)
Simbolul înfrânţilor cruciaţi ai Ierusalimului: „De ce, Gotfried, de ce ne înspăimântă o rană-n piept şi-un hârb de scut beteag,/ cât încă-n noi Ierusalimul cântă/ şi mai păstrăm prăjina unui steag?…”(„Întoarcerea din Cruciadă”)
Personificarea: „Cu puşca, Toamna pleacă  pe mirişti după iepuri…”(„Linişte de schituri”)
Cu straşnic glas făcut-am rugăciune: – Dragoste, dragoste, nici tu nu m-auzi?”(„Sîngele temniţei”)
Se ridicau toţi plopii în picioare, să vadă de nu cumva râul s-a revărsat pe maluri” (idem)
x               x
Constrângereile inerente  spaţiului publicistic ne fac să încetăm cu sfială exemplificările, lăsând cititorului bucuria descoperirii frumuseţilor extrase din noaptea suferinţei unui mare poet, martir sui-generis al crezului său.

prof. Vasile Găurean

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.581 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5