Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Scurt reportaj prin satul românesc de azi  

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Scurt reportaj prin satul românesc de azi  

Primit pentru publicare: 20 Dec. 2020
Autor: Pavel NICOLAIE, Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna
Publicat: 22 Dec.  2020

© Pavel Nicolaie, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Scurt reportaj prin satul românesc de azi  

„Veşnicia  s-a născut la sat”.  În ultima lună din anul 2020, am luat-o puţin la pas printr-un sat românesc. Fiind atent la ceea ce se întâmplă cu/prin satul românesc  actual, nu poţi să nu observi o luptă între nou şi vechi.  Astfel, noul în detrimentul vechiului, interpretat ca tradiţie,  se conturează ca o forţă care tinde cu orice preţ să-i răpească veşnicia. Cine va învinge oare? Vom vedea peste cinsprezece- douăzeci de ani.

Tradiţiile, încet dar sigur, încep să se estompeze odată cu  conceptul tradiţionalist, când timpul părea că nu contează în viaţa satului previzibilă, dar cu atât mai plină de substanţă. 

Ceva a murit în satul românesc, iar peste câţiva ani nu mai avea cine să-i cânte prohodul.

Dacă stăm să ne gândim ce-l  identifica pe ţăran cu lumea satul său, vom conchide la unison că era pământul. Astăzi, pământul nu mai este lucrat în aria satului. De ce? Pentru că pământul a fost văduvit de valenţele sale. Ce însemna pământul pentru  ţăranul din trecut?  Însemna un statut, fie el social sau de gospodar. Pe lângă acestea era şi însemna acea mamă hrănitoare care îşi hrănea fiii la pieptul său.  Astăzi pâmântul nu mai hrăneşte, pentru că supermarketurile oferă hrană din belşug. Pe cine interesează că aceasta-i făcută din produse neagricole, atâta timp cât se vinde. Însemna truda, transpiraţia,efortul susţinut  în arşiţa soarelui, era un cult al său, care definea  individul în forma sa arhaică.

       Nea Ion, un ţăran dintr-un sat de munte, trecut de 80 de ani mi-a oferit un răspuns, ce nu-mi era străin nici mie dar nici altora, cred. Este proprietarul a două hectare de pământ, fâneaţă şi o jumătate de pogon teren arabil aflat în proximitatea locuinţei. Este el şi soţia. Are trei copii, toţi plecaţi în străinătate. Dintre aceştia numai unul şi-a construit o casă pe o tarla de teren delimitată din gospodăria sa. Nu crede că va  veni să locuiască vreodată în ea. Acesta are la rândul său doi copii. Sunt la şcoală în străinătate şi nici nu se gândesc  să continue cursurile în România. 

       Cât a fost în putere a ţinut animale, câteva oi şi o vacă. Astfel, avea pentru cine  să cosească fânul. Acum şi gratis l-ar da, dar nu are cui.  În sat, nu mai sunt decât  4 vaci. Acum  25 de ani erau peste 40.  În acest an au decedat  15 săteni şi nu s-a născut nicun copil. Tineretul este la oraş.  Astfel, de doi ani fânul a rămas necosit. Mi-a spus toate acestea cu un of în suflet, pentru că este conştient  că aşa sunt vremurile. Dacă copiii lui ar fi rămas în ţară nu ar fi avut din ce să trăiască.

    L-am salutat  respectuos pe nea  Ion, urându-i  multă sănătate şi am plecat mai departe, cu gândul la satul copilăriei mele.  În timp ce mă uitam  la geamurile din termopan  ale bisericii din centrul satului  în urechi îmi  răsunau versurile poetului :  ...Toate-s vechi şi nouă toate/Ce e rău şi ce e bine/Tu te-ntreabă şi socoate/Nu spera şi nu ai teamă/Ce e val ca valul trece;…




Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5