ULTIMA FLOARE A TOAMNEI

Toamna răcoroasă peste tot s-a răspândit,

O simt ca pe un decor dinainte stabilit,

E toamna ce dansează pe-un tablou nemişcat

Iar luceferii de ziuă s-au cutremurat.

Tabloul nemişcat cu toţii l-am admirat,

Îl simţeam pe piele ca un fluviu răsfirat

Şi în acest desen cu o peniţă zugrăvit,

O floare de muşcată de cu zori a-nflorit.

Din pridvorul casei o priveam îngândurat

Fiind tot mai atent şi mai emoţionat,

Căci firava ei alcătuire se părea

Că este tot mai neverosimilă cumva.

Norii de zăpadă păreau nişte cimpoaie,

Un continent de fulgi pufoşi pe câmp făceau baie,

Pomii îşi scuturau frunzele peste noi,

Sfârşitul toamnei nu este însoţit de flori.

Pata de culoare uşurel se mişcă

Ca si cum ar fi avut spaimă şi frică,

Era ultima floare a toamnei,semn ciudat,

O prezenţă tristă într-un timp delicat.

Articole asemănătoare