Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Toate au tainele lor – de Nicolae Vălăreanu Sârbu

    Valareanu

    Toate au tainele lor

     

     

     

    Nu se întâmplă nimic
    fără să iubeşti limba îndrăgostită de cuvinte
    încă de la naşterea lumii.

    Mai frumoase decât purtătoare de lumină
    parfumate precum florile raiului
    sub un alt soare cu plete de aur.

    Toate lucrurile rămân sub un semn,
    timpul se mută într-un alt spaţiu,
    nopţile şi zilele cresc după stele şi călătoresc cu ele
    nimeni nu este liber ori constrâns,
    respirăm bunăstarea ca pe un har divin.

    Sâmburii germinează, cresc pădurile dese
    pământul este plin de rod.

    Se desfăşoară evenimentele cu ochii deschişi
    nicio întâmplare nu vine cu răni peste lume,
    toate au tainele lor
    care umplu mai târziu golul.

    * *
    *
    Mângâierea din vorbe căpătă mirosuri tomnatice,
    prin aşteptare trec venele sângerânde ale răbdării
    ca într-un loc unde nu se întâmplă nimic
    şi se teme de orice mişcare străină.

    Eu stau cu nervii sufocaţi de o tăcere
    mai lungă decât pielea pe care mi-o apăr
    dar ce este firesc rămâne-n obişnuinţă

    şi tot ce-i mai natural şi mai bun
    dacă din ochi ai vedea mai departe
    şi orizontul ar avea porţile deschise.

    Poate să facă omul ce i se cere
    când este închis în cercuri de alţii,
    să ţină umerii drepţi de bucuria împlinirii?

    * *
    *
    Prea concret ori prea general
    nu este iubire să se cearnă, doar o grije-n plus
    ce le înnopta privirea făcându-i de gheaţă.

    Nici nu ştiu încotro să mă duc.

    Prea încercaţi ori prea comozi
    se înşeală singuri cu iluzii
    mai prospete decât vechile neşanse.

    * *
    *

    La fel nicio lipsă de înţelegere nu dă de bănuit
    doar teama de sine creşte mai mare
    în zile deşirate pe nisipuri de vânt
    din care vor apare serile oarbe.

    Un cearcăn de lună cu ochi bănuitor visează lumina.

    Alunecă repede un bolovan spre noi
    şi trezeşte râsul altora din răsputeri.

    Dimineţile ies din izvoare.

    * *
    *
    Plin de noroc nu m-am născut dar nici fără, deloc,
    mai ceţos decât muntele şi mai limpede decât apele sale,

    mai des sunt fructul ce te hrăneşte
    şi iubit de tine mai copt decât el.

    * *
    *
    Totul este clar
    ca o bună dispoziţie, cu bucuria ce creşte
    în zâmbetul femeii când se iveşte iubirea.

    Ea se îmbracă la fel cum copacul în frunziş primăvara
    şi dorul ei înfloreşte orice floare de dor.

    Dar anotimpurile trec, soarele pe cer le ajută,
    odată cu ele ne adâncim în gânduri
    cum înfrunzeşte propriul nostru gând
    cu dorul de azi,

    cuvinte de mângâiat pe frunte şi de privit dulce somnu-i.

    * *
    *

    Rămân ca un vultur ce-şi ocroteşte cerul
    după ce se scutură norii priveşte mai vioi
    cum se îmbată pământul.

    Şi cum se înfiripă viaţa.

    Am o încrederea ce mă roade prin sânge,
    coline cu salcâmi se perindă, împrăştie arome pe vale.

    Ştiu că voi trece.

    Sunt mai bucuros decât oraşul care mă pedepseşte,
    nimic dureros,

    doar c-o tăcere mai apăsătoare decât piatra
    şlefuită în cruce.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5