Primit pentru publicare: 20 aug. 2017
Autor: Niculai – Virgil SANDU, publicist
Publicat: 25 aug. 2017
Editor: Dorina RODU
„Limba noastră-i o comoară” – Alexie Mateevici
Toți cei care mai gândim și simțim românește trebuie să aducem cinstire Limbii române, limba noastră maternă strămoșească, manifestându-ne sentimentele noastre de prețuire de-a lungul întregului an cu cele 365 de zile și nu doar o singură zi cum este cea de 31 August. Limba română este actul de identitate al națiunii române, al poporului român zămislit pe acest sfânt teritoriu cu peste 2000 de ani în urmă. Comuniunea de limbă a constituit baza întemeierii statului național unitar român, ca un postulat al dreptății istorice. Unirea cea Mare a principalelor provincii românești a fost posibilă, în primul rând, prin unitatea de limbă. Limba și teritoriul sunt factorii care stau la baza unei națiuni. ,,Limba este învelișul material al gândirii unei comunități umane istoricește constituită. Între limbaj și gândire există o unitate indisolubilă”, așa după cum rostise un mare gânditor al antichității. Vocabularul limbii române este alcătuit dintr-o imensă bogăție de cuvinte și/sau expresii (incluzând aici și unele arhaisme, regionalisme, neologisme ș.a.), care ne situează, cu nimic mai prejos, alături de vocabularele limbilor de largă circulație internaționale, îndeosebi de marea familie a limbilor romanice. Limba română este un veritabil giuvaier al spiritualității românești cu o valoare incomensurabilă din patrimoniul nostru național care, alături de drapelul, imnul și stema patriei, reprezintă simbolul unității de neam. Cinstirea limbii române, fie numai și prin actul de însușire și folosire corectă a acesteia, consider că este un act de înalt patriotism, una din înaltele virtuți ale poporului român.
Botoșani, aug. 2017
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania