Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Timur Lenk – sânge, generozitate, spirit (III)

Timur Lenk – sânge, generozitate, spirit (III)
Gruia Cojocaru

VIII. Războiul granzilor
Ca-ntr-un joc de biliard, noul triumf provoacă efecte perverse, o parte dintre beii turci din Anatolia, ce vedeau în Baiazid I un prinţ bizantin, trec de partea lui Tamerlan, care promitea salvarea musulmanilor. Fireşte, o astfel de ocazie nu putea rata emirul! După ce intră în Anatolia, provincia Sivas capitulează, iar Tamerlan îşi ţine promisiunea: ucide cu bestialitate creştinii întâlniţi, spre satisfacţia musulmanilor.
Invadarea Anatoliei nu era privită cu ochi buni de către toată lumea. Mamelucii din Siria şi triburile turcomane, ,,Oamenii în blănuri negre”, s-au coalizat împotriva armatei lui Timur Lenk, care îi alungă însă până la Malatya, cucereşte Antiohia, Alep, Hama, Homs, Tripoli şi, în final, Damascul. La Damasc îl contactează pe scriitorul tunisian Ibn Khaldun, având cu acesta o lungă conversaţie, asigurându-l cu acest prilej de consideraţia sa.
1 capturarea lui BaiazidAflând că Baiazid I înaintează în Anatolia, Tamerlan, după o hărţuială specifică trupelor nomade (deşi musulman, emirul cunoştea perfect toate strategiile militare ale timpului, pe care le-a îmbunătăţit cu zestea personalitătii sale), îl înfruntă pe Baiazid, pe 28 iulie 1402, tocmai la Ankara, actuala capitală a Turciei. În confruntarea granzilor lumii, unde, se spune că ar fi fost aruncaţi în luptă un milion de oameni (poate cifrele sunt, oarecum, exagerate, pentru a revela fulminanta desfăşurare de forţe!), Tamerlan – a câta oară? – a biruit. Însuşi sultanul Baiazid I, la căderea nopţii – murdar, epuizat şi plin de sânge – a fost capturat. Condus la Tamerlan, care, în cortul său, juca şah – frapant sângele rece al emirului! – Baiazid ,,a fost tratat cu mult respect şi chiar cu simpatie”(L.Kehren), nu închis într-o cuşcă de fier, cum s-a spus. O dovadă în acest sens este aceea că, în mai 1403, atunci când Baiazid I moare de embolie, marele emir ,,îi organizează înmormântarea în necropola strămoşilor, la Muradiya, în Brussa, pe podişul otoman”( L.Kehren).
În semn de preţuire pentru Tamerlan, personalitatea care a dat o puternică lovitură otomanilor, ce reprezentau un mare pericol pentru Imperiul Roman de Răsărit, basileul – împăratul bizantin – a ridicat pe zidurile din Constantinopol drapelul cu dragonul djaghataizilor. De asemenea, Europa Apuseană, conştientă că, prin victoria de la Ankara, Tamerlan a ,,aplicat” o năucitoare lovitură otomanilor – care deja îşi începuseră expansiunea spre vest – i-a trimis emirului scrisori de felicitare, prin Carles al IV-lea al Franţei şi Henric al III-lea al Angliei, acesta din urmă trimiţându-l ca sol, la Samarkand, pe Ruy Gonzales de Clavijo.
Astfel de elemente, care îi măguleau vanitatea, nu l-au determinat însă pe marele emir să ocolească Smirna – oraş ce aparţinea creştinilor din Anatolia – ci l-a cucerit şi ,,uşurat” de bunurile de valoare…

IX. Spre China, în campania revanşei
2 imperiului lui Timur Victoriosul Tamerlan, cel mai puternic om de pe pământ, în acea epocă, s-a întors în capitala imperiului său, Samarkand, cu un singur scop: cucerirea Chinei. Amorul său propriu nu putea fi vindecat definitiv fără acest trofeu! De ce? Deoarece ,,China dinastiei Ming îi rănise orgoliul. Moştenitoare a dinastiei Yan, ea se considera suzerana djaghataizilor. Timur îi plătise tribut şi îi dăduse socoteală în legătură cu acţiunile şi cuceririle sale. Analele chineze menţionează ambasadele trimise de Timur în 1388, 1392 şi 1394”(M.Prawdin, ,,Imperiul mongol şi Tamerlan”).
Dorind să şteargă o asemenea umilinţă, ,,Tamerlan a strâns o armată imensă, de o sută până la două sute de mii de călăreţi, şi o infanterie de zece ori mai mare, un convoi încărcat cu echipament, cinci sute de căruţe cu catâri, mii de cămile încărcate şi ele”( M.Prawdin). Meticulos, ca întotdeauna, s-a informat cu privire la starea drumurilor şi a făcut depozite de provizii la Ottar, Almalik, Tufan.
Nu a lăsat nimic la voia întâmplării, iar succesul era previzibil, numai că, un singur aspect a fost tratat superficial: starea sănătăţii sale! De la întoarcerea din ultima campanie, Tamerlan, în vârstă de şaizeci şi nouă de ani, dădea semne vizibile de slăbiciune fizică. Cu toate acestea – ignorându-şi corpul, ce, încet, se stingea – Tamerlan a pornit spre China, în plină iarnă, pe 28 decembrie 1404. Traversând Sîr-Daria pe gheaţă, unele animale mureau îngheţate, însă erau pierderi prevăzute. Îşi propuse să traverseze Asia Centrală în trei luni, iar la începutul primăverii să se năpustească asupra Chinei. Pentru Timur Lenk ar fi început ,,războiul sfânt, djibadul islamic, cel la care se gândise toată viaţa, chiar şi atunci când îi atacase pe musulmani” (L.Kehren). În drumul spre China, Tamerlan îl primeşte pe trimisul lui Toktamiş, care implora clemenţă, iar emirul – cu o capacitate de a ierta uluitoare chiar pentru omul contemporan, care invocă toleranţa! – îl iartă şi ,,promite că, atunci când se va întoarce, îl va ridica din nou în rang pe nefericitul han”(M.Brion).
După acest moment, Timur Lenk, opreşte uriaşul convoi înainte de Ottar, pentru că, deja, începuse o altă luptă, ultima, cea care i-a pierdut pe toţi înaintaşii săi, lupta cu Moartea. Demn, ,,celor din familie le spune: Nu ţipaţi. Nu plângeţi, rugaţi-vă lui Allah pentru mine! Le spune cuvinte frumoase de adio, de dragoste paternă, cuvinte pline de înţelepciune, pe care nimeni n-ar fi crezut că le-a rostit într-adevăr, dacă n-ar fi fost relatate de cel care îl ura din tot sufletul, Ibn Arabşah”(L.Kehren).
Boala, care lucrase după legi inexorabile, de ea ştiute, l-a abandonat pe Tamerlan, pe 10 ianuarie 1405, entităţii care ne transferă (poate) într-o altă dimensiune existenţială, veşnicia…

X. Rolul jucat de Timur Lenk în istorie

Timur Lenk/Tamerlan (1336-1405) se impune în istorie, ca un personaj complex, contrastant, nonconformist, rebel, monumental. Totul este potenţat, exacerbat în emirul din Transoxiana: înţelepciunea aproape diabolică, onestitatea şi bunătatea superioară până şi bunului samaritean (dinamica legăturii cu Toktamiş merită revelată în oricare curs universitar, care studiază natura relaţiilor interumane!), perfidia – marcă a unei viziuni holistice despre lumea pe care şi-a propus şi a reuşit să o domine… Pot continua aproape pe aceste coordonate, pentru că, la Tamerlan totul s-a exprimat la superlativ! Aş mai adăuga doar o însuşire: cruzimea. Măcar că era o caracteristică obişnuită a vremurilor, de care nu s-a dezis nicio clipă – dimpotrivă, a fost şi aici un campion –, dacă, printr-un miracol, ar naviga în timp, spre epoca contemporană, Timur ar fi, desigur, invidios nu doar pe responsabilii dezastrelor din prima sau a doua conflagraţie mondială, ci şi pe cei care – cu un cinism de care, probabil, nici măcar emirul, n-ar fi fost capabil – au trimis, în anii ’90 ai secolului trecut, din avioane, spre aşezări umane, proiectile pe care scria ,,Paşte fericit!”…
Se poate spune că, în timp ce devasta lumea, Timur construia Samarkandul, o metropolă ce rivaliza cu marile capitale ale Europei Occidentale. Emirul – care dintr-un soi de dezarmantă nobleţe nu şi-a schimbat titlul, asumat la Bactra, în 1370, deşi nimeni nu i-ar fi contestat rangul de kaghan/sultan – ,,era un mare iubitor de ştiinţă, literatură şi arte. Ştia să preţuiască virtuţiile spiritului şi ale inimii, respecta geniile şi libertatea lor de mişcare şi exprimare. Impresionat de marele Ibn Khaldun, Timur îl lasă să se întoarcă la Maghreb, deşi i-ar fi plăcut să-l aibă în preajmă” (L. Kehren). Adunând imense bogăţii, Tamerlan a atras sculptori, pictori, meşteri excepţionali, încât este surprinzător faptul că aceştia n-au format şcoală de meşteşugari de elită.

Ar mai fi de menţionat faptul că, printr-o stranie întâmplare, ,,toţi descendenţii lui Tamerlan n-au moştenit de la el pasiunea războiului şi geniul militar, ci gusturile lui intelectuale şi artistice, ca şi calităţile spirituale cu care marele războinic era dotat, dar fără a şi le cultiva vreodată” (M.Brion). Totuşi, Timur a fost acela care a făcut posibilă dezvoltarea artei în Asia Centrală şi nu numai, odată cu sfârşitul secolulului al XV-lea, tocmai prin aplecarea sa către spirit şi artă, coordonate pe care le-au moştenit şi urmaşii săi. Nu întâmplător, referindu-ne la marele emir, se vorbeşte despre o anume Renaştere timuridă, care ne duce cu gândul la Renaştera europeană, mai ales că, în mare, perioadele coincid. O precizare însă se impune: Renaşterea europeană ,,implică întoarcerea la Antichitate, în timp ce Renaşterea timuridă din Transoxiana şi Afganistan este o revenire la activitatea culturală după o perioadă de stagnare datorată războaielor, fără întoarcere în trecut” (M.Brion, ,,Tamerlan” ).

Şi totuşi, analizând istoria medievală – oricât ne-am strădui să negăm ori să admirăm o serie de personalităţi, să le înfierăm sau să le adulăm, să le ironizăm, ori să ne revoltăm în faţa faptelor lor – nu putem uza, în cazul lui Tamerlan, de ,,şansa” de ignorării emirului! Iar dacă noi, oamenii, trăim (nu arareori) istoria prin prisma legendei, ce epitet i s-ar potrivi lui Timur Lenk, dacă unuia dintre învinşii săi, Baiazid I, i s-a zis, pentru rapiditatea cuceririlor sale, ,,Ilderim” (Fulgerul)?!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M.G. spune:

    Apreciez in mod cu totul deosebit aceste cronici…

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5