ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

TIMIŞOARA, ORAŞUL MULTICULTURAL ŞI LIANTUL CONVIEŢUIRII PAŞNICE

Primit pentru publicare: 08 Sept. 2018
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele national al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 09 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Propunerea profesoarei Doina Drăgan, preşedinta Filialei Banat Timişoara a Ligii Scriitorilor Români, de a scrie despre Timişoara, acest frumos şi interesant oraş din zona de divagare a râurilor Timiş şi Bega, m-a pus în dificultate. Motivul este, spre regretul meu, că l-am vizitat doar de două ori până acum. Odată, însoţit de fiul meu Ionuţ Ţene, doctor în istorie, cu prilejul invitaţiei primite de la Vasile Barbu din Serbia de ne duce la Uzdin, pentru a primi Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie şi altă dată cu ocazia lansări a unui volum din marea enciclopedie scrisă de Constantin Toni Dârţu „Personalităţi Române şi Faptele lor”, la care a participat floarea intelectualităţii timişene, insclusiv Î.P.S. Nicolae Corneanu. Cu acest prilej i-am cunoscut pe unii scriitori, cum ar fi: Doina Drăgan, Mariana Sperlea, l-am revăzut pe Adrian Dinu Rachieru şi pe alţi scriitori pe care îi ştiam doar după nume.

Însă, legătura mea cu acest oraş exista din anul 1958, prin prietenii mei care locuiesc, trăiesc şi creează, respirând aerul occidental şi cosmopolit al Timşioarei. Pe când eram elev la Liceul Teoretic din Drăgăşani, în anul 1958-59, corespondam cu poetul Anghel Dumbrăveanu, care, pe atunci, era secretar general de redacţie la „Scrisul Bănăţean”   revistă ale cărei pagini mi-a găzduit multe poezii. Cu înfrigurare primeam lunar revista şi câteva rânduri de încurajare de la acesta, poetul cu fizionomie eminesciană, pe care l-am cunoscut personal, abia, în anul 1999 la Târgu Jiu, cu ocazia unei manifestări literare.

În anul 1960, un prieten şi coleg de clasă, Adrian Chicu s-a stabilit la Timişoara, după ce a absolvit facultatea de chimie în oraşul de pe Bega, îmi povestea numai lucruri frumoase despre oamenii şi locurile acestei Cetăţi a culturii. Mult mai târziu, după evenimentele din decembrie 1989, care au început la Timişoara, când l-am vizitat, pentru prima dată, cu ocazia explicată mai sus, am început să studiez istoria oraşului, numit de germani Temeschwar, dar, neuitând, de soarta deportaţilor saşi din Banat din perioada regimului criminal comunist. Despre drama lor aflasem prin anii `50, din secolul trecut, ascultând cu părinţii Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, la radioul nostru…marca Siemens (sic!).

Când am venit a doua oară la Timişoara, împreuna cu soţia, poeta Titina Nica Ţene, ne-am plimbat pe malul Canalului Bega, amenajat prin anii 1728. Ne-am închinat în Catedrala Mitropolitană construită în perioada 1936-1946, am trecut podul de peste Bega şi am donat cărţi la Biblioteca Politehnicii, unde am fost primiţi cu amabilitate. Iar pe o masă dintr-o  cofetărie din centru am scris poezia de mai jos:

Dimineaţă după dimineaţă
Oraşul mestecă gânditor
străzile ce păstrează
urma călcâiului tău.

Guguştucii vin la ferestre
ciugulind cea mai rămas
după atâtea gânduri
risipite…

doi nuci joacă tenis cu seminţele
în spatele curţii
îmbâcsită cu iluzii
stau după uşa dimineţii
ca motanul ce-şi pândeşte pasărea
şi mă simt gardianul
care şi-a uitat zâmbetul
dincolo de gratii

dimineaţă după dimineaţă
zidesc în central oraşului
catedrale de speranţe
în care guguştucii vin
să-şi amintească cântecul…

Spre seară, aşteptând trenul să ne întoarcem la Cluj, am rememorat evenimentele istorice principale, printre care amintesc faptul că Timişoara este primul oraş din ţara noastră în care a apărut un ziar! Era anul 1771! A avut primul serviciu telegrafic în anul 1854 şi a fost primul oraş din Europa continentală cu străzile luminate electric. Sunt multe superlative în istoria acestei mari metropole pe care am părăsit-o cu „Săgeata Albastră” şi cu speranţa că ne vom reîntoarce într-o zi.