Primit pentru publicare: 16 febr.2016 şi 24 febr.2016
Autorul articolului de fond: Petru CĂTANĂ (Sf. Gheorghe)
Editor: Ion ISTRATE
Publicat: 28 febr.2016

Trăinicie la Luceafărul

MIHAI HORGA

Născut în 07.10.1941, în Iaşi. Locuieşte în Roman (Neamţ)

Cărţi publicate: Clepsidra Vieţii (poezii, 2009), Trecător…pe zebra vieții (poezii, 2010); Gânduri pe litere (cugetări, 2011); Arhiva visurilor (antologie, 2015); Secera şi barosul (eprigrame, Cluj 2013-2014)

Colaborator la reviste din România: Luceafărul (Bt), Singur, Boema, Constelaţii diamantine, Melidonium, şi din diaspora: Lumea românească, Gândacul de Colorado,Clipa, Orizont creştin, Aşii români, NY Magazin,etc.

Gândurile unui iubitor de versuri despre volumul Arhiva visurilor, de Mihai Horga

Autor: Petru Cătană (Sf. Gheorghe)

Mărturisesc faptul că nu am avut privilegiul să-l cunosc personal pe poetul Mihai Horga, dar beneficiind de amiciţia profesorului Vasile Stancu, care mi-a atras atenţia asupra poeziei autorului romaşcan, m-am aplecat asupra celui mai
recent volum al său, intitulat Arhiva visurilor, publicat la Editura „Papirus Media” din municipiul Piatra-Neamţ.
Lecturarea mi-a readus în suflet sentimente de bucurie şi recunoştinţă pentru faptul că mai există în ziua de azi oameni de factura acestui sensibil poet, care deşi ajuns la o vârstă onorabilă, abordează varii subiecte din cotidian într-un mod cu totul deosebit.
În poezia de început, Remember, autorul, cu o delicată nostalgie, îşi aminteşte de anii copilăriei sale: Copil fiind, având avere / Ascunse-n sân, câteva mere (Luate, pradă de război / Într-o dispută-tărăboi / C-un adversar înverşunat / Cu care, apoi, le-am şi mâncat…) / Iar ca prietenă, o fată, / Ce a rămas nesărutată / Unde mi-era mintea de-acum / Să o sărut, ca un nebun? / Viaţă, repede-ai trecut / De ce nu am făcut mai mult? / O fac acum – însă în gând… / De ce mă pomenesc plângând?. Concluzionând, în final: Din salcia, pe mal plecată, / Atât a mai rămas – o cioată….
Deosebit este şi sentimentul de iubire, ce emană din poezia Tu: Când totul împrejur / Vorbeşte-n şoapte / Tu eşti cireaşa / De pe tort, în noapte… // De tine nu mă satur / O ştii bine / Şi nu uita, aştept / Ziua de mâine…!.
Cu pioşenie autorul abordează problematica divinului în poezia Mântuitorul: Născut din Duhul cel Sfânt / Şi din Maria Fecioară / Ai coborât pe pământ / Iisuse, odinioară.
Subiectul ecologic este tratat în poezia Dezastre: S-au tăiat păduri întinse / Cresc însă copaci pe hale / Verdele plămân atins e / Ne pleacă munţii la vale.
Acelaşi subiect este abordat şi în poezia Grijă faţă de pom: Topoarele lucrează / Distrug şi defrişează / O zonă astăzi verde / Mâine nu se mai vede / O fi vreun blestem… / Ecologişti n-avem!.
Cu vivacitate susţinută, autorul abordează ludicul, ilustrat în poeziile:
– Sâmburele: Culcaţi în fân / Ne înfruptam / Din pepeni dulci / Sirop-un gram, / Sări atunci / Pe al tău sân… / Şi-un sâmbur rău / (Ce derbedeu!) / Alunecă în decolteu.
– Coup de foudre: Veselă, plină de viaţă / O jună cu strungăreaţă / Cântă acompaniată / De chitară… şi pe dată.
– La semafor: Mi-ai apărut la capătul de zebră / Inconştientă-cât eşti de superbă / Fragilă, sperioasă ca un pui / Mitraliind cu tocurile-cui.
– Funcţionarele: Steluţe în ochi li se-aprind / Fugare priviri săgetând / Cu vii, sclipitoare ocheade / La cale punând escapade / Cu visuri secrete de dor / În nopţi pătimaşe de-amor / Cu şoapte mângâietoare / Săruturi ameţitoare….
Problematica aspră a desrădăcinării este tratată de autor în poezia Mutaţii: Hei, mlădiţe de român / Puse în pământ străin / Grădinar nepriceput / Pe nimica te-au vândut…. // Cuminte, harnic popor / Românul nu-i călător…. // Dar, de-o vreme s-a sucit / Nu are trai liniştit / Are-un mare handicap / Vai! şi-a luat lumea-n cap / Îl paşte din greu, urgia / Se destramă România…. // Dezordinea ordonată / Îşi face efectul, iată: / Ce era rău, azi e bine / Ce era moral, ruşine….
Ca-ntr-un joc serios tratează probleme precum Diogene şi Arhimede. Autorul abordează cu mult umor problema amorului în poezia Amor tâmpit, unde conchide: În peisajul străzii insolit… / Declar că eşti un caz deosebit! / Deşi nu te-nţeleg, pot să admit / Că mai există şi amor tâmpit….
Cum este corect şi firesc, voi aminti şi despre latura citadină a versurilor lui Mihai Horga, exprimată în poeziile:
Dor de Iaşi, oraşul naşterii, al copilăriei şi al tinereţii: Mi-e dor de leneşul Bahlui / În Iaşi, intrând prin Păcurari / Mi-e dor de Târgu Cucului / De Bucium cu plopii impari… // Pe-aicea, prin dulcele târg / Al „Ieşilor” sună ecoul / Poeţilor urcând cu sârg / Olimpul Junimii – Copoul!.
Dar, cu şi mai mare drag şi umor, elogiază oraşul Roman, oraşul faptelor sale familiale şi profesionale, în poezia Patriotism local: În urbea asta, n-avem troleibuz / Şi nici nu cred că vom avea, desigur / Dar vara vom putea mânca harbuz / Iar toamna face-vom cură de struguri. // Şi totuşi, urbea asta nu aş da / Pentru nicio metropolă din lume / Am visele aici, familia, / Şi tot ce am realizat, anume!.
Deşi ajuns la vârsta senectuţii, poetul Mihai Horga continuă să se hrănească din acel „dulce fagure de miere”, care este frumoasa Limbă Română. Se foloseşte cu subtilitate şi plăcere de talentul său nativ, trecând cu eleganţă şi uşurinţă de la lecţiile de viaţă, pe care ni le serveşte, la o tandreţe fină, de la efemer la fabulos, de la filozofia primară la iritarea cetăţeanului obişnuit, ce nu se sfieşte să-şi exprime părerea deschis despre defectele societăţii, în care ne ducem umila noastră existenţă, şi despre potentaţii vremurilor pe care le trăim.
Urez inginerului-poet Mihai Horga să se bucure, alături de cei dragi, de multă sănătate şi putere de muncă, să ne mai încânte şi în viitor cu ale sale minunate poezii!