Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Traista cu vorbe a limbii române

Primit pentru publicare: 25 iun. 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 25 iun. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Traista cu vorbe a limbii române

 

,,A vorbi despre limba română este ca o duminică’’, spunea poetul Nichita Stănescu. Frumuseţea ei este asemenea straielor de sărbătoare pe care le îmbracă ţăranii la vreme de mare sfinţenie.
Ea însăşi este metafora existenţei acestui popor plămădit într-un spaţiu binecuvântat de Dumnezeu. Limpede ca lacrima şi dulce ca mierea, ea este comoara sufletului nostru încărcat de doruri şi însetat de frumuseţi eterne.

Nevoit să-şi exprime diversele stări afective, românul a apelat la ,,traista cu vorbe’’, dând valoare simbolică unor expresii, care sunt astăzi adevărate sclipiri diamantine. Create printr-o strălucită sinteză în care înţelepciunea se îmbină armonios cu simţul umorului, dar şi cu tonul ironic al diverselor situaţii, multe expresii au devenit cele mai izbutite metaforecare oglindesc ,,geniul’’ şi frumuseţea limbii române.
Expresia ,,a înghiţi găluşca’’ are la bază, în primul rând, substantivul găluşcă, care nu este altceva decât un preparat culinar, o sarmală, dar care înseamnă ,,aluzie’’, observaţie sau ,,şicană’’, iar în cadrul expresiei are sensul de ,,a primi fără replică o observaţie’’.

Cunoscuta zicală ,,a-şi aprinde paie-n cap’’ porneşte de la obiceiul oriental prin care, cel ce avea de suferit de pe urma unui act nevinovat, să se înfăţişeze domnitorului cu o reclamaţie, şi, pentru a atrage atenţia, purta o rogojină aprinsă în cap. În textele literare ale scriitorilor noştri întâlnim această expresie sub forma: ,,cu rogojina în cap şi cu jalba în proţap’’, referindu-se la acele mişcări de protest care aveau drept scop să demaşte nedreptăţile funcţionarilor domneşti, cerând domnului să facă dreptate.
Unele expresii stau la baza minunatelor noastre proverbe, care sunt oglinda fidelă a modului de a gândi şi simţi al poporului nostru, sunt autentice şi străvechi documente de istorie şi cultură. Ele atestă minunatele calităţi ale poporului: înţelepciune, hărnicie, demnitate şi bunătate.

Înţelepciunea reprezintă o calitate primordială a omului şi se află în strânsă legătură cu termenii: frumuseţe, vrednicie, noroc ,,Frumuseţea fără înţelepciune este ca o floare în tină’’, ,,Vrednicia fără înţelepciune e ca frumuseţea fără ochi’’. ,,Norocul, câteodată ne caută pe noi, iar înţelepciunea trebuie căutată de noi ca pe o comoară’’.
Hărnicia şi chibzuinţa, coordonate ale muncii omului din popor sunt opuse lenei: ,,Sârguinţa/Ţese pânza/Iară lenea/Pierde vremea’’. Bunătatea  şi demnitatea sunt exprimate în termenii cei mai simpli, dar au valenţe metaforice inegalabile: ,,Cuvântul bun unge şi cel rău împunge’’. ,,Cine bate la poarta altuia, o să bată şi altul la poarta lui’’, ,,Decât să întingi în unt/Cu ochii în pământ/Mai bine să întingi în sare/Cu ochii la soare’’.

Câtă frumuseţe spirituală exprimă aceste cuvinte şi ce mândru este poporul român că s-a născut pe aceste meleaguri, unde limba şi tradiţiile sale i-au conferit tărie de piatră. Simplitatea construcţiei este suplinită de bogăţia de sensuri pe care omul de rând o foloseşte cu tâlc, atunci când consideră că e nevoie.
Unele expresii ne sunt foarte familiare, iar altele necesită însă o pătrundere mai atentă asupra sensului lor figurat. Cele care denumesc părţi ale corpului omenesc sunt mai apropiate de limbajul nostru obişnuit: ,,i se rupe inima’’ – durere foarte mare pentru cineva sau ceva, ,,a-şi muşca degetele’’- a se necăji foarte tare, ,,mână de fier’’- om foarte energic, ,,maţe pestriţe’’ – foarte zgârcit, ,,cu sufletul la gură’’ – la capătul puterilor, ,,a se culca pe-o ureche’’- a fi total indiferent.

O sferă deosebit de largă a acestor mijloace de exprimare o constituie domeniul agricol şi cel al diverselor meserii: ,,a alege neghina de grîu’’, adică a alege ce-i bun de ce-i rău, ,,a strica orzul pe gâşte’’ – a dărui lucruri bune cuiva care nu ştie sau nu poate să le preţuiască. Pentru a arăta că cineva nu este bine dispus, s-a zis că ,, nu i-s boii acasă’’, iar pentru ironie s-a creat expresia ,,a o face de oaie’’ – a proceda neîndemânatic. Despre cei care râd de defectele altora, fără a şi le vedea pe ale lor, se spune ,,râde ciob de oală spartă’’. Toate aceste expresii, ca şi multe altele sunt un adevărat ,,bulgăr’’de aur al limbii române.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5