ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 28 Mart. 2018
Autor: Marin MOSCU
Publicat: 28 Mart. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Ulise orb primeşte lumină de la un remarcabilul poet

Ovidiu Cameliu Petrescu, printre cutele sufletului şi-a risipit fiinţa spre alt tărâm: Calul troian al Poeziei, rătăcind prin amintirea iubirii cu zâmbetul prizonierului cuprins într-o lacrimă. Se vrea precum munţii în stropul de veşnicie, unde sufletul lui a murit în aşteptarea bătăliei ce nu au mai avut loc şi se spovedeşte nu înainte de a închide timpul pentru inventar.

Cititorul de bună credinţă află că nu înseamnă nimic pentru nimeni, că nu totul curge în gânduri de piatră care strivesc sufletul. Cuvintele se prăbuşesc şi se năruie. Ulise este orb în noianul de clipe, un orb care a uitat ce caută prin lume.

Spovedaniile poetului O. C. Petrescu sunt superbe perle poetice, şoaptele lui sunt izgonite din vis şi se preling pe trup. Vindecarea se face cu un zâmbet!

Viaţa, în realitatea poeziei, aduce şi aripi uscate pentru care cerul este tot mai îndepărtat. Cu toate acestea sufletul rămâne flămând în fuga care se sfârşeşte.

Căutând prin cuvinte este ca şi cum ai intra într-o casă străină unde ochii seacă aşteptând zâmbetul. Cutele sufletului se preling şi prin gânduri veştede care mărşăluiesc sălbatic peste trup, lovesc precum nişte pietre ascuţite.

Credeţi că e mai bine să te afunzi tăcut prin mizeria lumii până vei deveni din nou, pulbere? Ar însemna să fii un gândac bezmetic fără sensurile existenţei! Un sfat este util:  trageţi din nou, peste cap, faţa de om blând şi inofensiv, dacă vrei să supravieţuieşti.

În amurgul vieţii se face inventarul tuturor posibilităţilor reuşite sau nu! Sufletul se agaţă, cu disperare de privirile flămânde aşa cum  ar fi bocănitul sinistru în ţara lui Băse Vodă!

Dorinţele poetului sunt pe măsura patriei:

Aş vrea să mă plimb prin pădure,
Aş vrea să miros flori de câmp,
Aş vrea să beau apă de izvor,
Aş vrea să mă simt
Mângâiat de zâmbetul oamenilor,
Aş vrea să respir aerul pur
Al patriei mele (pag 86)

Dar în spatele pleoapei un zid năruit acoperă trupul încet şi perfid pentru că viaţa este un labirint absurd unde chiar şi Sisif este ostenit.
Privirea iubitei, zâmbetul copilului îi năruie poetic castelul de nisip unde între amintiri şi speranţe trăieşte o singură zi.
Poetul se întoarce cu suflu nou la chemarea stâlpilor porţii. Lacrima pietrelor duioase îi mângâie obositele picioare hoinare.
Între prieteni, fântânile fără cumpănă ale sufletului se umplu cu linişte.
Finalul sumbru, sfârşitul vieţii, aduce întâmplări cenuşii, mirosul trist al pământului în peştera căruia rămânem striviţi.

Aşadar, poezia lui O. C. Petrescu, este o străfulgerare, de idei şi patimi, pusă în metafore şi epitete. Ulise nu este orb, Ulise este orbit de stilizarea, de transpunerea, de atingerea supremă a frumosului prin frumos.
Am lăsat cuvintele tale, Poete, să curgă pe vârful peniţei, unde inima şi sufletul, au devenit pentru mine roi de steluţe, unde tu râvneşti şi reuşeşti să-ţi croieşti cărări de limpezime într-o nouă constelaţie, râvnită de nenumăraţi poeţi.

Cât priveşte traducerea poeziilor tale, să ştii că şi eu am propus o traducere specială, pe care numai tu ai reuşit-o, traducerea în limbajul vechilor cazanii! Felicitări, dragul meu prieten, Ovidiu Cameliu Petrescu, pentru această superbă carte!