Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Toate biruințele omenești sunt..

Primit pentru publicare: 6 Iun. 2021
Autor: Vasile GĂUREAN,  Bistrița
Publicat: 7 Iun. 2021
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Toate biruințele omenești sunt…                     

Izbânzi, victorii, biruințe -indiferent ce cuvânt alegem din această sinonimie, toate conțin o ambivalență, adică  prezintă două fețe: una pozitivă, a bucuriei strălucitoare și  cealaltă, plină de amărăciune, regret, lacrimă și chiar moarte.

   Pe stadioane, în tribunale, la concursuri, la  meciuri, la fastuoasele Jocuri Olimpice, în războaie, alături de entuziasmul câștigătorilor, foarte pe aproape stă amărăciunea, lacrima  celor învinși, părerea de rău. Dacă  vorbim  despre războaie, până și propria biruință asupra celui socotit dușman înseamnă suferință și moarte în propriul tău neam care a participat la război. Un rege biruie pe altul, un om câștigă în fața altuia, sub un acoperiș e cântec, sub altul oftat și plângere. Victoriile omenești dezbină. Niciuna nu este lipsită de venin. Privite de departe, arată bine, dar mai de aproape sunt respingătoare.  Biruința lui HRISTOS asupra păcatului și morții e frumoasă și de departe și de aproape. Privită de departe e un soare, cu strălucire curată și plină de har, iar de aproape naște uimre, admirare și iubire, fiindcă ne-a eliberat de cumpliții potrivnici ce ne țineau  robi în păcate și moarte. De aceea, Paștile sunt sărbătoarea marii biruințe a Fiului lui Dumnezeu, biruință pe care o dăruiește integral umanității.

Noi nici nu realizăm că adesea, prin propria noastră bucurie își face cale răutatea.
Vlad Țepeș nu se sfia să bea și să mănânce în mijlocul celor pe care-i trăsese în țeapă, într-o moarte groaznică. Așa îl prezintă Marin Sorescu în drama ,,A treia țeapă”.  După ce Tamerlan îl biruie pe Baiazid Ilderim, în bătălia de la Ankara și chiar îl ia prizonier pe acesta, întinde un banchet mare, în timp ce prizonierul este ținut într-o colivie de fier și pus să privească. Sub cetina satisfacției mocnește răutatea.
Numai biruința pe care o aduce HRISTOS Domnul e adevăratul soare. Numai ea este fără răutate, numai ea umple sufletele de bucurie în mod universal. Ea singură înalță umanitatea  spre nemurire și eternitate: Spre deosebire de împărații și stăpânitorii pământului, HRISTOS nu a biruit pentru sine, ci pentru noi, neamul omenesc -spune N. Velimirovici, Apostolul Serbiei. Biruința asupra păcatului și morții nu L-a făcut nici mai puternic, nici mai bogat, nici mai slăvit – deși prețul plătit al Jertfei a fost mare- ci ne-a dăruit-o nouă, ca o bucurie comună, universală, pentru toți cei care doresc să se  împărtășească de ea. Vedem că nici spre aceasta nu ne silește, ci ne respectă libertatea, darul cu care am fost înzestrați de la începutul zidirii.
Mergeți în toată lumea -le spune Domnul apostolilor și urmașilor lor- și scoateți din stăpânirea lui Satan pe toți cei ce vor să se mântuiască, botezându-i spre o viață nouă, în  numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh  ,,Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului.”(Mt.28.20)

.O lume vrăjmașă Adevărului, Dreptății, Luminii, trebuie întoarsă spre acceptarea unei Împărății care încă nu se vede cu ochii corporali, nici ea, nici Împăratul veacului ce va să vină. Nu are un teritoriu de parcurs cu pasul, cum au stăpânirile pământești. Împărăția lui HRISTOS este deocamdată în inimile celor care l-au primit pe Salvatorul lumii ca Domn și Împărat al lor. Ciudat și greu de înțeles este, dar nu toți vor să facă parte din această Împărăție. (Un cunoscut scriitor și amic al meu, bistrițean, îmi spunea cu sinceritate și iritare: ,,Ce să fac eu în Împărăția aia? Să joc șah?” Iată cât de jos poate ajunge raționalitatea omenească atunci  când ne încătușăm în temnița părerilor proprii.)
Când ascultătorii iudei îl întrebau pe HRISTOS cum arată Împărăția despre care le vorbea, le-a răspuns:,,este în voi”, în inimile voastre.
Ca în basmele noastre, Răul a fost rănit de moarte, dar încă se învolbură în istoria lumii, până când, la finele istoriei, va fi desființat pentru totdeauna.
Prin jertfa de la Golgota, ne-am pierdut multe: singurătatea (,Și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului”), tirania păcatului (prin Sf. Euharistie se șterge orice păcat), tirania morții (,,Cel ce crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”; ,,…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară”)..
Drumul vieților umanității întregi nu mai este spre moarte, spre necropole (cimitirele ca orașe ale morții -necro-polis), ci spre Casa Părintelui celest, iar această cale are câteva repere minunate. Pentru a înțelege aceste repere ale existenței unei vieți superioare, ne vom folosi de o frumoasă  legendă pe care a inclus-o scriitorul și editorialistul acestui cotidian, dl. Menuț Maximinian, în superba dumisale culegere ,,Poveștile Paștelui”. culegere pe care am parcurs-o cu o perpetuă încântare și din care cităm direct:

,,Se povestește că Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de a coborî pe Pământ, a adunat toți îngerii și le-a spus:
-Vreau să merg la oameni, pe Pământ, să mă fac asemenea lor. Vreau să le dau daruri pentru fericirea lor. Coborâți. așadar, și priviți bine de ce lucruri au mai mare nevoie oamenii
Îngerii au plecat. Cercetând bine lumea, s-au întors la cer pentru a aduce la cunoștință cele constatate. Mai-marele îngerilor, un arhanghel strălucitor, luând cuvântul, a spus:
– Doamne, oamenii au nevoie de pâine.
-Eu voi fi Pâinea lor -a răspuns IISUS.
-Oamenii au nevoie de iertare, fiindcă sunt păcătoși.
-Eu voi fi Iertarea lor.
-Oamenii au nevoie de adevăr, pentru a descoperi sensul vieții lor.
-Eu  voi fi Adevărul lor -a vorbit IISUS.
-Oamenii au nevoie de iubire.
-Eu voi fi Iubirea lor.
-În sfârșit, oamenii au nevoie de o altfel de viață -a încheiat îngerul.
-Eu voi fi Viața lor pentru totdeauna – a răspuns IISUS.”

                                                                             prof. Vasile Găurean     

PS.

Mă veți întreba desigur: dar nu se mai păcătuiește acum? Nu murim ca și înainte? Nu se înmulțesc mormintele odată cu istoria lumii? Nu se viscolesc în lume la fel de strașnic păcatul și moartea, acești vrăjmași ai neamului omenesc? Se întâmplă așa fiindcă suntem liberi să acceptăm sau nu ceea ce ne-a adus HRISTOS. Acceptând, trebuie să trăim o altă viață, curată, fără de păcat. Dacă ne prăbușim în vreo greșeală, există medicamentul vindecării-pâinea și vinul vieții veșnice, Trupul lui HRISTOS, prin care se șterge orice păcat. Astfel ne luăm și reluăm drumul vieții curați, pregătiți pentru Împărăția ce va să vie: ;;Vie Împărăția Ta”: Și nici moartea nu e ceea ce a fost. ,,Cel ce crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”(îi spune Domnul Martei, sora lui Lazăr).  Voltaire nu putea privi dincolo de starea noastră materială Mormintele sunt cuptorul de aur din care va răsări trupul reînviat