Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Traian Chelariu, specializat în filosofie în Franţa şi Italia, cu doctoratul la Roma, bun la deratizare în Romania

Oprea Ion [320x200]Primit pentru publicare: 22 ian.2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul(Bt)
Editor: Jan TRISTEA
Publicat: 22 ian.2016

 

Traian Chelariu, specializat în filosofie în Franţa şi Italia, cu doctoratul la Roma, bun la deratizare în Romania, unde nici nu putea să-şi publice scrierile

I

-Marin Preda consultându-i manuscrisul realizează în Cel mai iubit dintre pământeni  „un omagiu” lui și familiei  –

Născut la 21 iulie 1906 în satul Hatna, comuna Dărmăneşti, ca fiu al lui Grigore, magazioner  CFR, şi al Rahilei, casnică, Traian Chelariu, cu clasele primare făcute la Măriţei, Iţcani şi Suceava, şi Liceul la Cernăuţi la Aron Pumnul, 1919, absolvit în 1926, an în care se înscrie la Facultatea de medicină din Iaşi, dar din cauza bolii de ochi se retrage doar după câteva luni de cursuri. Se întoarce la Cernăuţi  şi se înscrie la Facultatea de litere şi filosofie a Universităţii din  Suceava de la care îşi ia Licenţa în 1930 în filosofie – magna cum laude.

Obţine o bursă academică de specializare şi fiul ceferistului pleacă la şcoala română de la Fontenay-aux-Robe, Paris, condusă de Nicolae Iorga, pentru a se perfecţiona, 1931-1933, după care  îşi dă doctoratul la şcoala română de la Roma, 1933-1934.

A lucrat intens la Teoria istoriografiei la Benedetto Croce în lumina teoriilor contemporane cu privire  la filosofia  duratei a lui Henry Bergson.

Când Traian Chelariu se afla la şcoala de la Paris condusă de Iorga, în 1933, în țară  îi apărea primul volum de versuri, EXOD, elogiat de multe personalităţi ale criticii şi esteticii literare, printre care şi Perpessicius, autoritate atunci în materie. Revenit în ţară, imediat,  în 1934, publică Proze pentru  anul inimii, versuri, Zaruri, aforisme, 1936, Casă pe nisip, aforisme, 1937, ca în același an, 1937, să-şi susţină şi doctoratul cu teza Aspecte finaliste  şi biologice în pozitivismul  lui   David Hume. Devine asistent la Catedra de psihologie şi logică a Universităţilor din  Cernăuți,  Iași, apoi la București – unde se statornicește în 1940.

Anul 1937 pentru Traian Chelariu este consemnat și în Exod nr. 13-14, 1966, într-un eseu „Traian Chelariu și Tudor Arghezi”, semnat Victor Nicolae  Cozariuc care relatează prietenia bucovineanului cu Ion T. Theodorescu, adică Tudor Arghezi: „Tudor Arghezi a consemnat astfel în „Bilete de papagal” din iunie 1937 „O nuntă de feți frumoși”, care fusese nunta lui Traian Chelariu cu Stella Rădulescu, socrul său un bun și vechi prieten cu poetul „Cuvintelor potrivite” pe care Chelariu l-a cunoscut la logodna sa: „Colaboratorul nostru și talentatul poet  Traian Chelariu, asistent la catedra de psihologie tehnică a Universității din Cernăuți, s-a căsătorit duminică, 4 iulie 1937, la biserica Mavrogheni din București, cu domnișoara Stella Rădulescu, mireasa lui, fiica unui vechi gospodar din  Cernica, mare meșter în specialitate, care a format câteva generații de crescători de albine”…

„A scris frumos despre nunul cel mare, ne-a urat o căsnicie ca a lui fără umbră și cu copii sănătoși, deștepți și frumoși”, spunea articolul, și continua: „De umbre am avut parte în viață, dar am doi copii frumoși și deștepți, așa cum mi-a urat Arghezi” – spune Chelariu într-o altă discuție cu profesorul ardelean Someșan, când în toamna anului 1964 s-au revăzut pe meleagurile bucovinene.

Da, profesorului universitar, scriitorul, filosoful, eseistul, publicistul, intelectualul de mare prestigiu, Traian Chelariu, cunoscător al multor limbi și literaturi, i s-au îngrădit drumurile ascensiunilor.

După instaurarea regimului comunist, pentru Traian Chelariu şi familia sa încep anii vicisitudinilor, ai nenumăratelor umilinţe şi privaţiuni, consemnate cu sinceritate în paginile Jurnalului său, altă operă, ţinut cu perseverenţă şi curaj, în ciuda riscurilor la care se expunea, despre care vorbeşte şi Nicolae Manolescu atunci când se referă la Zilele  şi umbra mea. Pagini de jurnal, Iaşi, 1976.

Incă din 1952 soţii Chelariu, înăsprindu-se lupta împotriva duşmanilor clasei muncitoare, şi ei astfel erau socotiţi pentru activitatea lui jurnalistică la Iconar, fuseseră daţi afară din învăţmânt, li se luaseră dreptul de a profesa, timp îndelungat rămânând fără servici, el găsindu-şi greu de lucru la sectorul de deratizare al Primăriei Capitalei, la Ecarisaj, la secţia de dezinfecţii şi deratizare, 1955.

…Mă dusei chiar a doua zi dimineața la Brațele de muncă, mă așteptam să găsesc acolo o mulțime de oameni, dar nu era nimeni, eram singurul solicitant. Fui îndrumat într-un birou, unde mi se dădu să completez un formular, și un individ îmi puse câteva întrebări, despre profesiune spusei că am fost asistent universitar, iar la întrebarea unde aș dori să lucrez, spusei, deși  știam că spun degeaba, că la un liceu, școală normală sau tehnică, numai școală să fie! „Mai adăugați ceva, mi-a spus omul, că repartizările în învățământ țin de alte organe, de secția de învățământ sau de aprobarea ministerului”. Am mai adaugat, „la o bibliotecă, la o casă de cultură, la un muzeu sau funcționar la oricare instituție”.

„Veți primi răspunsul acasă, în scris”, mi s-a spus. Și l-am primit chiar după trei zile: „Începând de la data de…” deveneam salariat al Sfatului popular orășenesc, să mă prezint     imediat la tovarășul… M-am prezentat, iar tovarășul Istrate, așa îl chema, a prins a bombăni: „Ăștia sunt nebuni. Am  posturi libere doar la echipa de deratizare. Primiți un asemenea post?”

După ce s-a sfătuit la telefon cu mai marele lui, găsind că era mai bine să mi se fi oferit ceva într-o uzină, dispecer sau funcționar la poștă ori la telefoane, la electricitate, pe un șantier ca să mă fac zidar ori strungar într-o întreprindere, iar m-a întrebat: „Primiți acest post? Dacă nu, cine refuză, a terminat-o cu Brațele de muncă!”

„Bine zic, și ce e asta, deratizare, ce trebuie să fac acolo?” „Mergeți și deratizați la diferite adrese, pe care vi le indicăm noi”. „Pot să vin mâine cu răspunsul?” „Bineînțeles!”

Mergeam spre casă și cugetam: Deratizare! O muncă utilă, amuzantă poate. Sau dacă nu munca, oamenii cu care aveam să lucrez. Oricum, era mai puțin  rău decât i se întîmplase celebrului doctor Athanasie Proca. Fost șef de spital, construit din banii lui, dat afară după 23 august, a cerut la un moment dat să fie reprimit fie și ca simplu sanitar, dar nu i s-a admis.

Domnilor, măcar felcer, lăsați-mă, n-o să fac nici-un rău, o să fac numai bine! Nici vorbă, îl făcuse lănțar, adică îl trimisese, și el primise, ca să nu moară de foame, să tragă cu lanțul căldările cu… rahat din haznalele orașului.

În cazul meu nevasta o să înțeleagă necesitatea deratizării, a omorârii șobolanilor?

Și după prima zi de muncă. Ajuns acasă soția s-a apropiat de mine. „Miroși urât, unde ai fost? De unde ai luat mirosu-ăsta? Și pantalonii unde i-ai pătat în halul acesta?” „La servici, dragă. La deratizare!” „Cum la deratizare?”

Așa dar, arhitecta, soția unui individ numit Petrini (vezi „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, Editura Cartea Românească, 1980, p. 79 și 109) devenise consoarta unuia care  se ocupa cu deratizarea orașului).

„…Iată un jurnal tipic maiorescian, apărut la exact un secol după celebrele Însemnări zilnice: cotidiene, minuțios, precis, plin de detalii, documentar, neliterar. Traian Chelariu n-a pregetat să înregistreze tot ce i s-a întâmplat între anii1956 și 1960, a notat informații, date, nume, liste, făcând practic o radiografie a vieții unui intelectual și scriitor epurat de regimul comunist (care și-a câștigat existența făcând dezinsecții și deratizări, sau, după o relativă reabilitare – în termenii epocii – predând de exemplu, aritmetica la clasa a cincea, deși este profesor de filosofie și literatură sau traducând, stilizând, redactând pentru edituri texte pe care numele său nu apare). Uimitoare este sinceritatea acestor pagini. Ca și tonul normal, fără revolte inutile, fără strigăte de disperare, dar și fără definitivă resemnare. Jurnalul  lui Traian Chelariu este un document – factual și moral – excepțional”, caracterizează Nicolae Manolescu pe contracoperta volumului Strada Lebedei no 8, pagini de jurnal, Editura Paideia, București, 2002, ca și în Istoria critică a literaturii române, Paralela 45, București, 2008, p. 1143.

„ … Cine vrea să afle prin ce umilințe poate să treacă un intelectual „pătat” (cum se zicea în epocă) într-un regim dictatorial să citească acest Jurnal (…). Această sinceritate este uluitoare și dă credibilitate confesiunii. Citind Jurnalul am avut multă vreme impresia că Traian Chelariu retrăiește viața unui personaj literar, filosoful Petrini din romanul lui Marin Preda (…) În alți termeni, că viața plagiază literatura. Din nefericire pentru autorul Jurnalului pe care îl comentez, nu este așa, el nu și-a inventat  viața, a trăit-o în mod tragic”…, este de părere Eugen Simion.

„Eseurile  lui Traian Chelariu sunt o revelație pentru cugetarea  morală și filozofică românească, pe deplin comparabilă cu ceea ce a însemnat pentru proză  publicarea povestirilor lui V. Voiculescu”, citează Mircea Iorgulescu din prefața lui Mircea A. Diaconu la volumul Zilele și umbra mea, p. 6, apărut la Editura Ideea Europeană, București, 2007.

Dar iată cum își încheia Andrei Pleșu postfața la volumul de aforisme În căutarea Atlantidei, postfață care nu a mai apărut din cauză că, între timp,  și Andrei Pleșu a devenit indezirabil – cu domiciliu obligatoriu la Tescani-Moldova – : „…dincolo de tot ce se  poate recolta din lectura propriuzisă a acestui volum, două beneficii importante rezultă pentru omul de cultură de azi, la sfârșitul lecturii, mai întâi, redeschiderea unui dialog (îndeobște periclitat) între filozofie și poezie și apoi victoria – încurajatoare – a discreției harnice împotriva timpului și a vremurilor. În cuprinsul unei vieți care nu i-a amenajat răgazurile, Traian Chelariu a lucrat neîntrerupt, la lumină când a putut, sub obroc, când au cerut-o împrejurările. Ar fi putut fi uitat cu totul. Dar printr-o secretă – și binecuvântată – economie a valorilor, el iese, iată,  cu mult-puținul său la suprafață, dovedind că,  în spirit, nici un destin nu se poate pierde, se poate amâna, până când istoria se mai cumințește și oamenii recapătă desprinderea respectului”.

„… Recuperarea  integrală a Jurnalului lui Traian Chelariu scoate la lumină neliniștile  unui intelectual care, aflat,  sub vremi, caută de la începuturi rațiunile care transformă întâmplările unei vieți în destin. În felul acesta, a-ți interoga destinul , și a-l iubi, este, principiul fundamental al unei vieți clădită pe bine, frumos, adevăr. El care bănuia că ne-alegem doar cu rana înțelepciunii, era convins că nu există decât un singur mod de înfruntare a destinului : primirea lui cu conștiința curată. Aceasta este singura posibilitate de a rămâne liber, căci libertatea rezidă în biruirea destinului, prin dragul de destin: Amor fatîi. Sunt cuvintele testamentare ale unui intelectual care căzut în istorie, își asumă o conștiință tragică”, concluzionează  Mircea A. Diaconu în prefața Traian Chelariu sau o viață trăită eroic, la volumul Zilele și umbra mea, p. 19, Editura Ideea Europeană, București, 2007.

Acestea sunt ideile care domină cărțile lui Traian Chelariu, o sinteză a filosofiei sale, după părerea noastră: „Această divinitate care poate fi și este animalul, acest animal care poate fi și este divinitate:
omul”; „Niciodată nu ar trebui să uităm  că locuim  în cer și călcăm luminile unei stele, că ni se pare numai că este noroi la picioarele noastre”.

                                                                     

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    ,,…era convins că nu există decât un singur mod de înfruntare a destinului: primirea lui cu conștiința curată. Aceasta este singura posibilitate de a rămâne liber, căci libertatea rezidă în biruirea destinului”… Excepțional articol,d-le OPREA!

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania