Tu ai un fel de linişte a ta,
ce-mi intră-n suflet până la prăsele,
cu un sărut îmbraci un cer întreg cu stele,
în nopţile cu gust de …aş mai vrea.
tu ai un fel de a zâmbi amar,
tristeţea de lumină se despoaie,
când mă ascunzi în lacrimi mari, de ploaie,
în toamne ce-mi atârnă din sertar.

tu ai un fel de a privi departe,
dincolo de tine şi a mea iubire,
de uită curcubeul să respire,
pe-un cer de inimi triste, decupate.

tu ai un fel de mângâiere oarbă,
în palme-ţi cresc doi îngeri alintaţi,
pictând fiori pe piele, descântaţi
de seve ce pun sângele să fiarbă.

tu ai un fel de-a fi ca o răcoare,
ce vine dinspre toamnă-n arşiţa din noi,
cocori cu aripi albe se-ascund în lung convoi
şi-nvaţă printre riduri cum să zboare.

tu ai un fel de-a fi de parcă eu
mă văd mirată-n propria oglindă,
când ierni cu margini aspre mă colindă
şi cred în tine ca într-un Dumnezeu.

tu ai un fel de linişte a ta
ce-mi ţine-n braţe toată dragostea.