Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Ținutul năsăudean, în cântecele lui Cristian Pomohaci

            În muzica populară românească stau ascunse frumuseți și valori nebănuite, care reînvie și se lasă descoperite prin glasul unor cântăreți talentați ce fac din această artă un izvor de bucurie, de sănătate și frumusețe spirituală.  Cristian Pomohaci este unul dintre cei mai autentici reprezentanți ai cântecului popular din Ținutul năsăudean, care modelează inimi, înnobilează sufletul și transmite fiorul celor mai alese sentimente umane. Încă de mic copil s-a apropiat de cântecul popular și s-a urcat pentru prima dată pe scenă în satul său natal, când era elev la gimnaziu, fiind remarcat de specialiștii de folclor pentru vocea lui caldă și stilul interpretativ rar întâlnit. De atunci este în prim planul scenelor de folclor din România. Dragostea de muzica populară este valoarea lui cea mai de preț pe care știe s-o dăruiască la fiecare întâlnire cu spectatorii și telespectatorii săi. Iată ce declara el într-una din emisiunile Iulianei Tudor: ,, Atunci când urc pe scenă, unul dintre motivele mele este să ajung și la inima celor care nu mă iubesc, la inima celor care nu știu și nu văd că în spatele artistului sunt munca, dorința și ardoarea cu care vreau să le slujesc ”. Ceea ce cântă, ceea ce îmbracă, ceea ce trăiește, este sufletul satului de unde vine, adică Rebrișoara, localitate situată într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu, atât prin frumusețea naturii, cât și prin bogăția formelor de manifestare a spiritualității poporului român. Satului său natal i-a dedicat cel mai frumos și mai iubit cântec al inimii sale ,, De la Rebrișoara-n jos ”, pe care îl interpretează ori de câte ori se află pe meleagurile Năsăudului. Este un cântec emoționant, cu un mesaj inconfundabil  dat de linia melodică și de textul foarte bogat  în termeni ce definesc ,,veșnicia ” satului românesc. Versurile sunt simple, dar sensibile și expresive, desprinse din graiul specific zonei năsăudene, prin care interpretul își exprimă cel mai aprins sentiment : ,,Doamne câtu mi-i de dor/De casă și de ogor/ De târnaț și de cuptior/ Și de oala cu groștior./ Mi-i dor de părinții mei//C-am crescut pe lângă ei ”. Versul cu nuanțe toponimice ,,locul mândru și mănos” sugerează acel rai al copilăriei sale cu momentele pline de farmecul vârstei nevinovate petrecute la joacă : ,,Mi-amintesc copcil eram,/ Doamne, cât ne mai jucam/Se lăsa sara pe sat,/ Noi veneam de la scăldat./ Era plină ulișioara/ De copii din Rebrișoara/… Iarna frigul și-l lăsa,/ Dar nouă nu ne păsa,/ Că nu ne dădeam duși/ Ziua de la săniuș ” . Formele lingvistice, precum ,,târnaț , copcil, cuptior, groștior sau ulicioară ” și multe altele, aparțin graiului năsăudean și sunt rostite și din punct de vedere fonetic. Verbul său e molcom și dulce, precum  e linia sa melodică. El nu cântă pentru că știe să cânte, ci cântă pentru că are ceva în adâncul sufletului, care poate alina durerea și dorul oricui. Există în cântecele lui Cristian Pomohaci o filozofie   populară, aceea a demnității umane. Cântecul care l-a așezat în galeria marilor interpreți ai folclorului românesc este cel intitulat ,,A fi om îi lucru mare” remarcat prin înțelepciunea vorbelor ce exprimă adevărul : ,,A și mare nu-i mirare,/ A și om îi lucru mare./ Șă și mare nu-i nimnică,/Ominia te ridică. ” Rostirea fonetică a cuvintelor dă valoare și originalitate cântecului său. Lui Cristian Pomohaci nu-i scapă nici aspectele de antroponimie locală. Prin cântecul ,,Cicicari răbrișoreni ” , aproape toți locuitorii  satelor năsăudene sunt porecliți după trăsăturile lor specifice : cicicari răbrișoreni, rășinarii de părveni, gușalăii de rebreni, hurlupcii de mocodeni, cușmă lungă sângeorzeni, coțobreii măiereni, etc. Plin de umor este și cântecul ,,Bate toba la Mocod ”,sau ,,Lușcăniță, Lușcăniță ”. Nu-i scapă nici preocupările de altădată ale oamenilor de pe aceste plaiuri, oglindite în cântecul ,,Dragi mi-s mie oile ”,  cântec înnobilat de umorul fin al textului, pus pe seama celor două mioare, ,,băla și oaceșa ”. Cele mai noi și mai apropiate de sufletul ascultătorilor rămân cântecele ,,De mi-ar grăi inima ” și ,,Mama-i mamă, nu-i femeie ”, adevărate bijuterii muzicale. ,,Cânt la lume că mi-i dragă”, spune el, atunci când coboară de pe scenă să-și îmbrățișeze cu drag spectatorii.  Repertoriul lui Cristian Pomohaci este atât de bogat, încât cuprinde toată  frumusețea Țării Năsăudului și întreaga sferă a vieții noastre sufletești. 

Mircea Daroși



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania