Primit pentru publicare: 24 ian.2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul(Bt)
Editor: Jan TRISTEA
Publicat: 25 ian.2016

Traian Chelariu specializat în filosofie în Franţa şi Italia, cu doctoratul la Roma, bun la deratizare în Romania (II)

La Junimea, Andi Andrieș “e un inuman”, cu Iacoban „te puteai înțelege și te ajuta”, „celălalt, Cuțitaru te respingea, ofensându-te”…

În urma unui proces intentat Ministerului Invăţmântului, nu ne închipuim cum, îşi recâştigă drepturile de acces la profesia pentru care erau calificaţi, 1957, şi revin doar în învăţământul mediu. În anul 1958, sfătuit de Eusebiu Camilar, scriitorul, soţul Magdei Isanos, poeta, Traian Chelariu, care fusese dat afară şi din Uniunea Scriitorilor, depune o cerere de reintegrare, dar este refuzat pentru că nu-l accepta Mihai Beniuc, președintele, deși avea un dosar bun, cu 58 de recomandări, referințe excelente date de personalități însemnate, unii și membri ai Academiei Române.

„…Mare  cărturar, de o erudiție remarcabilă și cunoscător intim a mai multor limbi, atât istorice cât și actuale, dimpreună cu literaturile lor, fostul și probabil scriitorul profesor universitar și-a făcut din catedră un piedestal înalt. Cât privește pana lui de scriitor, s-a dovedit a fi a unui talent adevărat. Traian Chelariu are toate aptitudinile să reprezinte intelectualul, calitatea artistică și culturală în orice parte  a lumii civilizate și, cu atât mai mult, la noi acasă…25 aprilie 1958”, scria Tudor Arghezi.

“…Cunosc de multă vreme pe Traian Chelariu și îl prețuiesc ca poet. E foarte talentat, are o frumoasă cultură literară și e autorul mai multor volume de poezie și proză”…, scria Al. Philippide.

„ …Este unul dintre cei mai valoroși exponenți ai lirismului bucovinean, din epoca celor două războaie. Originalitatea  poeziei sale pe de o parte și lucrările sale filosofice, pe de alta, lunga sa activitate didactică și publicistică, dimpreună cu sentimentele sale patriotice, precum și atitudinea sa profund democratică îl recomandă  îndeajuns”, era părerea acad. D. Panaitescu  Perpessicius.

„ … Cunosc de la începutul vieții sale pe Traian Chelariu, doctor în litere și filosofie, distins scriitor, fost membru al Uniunii Scriitorilor, Traian Chelariu a publicat numeroase opere în versuri și în proză prin care a introdus în literatura noastră teme, particularități de limbă, o viziune  originală, provenind din Moldova Nordică, locul său de baștină. Este un scriitor care s-a inspirat întotdeauna din  viața populară și a adus la o expresie literară, plină de armonie, tendințele oamenilor, din mijlocul cărora a pornit…”, scria acad. Tudor Vianu ca să reamintească și să convingă,  despre calitățile scriitorului ce îndrăznea să-și redobândească drepturile fraudate.

„… Traian Chelariu este un poet de mare valoare și un om cinstit, curat, loial și devotat (…) dar mai presus de toate este un om de omenie adevărată și în anii de prigoană mulți cunoscuți de-ai mei s-au bucurat de îndemnul și sprijinul său moral și material”…, spunea referința lui Alfred Margul  Sperber. Dar nu au convins.

La ora 8 am fost la Camilar. Am discutat chestiunea mea. Mi-a spus limpede. Câtă vreme va fi Beniuc la conducerea Uniunii Scriitorilor, n-ai să fii primit. El e împotriva ta. A făcut mustrări celor care ți-au dat referințe. Ne-a cerut să nu mai dăm referințe de complezență, Strada Lebedei no 8, Pagini de Jurnal, pg. 384.

În anul 1964 este reabilitat pentru învățământul superior și devine lector la Institutul pedagogic din Suceava, dar numai după doi ani se stinge din viață în urma unui atac de cord fulgerător, la vârsta de 60 de ani, în 1966, la 4 noiembrie.

„Iolanda dragă, scrisoarea ta mi-a scurs multe lacrimi. Titlul poezilor trimise le-am mângâiat și am simțit mâna scumpă a bunului meu  Traian. Tu realizezi și ai realizat marea și unica prietenie acolo, unde, pașii mei au fost numai pe grohotiș și abis. Am plâns amar pentru tot și toate, care m-au durut și mă dor până voi muri. Îți trimit niște rezumate, a ceea ce am putut face, după munca lui Traian în 26 de ani (1940 anul refugiului din Cernăuți, și 1966 când moare la  Suceava, într-o bucătărie, la o masă de lucru, lăsând drept mărturie, o biblie, poeziile lui Rainer-Maria Rilke, o scrumieră plină de resturi de țigări, și o ceașcă de cafea). De la bucătărie, unde au început marile dureri de ruptură arterială, și până în camera –dormitor, abia a pășit, alb ca varul, spunându-mi doar: „munca mea de 30 de ani”. Și de atunci nimeni, absolut nimeni, nu-mi poate aciua durerea. Dacă mi-ar fi trăit, în chin și mizeria avută, aș fi fost fericită. Din  materialul dat la diferite reviste, pentru a i se publica, apărea(u) mai târziu versurile lui întregi, cu alt nume. Copii(i) îmi sunt excepționali și tot așa și cu mine, dar nu e totul, ei au casa și grijile lor, destul de puternice pe pământ străin. Titlurile de poezii trimise nu le-am găsit nicăieri în cele 18 volume, ce le am copiate după manuscrisul din București, manuscrise pe care trebuia să le donez cât de curând și de care mi se rupe sufletul. I-am scris Doinei de tine, și te rog scrie-i și tu pe numele Doina Florea la editura Junimea Iași, și roag-o să se intereseze de ceea ce vrei tu. Spune-i că eu ți-am dat acest sfat. Știu însă că Andriaș (?) Directorul e un inuman, ca foarte mulți. Dacă ar fi fost Iacoban, te puteai înțelege și te ajuta. Acesta mi-a spus, că am avut noroc, când, că vol. Biografie a fost pus în plan, altfel nu mi l-ar fi editat. Iar celălalt  director Cuțitaru, dinaintea lui a zis, “că ce, Chelariu este Eminescu, ca să-l editeze ?!”. Traian a modificat multe, foarte multe poezii, până le-a trecut definitiv  în cele 6-7 volume mari, cu circa 4-500 poezii fiecare, afară de proză (teatru, nuvele, eseuri) pe care nu a mai apucat s-o treacă definitiv în volume. Tu alege din poeziile care le ai păstrează-le și publică ce poți. Eu sunt covinsă, că la moartea lui, au rămas multe scrieri, care au dispărut”, scria soția lui  Iolandei Filipescu, fără a-și data spusele publicate în  manuscris, publicat  de Victor Cozariuc-Cossaris în cartea sa „Bucovina inima mea”, p. 129 ș.u.,despre care am scris în revista Luceafărul din iulie 2015.

Și tot acolo, altă scrisoare, de data aceasta datată – dar cu ștersături, 1967,  București, deci după un an și ceva  de la decesul soțului ei -, „Dragă Iolanda, am primit ieri plicul tău și-ți răspund azi. Mă bucur în măsura în care mă mai pot bucura pentru voi trei, că v-ați aranjat casa. De Anda nu mă mir că și-a făcut din învățătură un pedestal înalt și că va fi o figură în profesia ei și o mare și adevărată mulțumire  pentru voi. Un  dram de noroc alături de multa sa minte, să-i dea Dumnezeu, în care eu nu mai cred de un an de zile. Sunt înebunită de durere că M. Muresanu (?) a pierdut sau nu vrea să dea  piesa lui Traian – „La locul numit Dreptate”.

Îți reamintești când a cetit ultima scenă la cercul literar, când venise și profesorul Someșan, Pardău etc.?!. Atunci M.M. i-a cerut-o pentru teatrul din Botoșani, iar Traian, fără să-și dea seama i-a încredințat originalul. Eu o mai am, dar nu cu ultimele finisări. Și aici ca și acolo, grupuri, bisericuțe, colți și ghiare, invidia, burta, mașina, vânzare pentru un blid și alte pasiuni ale secolului 20.  

Duminică e parastasul lui Traian, am vrut să-l anunț  în ziar, dar nu primește decât anunțuri de moarte (asta înseamnă libertatea cultului). Nu mă întreba în ce hal sunt. Cele 13 zile de anul trecut, de la 23 octombrie până în noaptea de 4 noiembrie, le-am retrăit minut cu minut și mă mir cum de mai pot încă purta un hoit pe mine, fără de un scop, fără nici o valoare. Fratelui meu – de care toată copilăria și facultatea mi-s legate, până ne-am căsătorit amândoi – cu alți doi frați (Silvia și Traian) – îi merge din ce în ce mai rău. Tumoarea lui centrală crește repede o înmulțire enormă coriochinetică (știe Anda,  a unui grup de celule ce realizează un fel de conopide care presează în jur și ucide țesuturile prin toxinele lor). I-a  prins centrul motor, adică e pefect conștient, dar nu poate vorbi și merge. Îți dai seama ce este acest chin?! Este metoda închisorilor de tortură prin celule, de a face incapabilă vocea umană. Există Dumnezeu? De ce atâta viață, peste care s-a turnat atâta durere sub diferite forme?! Ferice de omul simplu și cu mare credință!!

Scrie-mi te rog despre ce fel de operație e vorba pentru D-na Rață. Am primit și de la ea o scrisoare, dar nu-mi spune nimic. E vorba de mama ei?! Știu de la Traian că Ani își serbează ziua prin septembrie parcă, iar Nușa prin noiembrie. Le voi trimite la amândouă mici atenții, săptămâna viitoare. Șerban face greu armata. Deprimarea lui mă îngrijorează. Îmi spunea un coleg de-al lui: “În fiecare seară, scoate dintr-un Toc de ochelari (al lui Traian), câteva fire  de iarbă (luate înainte de a pleca în armată, după mormântare), le mângâie, plânge, și, așa adoarme. În ultima scrisoare îmi spune: „armata este ca o mare excursie, din care, abia aștept să mă întorc și să vă îmbrățișez pe voi două, Măișoara și tu măicuță; va lipsi tata însă, stîlpul de care ca băiat aveam eu mai mare  nevoie morală”.

Afară a început toamna; văd cum se desprind frunzele, îndepărtate de tulpina mamă, ce se pregătește de o hibernare vegetală. Sunt bolnave, galbene total sau încă cu o picătură de clorofilă în ele, adică moarte cu zile. Traian îmi spunea, în unele seri de discuții, „că avem o misiune pe care trebuie s-o ducem până la capăt, indiferent de destin; nu trebuie să ne luăm viața ai cărei scop și sens nu-l înțelegem”. Iată-i cântecul:

Când nu voi mai fi,
Cum bine mai știi,
La ceas de chindii
Luntrașul cuvântului
Și umbra pământului

Tu să nu mă uiți
Ca oamenii mulți
De noi cunoscuți
Prieteni crezuți
Ci vîntul s-asculți
Tovarăș cu mine
La rău și la bine.

Venind de oriunde
Luntraș fără luntre
Pe ape profunde
De are să-ntrebe:
“Tovarășul unde-i?”
Nu plânge. Răspunde-i:

„Aici printre steble
De stuf, lângă plaur,
În stih să te prindă
Vreo șoaptă de aur –
Și-aici lângă tine,
Pe apele line
Ce-i fură oglindă…”

Vorbiți amândoi
De mine, de noi.

Cum ție îți place
Iar umbră m-oi face,
Desigur doar ție,
Căci vântul nu știe…

Și-oi fi lângă voi
În tânăr zăvoi
Prilej de cuvinte
Aduse aminte
De sălcii, de voi
De cel cap și foi,
De alba cătină
Cu frunza puțină.(11 ianuarie 1963)

             Te las Iolando, căci ți-am scris cu ochii duși pe patul lui Traian, unde din 10 în 10 minute mă duc din sufragerie unde lucrez în camera lui să-i dau câte o linguriță de lichid zis hrănitor. Silvia, sora lui Traian e la școală, iar cele trei fete ale lor, doctorițe toate, sunt zilnic la spital.
          Eu stau singură cu piatra de moară a vieții, a cărei greutate n-am înțeles-o, deși am dus-o alături de  Traian, fericirea zilelor mele. Ai grijă de sănătatea voastră, menajați-vă sistemul nervos, originea bolilor de inimă și al cancerului. Pe  toți trei vă sărută cu dor, Stella.
       Cumpără Ateneul din 20 octombrie 1967 (i l-am trimis d-nei Rățoi)”.

        Traian Chelariu a debutat cu versuri, încă din 1926, în revista Floarea Soarelui din București. A colaborat la Glasul Bucovinei, unde a fost și redactor șef, la Junimea literară, secretar de redacție, Gazeta Bucovinei, Bilete de papagal, Gândirea, Convorbiri literare, Bucovina, Universul literar, unde a fost și redactor, la Bucovina literară, a făcut parte și din comitetul de redacție la Revista Fundațiilor Regale etc.

          Exod (poezii) 1933, Proze pentru  anul inimii, 1934, Aur vechi, versuri, Cernuți, 1936, Zaruri (eseuri filozofice), 1936, Cântec de leagăn, versuri, Mediaș, 1936, Casă pe nisip, aforisme, Cernăuți, 1937, Pietre la care mă-nchinai, versuri, Cernăuți, 1937, Suflet Nipon, traduceri din poezia japoneză, florilegiu liric, Cernăuți,1937; Dulcile cuvinte,versuri, Cernăuți, 1940; Versuri de după amiază, 1940; Balade și strofe răzlețe, versuri, Cernăuți, 1943, sunt alte opere literare ale fiului de ceferist…

        Volume postume: Scrieri lirice, versuri, editura Minerva, ediție îngrijită și prefațată de Emil Manu, prezentare de prof. Al. Dima, București, 1970; Necunoscuta, nuvele, Editura Minerva, ediție îngrijită de soția scriitorului Ecaterina Chelariu. Cuvânt înainte de Mircea Horia Simionescu, București, 1972; Sonete pentru tine, în stil florentin, Cuvânt înainte de Eugen Barbu, Editura Minerva,  București, 1973; Teatru, vol. I, Editura Minerva, ediție îngrijită și prefațată de Adrian Anghelescu, București,1976; Zilele și umbra mea, pagini de Jurnal, ediție îngrijită și prefațată de Corneliu Popescu, Iași, 1976; Poezii în vers alb, Editura Junimea, Iași, ediție îngrijită și prefațată de Corneliu Popescu, 1983; În căutarea Atlantidei, aforisme, ediție îngrijită de Doina Florea și Corneliu Popescu, prefață Doina Popa, Cluj-Napoca, 1989; Strada Lebedei no 8, Pagini de Jurnal,  sau  O viață trăită eroic, de Mircea A. Diaconu, Editura Paidelia, București, 2002; Zilele și umbra mea, pagini de Jurnal, vol. I, ediție prefațată de Mircea A. Diaconu, Traian Chelariu: O viață trăită eroic, Editura Ideea Europeană, București, 2010;  Zilele și limba  mea, vol. II, Editura Ideea Europeană, București, 2010.    

       ,,Autor al unei opere literare atât de promițătoare, variată și valoroasă, cuprinzând deopotrivă versuri, proză, teatru, cugetări, memorii – din care opt volume i-au apărut în ultimul deceniu al epocii interbelice, iar alte cinci cărți postum – Traian Chelariu ar fi putut, în vremuri normale, prin erudiția și temeinica sa pregătire profesională (avea studii superioare de filologie, psihologie și filosofie, urmate la Cernăuți și aprofundate la Roma și Paris, unde își luase și doctoratul în filosofie: cunoștea și vorbea fluent limbile germana, franceza, italiana, rusa, ucrainiana, spaniola), să facă o strălucită carieră universitară, să-și continue, să-și sporească și împlinească opera începută”, scrie presa momentului.