TRIPTIC FOLCLORIC

            Dacă acceptăm că primele consemnări ale autorilor antici despre datinile şi obiceiurile populaţiei sedentarizate pe actualul teritoriu naţional fac parte dintr-o incipientă cercetare etno-folclorică, vom concluziona că interesul pentru cultura populară autohtonă este multimilenară. În acest sens, Xenofon consemnează în Anabasis dansurile războinice jucate de traci la ospeţe, Strabon descrie serbările închinate de geto-daci zeiţei Bendis iar Herodot – în ale sale Istorii – se arată impresionat de alte dimensiuni ale spiritualităţii nord-dunărilor antici. C. Brăiloiu atrăgea atenţia că între hotarele Moldovei ne aflăm în fabuloasa Ţară a lui Orfeu unde, din timpuri imemoriale, exerciţiile războinice şi munca câmpului se făceau cu acompaniamentul aezilor, care cântau şi recitau poeme închinate eroilor iar George Frazer localizează în acelaşi perimetru obârşia zeului Dionysos – personificarea vinului şi veseliei, al cărui cult extatic se caracteriza prin dansuri sălbatice, muzică tulburătoare şi excese de băutură.

            O atmosferă care îşi are obârşia în astfel de tradiţii pre-romane află la curtea lui Ştefan-Vodă un vestit cronicar polonez iar nu mult după 1600 câţiva călători străini aflaţi pe meleaguri botoşănene se arată impresionaţi de marile manifestări ceremoniale ale spiritului popular: un englez trecător prin Ibăneşti se arată impresionat de o înmormântare: «asemănătoare acelora din timpurile străvechi» iar un alt călător originar din Europa centrală întâlneşte la Botoşani o nuntă care îl impresionează prin avântul dansatorilor ce cutremură pământul. Desigur, informaţiile de ordin folcloric şi etnografic pe care Dimitrie Cantemir le reţine în Descrierea Moldovei sunt valabile şi pentru Ţinutul Botoşanilor, dar adevăratele cercetări ştiinţifice în acest spaţiu geografic nu vor fi consemnate decât spre sfârşitul sec. al XIX-lea.

            Din folclorul botoşănean cules de Mihai Eminescu şi publicat în ediţii succesive începând cu 1902 se remarcă în special cântecele lirice şi epice, lirica folclorică din satele botoşănene Prăjeni, Lătăi, Flămânzi dominând şi în volumul Poezii populare publicat de Mihail Canianu în 1888. Marile chestionare folclorice lansate înainte de 1900 de B.P.Hasdeu, N. Densusianu, Grigore Tocilescu întregesc informaţia cu privire la instrumentele populare, dansurile rituale, obiceiurile calendaristice iar Elena Sevastos se distinge prin volumul de Cântece moldoveneşti (1888) în care înmănunchiază un adevărat florilegiu folcloric aflat în chiar satul său natal – Cucorăni. Imediat după 1900 apare celebrul volum al Elenei Niculiţă-Voronca, Datinile şi credinţele poporului român în care sunt reţinute din Botoşani colinde, variante ale unor balade, doine cu substrat arhaic iar între cele două războaie se distinge marele folclorist dorohoian Dumitru Furtună al cărui nume merită reţinut cel puţin pentru volumul Cântece bătrâneşti din părţile Prutului şi pentru editarea revistei Tudor Pamfile.

            Tezaurizarea prin tipărire a folclorului muzical botoşănean va începe însă abia la mijlocul secolului trecut, mai întâi prin contribuţia unor cercetători de la Institutul de folclor Bucureşti şi Arhiva de folclor Iaşi, piese muzicale folclorice din judeţul nostru regăsindu-se şi în unele antologii realizate de Casele creaţiei populare din Iaşi şi Suceava.

            Primele două culegeri dedicate în exclusivitate muzicii folclorice din judeţul Botoşani aparţin unor specialişti de la conservatorul ieşean: Pavel Delion – Folclor muzical din judeţul Botoşani şi Dumitru Chiriac – Melodii de joc din judeţul Botoşani; anterior, Costel Moisa publicase volumul de folclor muzical-instrumental Cântec şi joc la care se vor adăuga, ulterior, alte volume semnate de Anton Achiţei, Gheorghe Cojocaru, Constantin Lupu, Gică Costandache şi Ticu Ursinschi; în ultima perioadă, această zestre s-a îmbogăţit printr-un triptic folcloric de excepţie: Ioan Cobală – Cânt pe malul Prutului (Amicia-Bacău, 2007) şi Melodii aproape uitate (Agata – Botoşani, 2008), Constantin Lupu – Folclor muzical-instrumental din judeţul Botoşani (Axa, 2008).

            Culegerile semnate de profesorul şi dirijorul Ioan Cobâlă au fost realizate în cadrul unor programe de parteneriat cu secţiile de cultură ale raioanelor Briceni(Republica Moldova) şi Herţa, regiunea Cernăuţi, (Ucraina) aducând şi o noutate în folcloristica botoşăneană prin extinderea cercetării dincolo de graniţele judeţului şi ale ţării. Melodiile de joc din volumul Cânt pe malul Prutului (peste 200) au fost culese şi notate în marea lor majoritate (peste 150) de Ioan Cobâlă, nelipsind şi contribuţia altor doi folclorişti – Serghei Ciuhrii şi Ion Oloieru; în al doilea volum comentat, Ioan Cobâlă înmănunchiază peste 120 melodii ale obiceiurilor calendaristice şi ocazionale, cântece propriu-zise şi melodii de joc, la care dirijorul Ilie Crâşmaru din Herta adaugă un buchet din propriul său repertoriu. Ambele volume sunt prefaţate de exhaustive studii introductive – adevărate micro-monografii folclorice ale zonelor cercetate.

            Cunoscător profund al folclorului muzical botoşănean, specialist cu o experienţă profesională de peste trei decenii, dirijorul Ioan Cobâlă are meritul de a fi abordat vetre folclorice botoşănene care încă păstrează nealterate tradiţiile (Hăneşti, Mândreşti, Coşula, Hlipiceni, Drăguşeni, Tudora, Vf. Câmpului, Flămânzi, Coţuşca, Vorona, Frumuşica) prin intermediul unor informatori al căror repertoriu nu se abate de la legile autenticităţii şi tradiţiei: V. Ursache, T. Ţintă, A. Şoptică, D. Nemţeanu, G. Dascălu, A. Crudu, G. Borcoi, V. Badurlea, M. Cobâlă, E. Oboroceanu… Concomitent a fost valorificată şi o parte din arhiva muzicală a Orchestrei populare Rapsozii Botoşanilor unde, în aproape jumătate de secol, au fost tezaurizate câteva mii de piese muzicale din arealul folcloric botoşănean. Prin cele două volume, dirijorul Ioan Cobâlă îşi dezvăluie apetitul de cercetător şi semnează o veritabilă opţiune pentru a adânci această preocupare în viitorul apropiat.

            Cu Folclor muzical-instrumental din judeţul Botoşani (300 melodii de joc şi melodii ocazionale), prof. C. Lupu – conducătorul tarafului Datina, ne înfăţişează o ediţie revizuită şi adăugită a volumului din 1998 care cuprindea doar 202 piese instrumentale. Melodiile culese şi notate sunt din repertoriul unor vestiţi interpreţi ai folclorului muzical botoşănean precum Aurel Amarandei, Mihai Goceasca, Constantin Negel, Ion Roman, Ilie Sotir, Adam Şoptică, Todiriţă Vulpe …

            Cu volumele comentate, Ioan Cobâlă şi C. Lupu îşi dovedesc profesionalismul prin capacitatea de a selecta variantele originale ale melodiilor, prin fidelitatea transcrierii, conservarea esenţei melodice şi notarea cu rigoare a specificităţii modale şi ritmice, fără a neglija particularităţile ornamenticii folclorice. În acest fel, cei doi folclorişti botoşăneni se înscriu în glorioasa galerie a acelor prestigioşi specialişti care au tezaurizat în culegeri de prestigiu folclorul muzical moldovenesc: Constantin Arvinte, George Sârbu, Dumitru Blajinu.

                                                                                    Dumitru LAVRIC