ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 10 Mart. 2018
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 11 Mart. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU

Graiul năsăudean în cântecele lui Cristian Pomohaci

           Cine n-a gustat din frumuseţea cântecului popular interpretat de Cristian Pomohaci, este posibil să ştie mai puţin  despre zestrea folclorică a Ţării Năsăudului. Numele lui a devenit o emblemă a acestui gen muzical şi este cunoscut  pretutindeni ca un purtător de alese sentimente umane. El glăsuieşte prin cântec şi face o legătură indisolubilă între text şi melodiile sale.   Versurile sunt simple, dar pline de sensuri lăuntrice. Verbul e molcom şi dulce, precum e linia sa melodică. Cristian Pomohaci este autentic, nu numai prin portul său tradiţional, ci mai ales prin graiul năsăudean în care este îmbrăcată creaţia sa. Nu cântă pentru că ştie să cânte,  că are un dar dumnezeiesc, ci cântă pentru că are ceva în adâncul sufletului care poate alina durerea, ori poate mângâia dorul oricui. El readuce tot ce odinioară a fost mai bun şi mai frumos în satul românesc : valorile oamenilor, folclorul, credinţa în Dumnezeu, dragostea faţă de semeni, tradiţiile şi obiceiurile noastre strămoşeşti. Dar mai presus de toate, e limba în care ne glăsuieşte, e graiul în care se exprimă, e mesajul prin care ne transmite trăirile lui de om. Lingviştii i-ar putea acorda atenţie pentru conservarea unor fenomene de lexic, a unor aspecte fonetice, structuri morfologice şi sintactice. Cântecul,, De la Rebrişoara-n jos’’ poate deveni oricând un subiect de analiză dialectologică în care cuvintele : groştior, uştioară, copcil, cuptior, ulişioară, târnaţ ş.a, îşi găsesc astăzi o mai mică întrebuinţare dar au o valoare emoţională inegalabilă. Derivarea cu sufixe, pronunţarea cu diftongi sau fără diftongi , dispariţia unor vocale în favoarea unor consoane sau schimbarea accentului unor cuvinte, fac obiectul unui studiu de specialitate. Pronunţarea fonetică a  unor cuvinte după specificul acestei zone dau culoare şi expresivitate versurilor şi cântecului în general : ,, De la Rebrişoara-n jios/, Mândru-i locu’ şi mănos…Plăşinte mama făşe/ Cu dulceaţă le unje. Schimbarea consoanelor ,,c’’ şi ,,t’’’’ în ,,ş’’,, a vocalei ,,e’’ în ,,ă’’,  ,,u’’ în ,,î’’, etc, sunt proprii graiului năsăudean : ,, Toată lumea are-o cruşe/ Numai şine poate -o duşe/ Doamne, făbine nu-mi da/ Atâta cât poşi răbda…sau ,, Someş pe marginea ta/ Am învăţat a îmbla’’ (umbla ). Şi exemplele ar putea continua, urmărind repertoriul acestui minunat interpret. Lui Cristian Pomohaci nu-i scapă nici aspectele de antroponimie locală. Numele şi supranumele unor localităţi sunt atât de ingenios oglindite în cântecul ,, Ci, ci, ci rebrişoreni’’, unde spiritul său zeflemitor scoate în evidenţă poreclele tuturor localităţilor  din zona Năsăudului, provenite din trăsăturile lor specifice : cicicari rebrişoreni, răşinarii de părveni, guşalăii de rebreni, hurlupcii de mocodeni, cuşmă lungă sângeorzeni, coţobreii măiereni,etc. Cântecul care l-a aşezat în galeria marilor interpreţi ai folclorului românesc, rămâne însă cel intitulat,, A fi om îi lucru mare’’desprins dintre celelalte prin filozofia lui ţărănească, prin simplitatea vorbelor puse pe tulpina adevărului. Verbul ,, a fi’’transcris fonetic devine ,,a şi’’atât de cunoscut în vorbirea populară şi foarte apropiat de sufletul nostru : ,, A şi mare nu-i  mirare,/ A şi om e lucru mare./ Să şii mare nu-i nimnică,/ Ominia te ridică’’. Există în creaţia lui Cristian Pomohaci incomparabile reflecţii existenţiale, idei filozofice demne de luat în seamă. Poate ca nimeni altul, el îndeamnă prin cântecele sale la viaţa simplă şi toţi cei care îi ascultă muzica să se bucure de frumuseţea vieţii şi să aibă credinţă în Dumnezeu.