Primit pentru publicare: 27 febr.2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Editor: Ion ISTRATE
Publicat: 27 febr. 2016

Ultimii români (pe pământ românesc)

Într-un sat din Harghita, în timpul unei înmormântări, singura persoană care mai vorbește în limba română este preotul ortodox care ține slujba. Ceilalți români vorbesc… ungurește. În satul Doboi din comuna Plăieşii de Jos, limba română mai este vorbită doar la biserică.

La această dramatică stare de fapt s-a ajuns cu preponderență în ultimii 20 de ani. În timp ce locuitorii de etnie maghiară acuză încercarea de „românizare” şi „colonizare” a acestei zone, elementul românesc se diluează constant, până la stingerea definitivă.

În cele ce urmează, vom reda un fragment al cercetării efectuate în teren în satul Doboi din Plăieşii de Jos de către dr. Radu Baltasiu, directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române,  împreună cu studenți de la universități din București şi Craiova.

„Comuna Plăieşii de Jos, de care aparţine, este alcătuită din cinci sate: Imper, Iacobeni, Plăieşii de Jos şi de Sus şi Caşinu Nou. Toate satele au fost documentate cu populaţie românească importantă până în 1941, multe dintre acestea având şcoli în limba română şi biserici ortodoxe sau greco-catolice. Începând cu acel an, populaţia românească scade drastic, de la câ teva sute de persoane la câ teva zeci, sau chiar mai puţin. Astfel, din datele obţinute din teren, înainte de momentul 1940 erau circa 500 de familii ortodoxe. Astăzi mai sunt 15.” (Sursa, net)

Am expediat textul colaboratoarei noastre, prof, Doina Dobreanu, membră a Cenaclului nostru literar la distanță, din comuna Subcetate, Harghita, care ne-a răspuns:

“Probabil așa va fi și în comuna mea peste vreo 50 de ani. Tinerii pleacă, ca să poată lucra și  trăi. La noi, agricultura și creșterea animalelor nu sunt încurajate. Au muncit unii în Germania, și-au adus utilaje, au cumpărat pământ, și-au întremat ferme, dar sunt sugrumați. Regretă ca s-au întors. Satul devine un azil de bătrâni…

M-am apucat să scriu pentru neuitarea acestui pământ românesc”.