Vasile GĂUREAN

GLADIATOR ÎNVINS

Neguri şi ceaţă-ncet se risipesc.
Brumase greu. De spaimă toţi castanii
Îşi lepădară-n smoala noptii
Frunzişul verde ce-l primiră-n raiul
Cald al verii, duse  parcă ieri.

Negru-i asfaltul, ud de-al nopţii plâns.
Un cerşetor dormea tihnit pe jos,
Ca morţii cei mai morţi, fără sicriu,
Cu roi de frunze învelit, bolnave.  Dar…
ŞI PENTRU EL MURI HRISTOS.

Alături câinele, tăcut şi trist, privind
Uman a lumii alergare pentru-o pâine.
Puhoi treceau  în sus şi-n jos,
Abia zărind pe gladiatoru-nvins
În lupta crud-a nemiloasei vieţi. Dar…
ŞI PENTRU EL MURI HRISTOS.

Murdar, zdrenţos, îşi caută vântul
Culcuş în haina-i flendurită
Şi pe sub frunze pustiite de atâta
Dor de soare. Om de nimic, bătrân, soios,
De  nebăgat în  seamă, că faţa ţi-o întorci,
Jignit de-al lumii rest uman. Dar…
ŞI PENTRU EL MURI  HRISTOS.

Tot curge neoprit  mulţime de-oameni, râu
Grăbiţi, nepăsători, străini, tăcuţi,
Împotmoliţi în gânduri sumbre, reci,
Fără iubire, doar vânând folos.
La ce-ar privi la cel zdrobit, învins? Dar…
ŞI PENTRU EL MURI  HRISTOS.

Din zări răsare-un soare roşu, slab
Îmbolnăvit de-al tomnei glas târziu.
Silit să mai priveasc-al lumii clocot
Fără margini, după nimica. Şi milos,
C-o rază de-aur, pe cel căzut l-alină, căci…
ŞI PENTRU EL MURI HRISTOS.