Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion Istrate

ULBURĂTOAREA LUMINĂ A UNIRII SAU DESPRE AUTENTICA ROMÂNEASCĂ SIMȚIRE ÎN OPERA LUI STAN M. ANDREI

Primit pentru publicare: 16 Ian. 2019
Autor: Gheorghe A. STROIA, Adjud
Publicat: 20 Ian. 2019
© Gheorghe A. Stroia, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

George Enescu: Îmi iubesc pământul natal, nu pot sta nicăieri, printre străini, mai mult de două luni, paşii mei pornesc singuri înapoi spre ţara mea de care mi-e dor, mi-e dor…
Grigore Vieru: Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi…   

Anul 2018, an de sărbătoare și de bucurie, împlinirea a 100 de ani de România, a fost, pentru tot românul cu veleități și preocupări literare, prilej de a rupe din timpul său prețios, dar mai ales din sufletul său încărcat de lumină, ca să dăruiască urmașilor un (în)semn al trecerii sale – o mărturie peste veacuri. Recomand, din capul locului, ca la BICENTENAR (200 de ani de România – în 2118), să se facă o inventariere exhaustivă și condescendentă (pe cât posibil) a cărților publicate în 2018, printre care la loc de frunte să se afle cele dedicate CENTENARULUI. Multe dintre ele vor putea fi reinterpretate, prin prisma profetismului lor, a celor ce se vor fi întâmplat în următoarea sută de România. Prefigurând Centenarul, Armonii Culturale a reușit, la 1 Decembrie 2017, să strângă în jurul său pe toți ce nutresc gândul cel bun pentru România și să publice antologia ROMÂNIA, PENTRU TINE!… – ce cuprinde creațiile a cincizeci și șapte de poeți români din țară și din diaspora, o lucrare ce a revărsat din suflete limpezi, doruri nesfârșite pentru țară și neam.

Subscriind acestui dor pur românesc, STAN M. ANDREI, prezent și în România, pentru tine!…, adună în volumul-centenar propriu „fărâme din TULBURĂTOAREA LUMINĂ A UNIRII, așa cum a simțit-o printre crinii albi și grei Andrei…”.

Structurată în patru părți echilibrate ca întindere, cartea se dorește a fi o mărturie sinceră și încărcată de emoție a sentimentelor ce conectează sufletul poetului la sufletul țării-mamă, prin firele nevăzute ale dorului, ale năzuințelor uneori rămase fără împlinire, versul clar, ce curge cu înverșunare, face din gând mărturie de credință și prinos de recunoștință.

Prima Parte – INVITAȚIE LA ALBA – este dedicată în întregime cetății cu nume imaculat, ce respiră lumina memorabilă a evenimentului petrecut aici acum o sută de ani. Poetul, cu emoția simțirii și a rostirii, aduce un omagiu cetății Alba Iulia (Apulum), un loc magic, în care energiile benefice se împletesc cu umbrele celor ce au fost ATUNCI acolo și ale celor ce sunt ACUM acolo, insinuând eternitate. Cu certitudine Nu-i nevoie de ghid, poetul îndrumând pașii cititorului către locurile cu adevărat memorabile ale cetății. Porțile, aleile, crucile, lăcașurile sfinte, toate au o încărcătură istorică, emoția indusă fiind copleșitoare: „Când vii în Alba, în cetate,/ Râu lacom fii de cântec, de mit…/ Soarbe-n valuri sensuri care dor/ Și ia nisip încă neclătit” (Când vii…)

Partea a doua – UNIREA, ARIPA LUMINII –este atingerea sensibilă și delicată a fiorului de lumină sfântă, ce străbate dinspre sufletul „trăitorului” Unirii. Chiar dacă istoria zace uitată în „calendare prăfuite”, poetul incită cititorul la un exercițiu de imaginație –  întoarcerea prin veac în cetatea reîntregirii neamului. Chiar dacă nu poți fi martor ocular, poți depune mărturie de simțire, conexând faptele, locurile, imaginile, dar mai ales înălțătoarele simțăminte ale celor care au trăit ATUNCI, cu regretul profund al celor peste care istoria a ridicat implacabilul tăvălug al anonimatului, făcând neputincioasă recunoștința: „Am o salbă de poeme,/ Gânduri mulse din ugerul luminii/ Și trecute prin inimă și prin vreme/ Pădurea din ochii mei,/ Cu straturi albe,/ Îmi împărtășește mesajul/ Și-l înalță/ În albastru/ Mă cuprind de smerenie/ Și de neputință/ Mă doare absența numelor celor mulți,/ A anonimilor!” (Departe sunt de anul acela!)

Partea a treia – REÎNTREGIREA, RITM ROMÂNESC – exprimă, în versuri de o frumusețe și sinceritate tulburătoare, dorul neîmplinit al poetului de o ROMÂNIE MARE, așa cum era acum un veac. Trupul țării este încă sfâșiat, părți dureroase fiindu-i desprinse prin vitregiile anilor ce au urmat: „Ceva e putred la mijloc/ și ceva e de prins de mijloc și de zgâlțâit/ până se simte fierbințeala de acum un veac./ Țara plânge că-i amputată de mult/ și tu, frunte română,/ dormitezi și te lamentezi/ în așternuturile înaintașilor?”(Ritmul unui diac)

Însă, profetic sau nu, nici prezentul nu e mai fericit, țara nu e mai întreagă, poemele acestei părți făcând subliminal trimitere la spusele pline de smerenie și durere ale lui Grigore Vieru: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”…

În Partea a Patra – UNIREA, TĂMĂDUIREA DE IDENTITATE – se exprimă, într-o manieră retorică încastrată în dilema întrebare-răspuns, convingerea poetului că Unirea nu e un miraj, ci o realitate și că toate cele ce s-au întâmplat au fireasca lor rostuire pe care istoria o va confirma. Certitudinea resimțită este sinceră și emoțională, în același timp, legătura dintre mit și realitate rămâne una la nivel subcuantic: „În orișicare piatră-i un român./ Altarele îi pomenesc și-i strâng apoi la sân”.

Unirea este „durere”, „farmec”, „omagiu”, „rezerva de pace”, „mântuire”, „presimțire”, „jinduire”, fiecare dintre aceste „o sută de…/ Frumuseți” (ale cărții) dând glas celor mai pure și mai înălțătoare sentimente românești.

Poezia lui Stan M. Andrei are, întotdeauna, o puternică încărcătură emoțională, lirica sa fiind străbătută de la un capăt la celalalt de rostiri ce aduc mângâiere, încredere, speranță, oricărui suflet dispus să guste din al său „fagure de miere”. Erudit, matur, patriot, sufletul poetului gălățean vibrează profund la tot ceea ce este românesc. Versurile atent șlefuite, cu o încărcătură de sublim și cantabilitate, vor cuceri cu siguranță sufletul cititorului, dornic să facă din visul de UNIRE al poetului, propriul său vis. Îndemnul la trezire din partea a III-a, certitudinea din partea a IV-a, ca și întreg ansamblul liric al cărții inspiră liniștea și pacea peste care istoria și-a așternut haina-i brodată cu luceferi și reprezintă mărturia vie a încarnării unui dor cu adevărat mesianic: ROMÂNIA!

Felicitări colectivului editorial pentru prestanța grafică a cărții, imaginile din sfânta cetate a Unirii conferind un plus emoțional! Dacă mărturia poetului STAN M. ANDREI este sau nu autentică, dacă poartă în ea fiorul de românism credibil și palpabil, dacă va reuși poetul să îmbrace – prin credința și recunoștința sa – haina sărbătorii celei veșnice, despre toate acestea suntem deja convinși că DA!…

Gheorghe A. STROIA
15 al lui Gerar 2019 – de ziua lui Eminescu