ULTIMUL VAGON
Poem dramatic în două uși și două ferestre
Autori: Vlad Octavian Mocanu și Vasile Lefter
Editor: Ion Istrate
© Vlad Octavian Mocanu, © Vasile Lefter, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

PERSONAJE:

Tudorache-Rache, managerul Circului Cap de lup;
Mihai, ofițer de trafic feroviar;
Ioana, o femeie ciudată;
Anghel, acrobat;
Mădălina, Costina, Iulia șa.zburătoare la trapez;
Tase și Goju, violatori;
Un mecanic, un cantonier, servanți la vagonet.

Ușa 1, Fereastra 1.

Atmosferă de toamnă târzie. Peisajul pare apocaliptic. Pâlc de pădure desfrunzită. Două linii de cale ferată strâmbe. Un vagon pe buza prăpastiei gata să cadă.
Un bărbat de 30-40 de ani aleargă bezmetic, rostind întrebări fără răspuns.

Tânărul: Hei! Hei ,oameni răi! N-ați văzut pe deal prin văi oameni fără căpătâi?
Hei! Nu fiți lași. Gândiți-vă la urmași!
Văd o femeie. De ce nu răspunde? Să mai strig o dată. Hei, nu m-aude nimeni?
Femeia se apropie și îi face semn să tacă.

Necunoscuta: Ce urli ca un disperat? Vrei să-mi trezești fetița?
Tânărul: Nu văd nicio fetiță. Ești plecată cu chiraleisa. Ai nevoie de un psihiatru
Necunoscuta: Tu vorbești care urli la stele? (către o fetiță imaginară) Hai ,mamă să mergem. Nu vezi că pe aici sunt numai ciudați?
Tânărul: Ascultă, femeie! Vezi cum vorbești. S-ar putea să ai necazuri.
Necunoscuta: Vai, chiar tremur toată. Unul care vorbește singur în pustietate mă amenință. În loc să mă liniștească, să profite că sunt disperată și să mă protejeze, vrea să-mi inducă o stare de frică. Cam ce-ai vrea să-mi faci?
T: Multe. Oricum am glumit. Sunt un om bun. Am salvat mulți oameni din acest tren.
N: Nu cumva te lauzi?
T: Deloc.
N: Pe mine când mă salvezi?
T: Bine, dar tu nu ești în pericol. Cum ai scăpat din vagonul care s-a prăbușit?
N: Simplu. Când am văzut că merge frânat, am sărit în ultima clipă. Au mai încercat doi, dar i-au prins roțile ieșite din osie.
T: Ce planuri ai, femeie norocoasă?
N: Niciunul. Mă las în voia sorții. Faptul că te-am întâlnit e un semn că Dumnezeu nu m-a părăsit. Nu mai scapi de mine. Sunt frumușică, nu am niciun iubit care să mă bată când calc strâmb.
T: Ești dusă rău! Ce nevoie aș avea eu în această pustietate de tovărășia ta? La ce mi-ar folosi această aventură nedorită? Mai ales că ai lăsat acasă o fetiță.
N: Fabulații de-ale mele. Viclenii de femeie parșivă. E o tehnică nouă de agățat bărbați de unică folosință.
T: O mai dai și-n bară?
N: Rar. Foarte rar. Bărbații cad repede în plasă. Și însurați și holtei, tot cu gândul la femei.
T: În cazul meu ,care e pronosticul?
N:Voi avea niscaiva probleme. Ești cam arogant. Te crezi inabordabil. Cazul rămâne în studiu.

T: Apreciez simțul tău autocritic.
Necunoscuta: Fetița mea a rămas în tren cu bunica ei. Aveau locuri în vagonul de clasa I.
Tânărul: Sunt în viață?
Necunoscuta: Desigur. Nu auzi plânsul de copil?
T:Nu! Aud numai broaștele din râul cu miros de moarte.
N: Hai pleacă. Ești cam dus. Strigă cât vrei. Oricum nu are cine să te audă. N-am întâlnit pe nimeni de când umblu în jurul vagonului gata să cadă în albia râului morții.
T: Stimată doamnă! Nu mai putem face nimic. Haideți să plecăm de aici. Poate mai întâlnim pe cineva. Trebuie să găsim o ieșire la liman. Coboară seara și e periculos. Se lasă frigul. Iarna bate la ușă.
N: Și fata mea rămâne singură în pustietatea asta?
T: E cu bunica ei și cu Dumnezeu. Ne vom ruga pentru sufletele lor.
N: Și unde vrei să mergem în întunericul ce se lasă?
T: Să căutăm alți supraviețuitori. Alți norocoși care au scăpat din trenul morții. Parcă se aud voci. Cineva are putere să mai cânte!
N: Tinere domn, nu vreți să facem cunoștință? Pe mine mă cheamă Elena-Ioana.
T: Eu mă numesc Mihai. Alte întrebări?
Ioana: Deocamdată nu. Vine cineva spre noi. Pare un lup. Mi-e frică.
Mihai: Nu te teme. Sunt înarmat. Eu eram ofițerul care asigura securitatea călătorilor. De aceea călătoream în ultimul vagon. Norocul norocosului!
Ioana: Fă ceva! Fiara vine spre noi.

(Mihai trage piedica. Arătarea din față prinde glas)

Omul în piele de lup: Nu sunt fiară. Sunt un biet om travestit în costumul pregătit pentru o reprezentație la Marele Circ din portul Movila. Acum totul s-a prăbușit. Circarii mei, Comedianții, au murit pe capete. Din trupa mea de clovni au scăpat doar cei care au fost în vagon cu mine. Vreo cinci au murit, cinci au scăpat. Din trupă am rămas doar șase. Sunt singurul care am supraviețuit din grupul de clovni. Am ales ultimul vagon, fiindcă îmi place să privesc liniile rămase în urmă. Asta m-a salvat. Numele meu de scenă este Tudorache. Pe scurt RACHE.
Mihai: Omule-lup, umbli demult pe coclauri ăștia neprietenoși?
Rache: Din zori, de când a avut loc dezastrul. Am trăit clipe de groază. Pe măsură ce trenul aluneca în prăpastie, călătorii cereau ajutor și plângeau în hohote. Am trecut prin momente de coșmar. O tânără mi-a întins mâna ca s-o trag în deal. Am scăpat-o și m-a blestemat.
Ioana: Coboară noaptea. Începe să-mi fie frică. Văd deja întunericul care își întinde brațele.
(sună telefonul) Cine e la telefon? Mama? N-ai fost în tren cu Mădă? Ai ajuns târziu la gară?
Îți mulțumesc, Doamne! Ce norocoasă sunt!
Mihai, merg oriunde. Nu mai am nicio grijă. Mama și fetița sunt acasă la Poenița.
Mihai: Ioana, ești puțin confuză. Eu nu te-am invitat nicăieri. Vreau doar să scap din locul ăsta blestemat și să mă întorc la ai mei.
Ioana: Ce te aprinzi așa? Nu te-am cerut de bărbat, încrezutule! N-aș zice că mi-ar displăcea o aventură cu tine în pustietate. Până dimineață se pot întâmpla multe.
Mihai: Nu te-ai întrebat dacă mă simt atras de figura ta comună, de femeie de la țară?
Ioana: Nu da cu piciorul norocului. Mai întâi încearcă-mă și după aceea mai vedem. Tare mă tem că nu mai scap de tine.
Mihai: Gata cu pălăvrăgeala. Din vale vine miros de cadavre . Ție îți merge gândul la destrăbălare. Se vede că ești o stricată! Să mergem după Rache. Se pare că deja e familiarizat cu tufișurile de aici.
Ioana: Bine, morăcănosule! Știam că oamenii în momente de cumpănă sunt mai cooperanți.
Rache: Ei, berbecilor, unde alergați așa? Fără mine nu aveți intrare. Cei care fac zgomot sunt circarii din ultimul vagon. Ca să treacă timpul și să uite de foame repetă o fantezie bufonă.
Ioana : Ce știți despre acest loc?
Rache: Mai nimic. E între două dealuri ,între două cursuri de apă. La zeci de kilometri de prima așezare omenească.
Mihai: Am auzit parcă zgomot de roți de vagonet.
Rache: I-am zărit și eu pe cei doi vagonetari, veniți în inspecție. Cu siguranță că picherul de la macaz a dat alarma. E cu noi și plânge liniștit . Crede că dacă era mai vigilent , nu se prăbușeau vagoanele.
Mihai: E un fel de acarul Păun. Ce putea să facă ? Paleta lui de plastic nu putea opri catastrofa. Se vaită întruna că va fi dat afară. Om necăjit.
Ioana: Mai avem mult de mers? M-a luat frigul și mi-e tare foame și sete.
Rache: Cu setea ne descurcăm. Un izvor curge chiar în buza râpei unde ne-am aciuat. Cu foamea e mai greu. Am avut la noi ceva provizii de turneu. O parte din ele au rămas în primul vagon și nu mai folosesc nimănui. Aici au rămas niște turte și mere verzi.
Mihai: Vânat nu este pe aici?
Rache: Am văzut niște păsări. S-ar putea să fie și iepuri. Ar fi o minune să vânezi ceva. Foc putem face cu vreascuri.
Ioana: Nu-i exclus să găsim și fructe de pădure.
Rache: Iată că din vorbă în vorbă am ajuns la circarii mei, care au adormit, așteptându-mă.
Rache: Hei, circari! Avem oaspeți, vă treziți ,/ Cu ce-aveți, să-i omeniți!
Circarul Iulia: Ești nebun, Omule –Lup! Nu avem nimic pentru oaspeți. Doar niște ace de brad și jnepeni uscați.
Circarul: Mădălina Apă de izvor cu mormoloci și clisă pentru somn ușor.
Mihai: Să ne păstrăm calmul. Sunt ofițer din dispozitivul de pază al trenurilor. Sunt înarmat și dispun de două lanterne cu led. Am nevoie de doi voluntari. Mergem să adunăm ouă din cuibul păsărilor și o rezolvăm cu hrana. Dacă găsim și ceva vânat, e și mai bine. Din acest moment, eu zic să acționăm sinergic. Să funcționeze deviza „Unul pentru toți și toți pentru unul.” De aici propun să ascultăm de un singur șef. Îl propun pe Rache. De acord?
Rache: Sunt uimit de propunerea domnului ofițer. Orice problemă aveți vă rog să mi-o aduceți la cunoștință. Schimbăm foaia. Am fost un șef de circ cumsecade. Gata cu toleranța.
Acrobata Daniela: Rache, Rache, Lup pe jumătate,/Am să te mușc într-o noapte.
Acum vă rog să ne pregătim pentru noapte. Bărbații vor face pe rând de caraulă. Mihai se va întoarce sigur cu hrană pentru toată lumea. Mai aprindeți un foc. Sălbăticiunile ne vor ocoli, iar oamenii vor crede că suntem mulți.
Ioana:(apropiindu-se de Mihai). Să-ți păstrez un loc lângă mine? Ne putem înveli cu bucata asta de prelată.
Mihai: Cum vrei tu, ciudato! Poate mai sunt și alte oferte.
Ioana: Cine să se uite la un pistolar fără cartușe ce prezintă la oferte doar ciuperci și ouă fierte?
Dacă nu-mi spui Ioana, ai să dormi pe fundul Râpei.
Mihai: La câte fete frumoase sunt aici, s-o găsi vreo miloasă să mă primească sub foaia ei de cort.
Ioana: Mira-m-aș! Tu nu vezi că sunt doar niște puștoaice necoapte?

(La câțiva pași mascate de un pâlc de copăcei, mai multe adolescente îngână un cântec de dor și se învârtesc într-o horă calmă. Rache bate din palme și întrerupe atmosfera bucolică).

Rache: Cântați și dansați foarte frumos, dragele mele. Dar ceva de-ale gurii ați făcut rost ?
Grupul de fete: Tudorache-Rache, dragul nostru șef,/ Pentru cina din pădure, nu avem nici fragi, nici mure./ Chiar de-s gusturi diferite, /Vom servi răbdări prăjite.
Rache: Noi ca noi că știm să ținem o dietă, dar ce facem cu ai noștri musafiri, flămânzi ca lupii din deșert?
Mihai: Mulțumim de-așa primire. Azi oricât ne-ar fi de foame,/ vom fi bucuroși aici,/ printre voi cu suflete curate,/ care umblați din loc în loc /, Aducând numai noroc./
Domnul zice că pădurea, /Mică mare cum e ea,/ astăzi nu ne va lăsa.
Gazde dragi, astă seară veți vedea cât de multe surprize se ascund printre copăcei. Vom căuta cuiburi de păsări și cu scuzele de rigoare le vom lua ouăle din cuiburi, cu promisiunea să ne revanșăm într-o zi oferindu-le hrană bogată și apărându-le de oameni fără suflet.
Care dintre voi dorește să caute cu mine ouă de păsări?

Mădălina: Domnule Mihai!
Mihai: Doar Mihai! Suntem prieteni, nu?
Mădălina: Bine Mihai. Lucrurile se limpezesc. Avem două prietene, surori gemene ,Teodora și Iulia, pasionate de cuiburile păsărilor.
Teodora: Întâmplarea vine în întâmpinarea dorinței mele de a scotoci în cuibul aripatelor noaptea, Am făcut-o de multe ori ziua împreună cu sora mea. Ea are doar nota 9 la Științele naturii. Eu sunt olimpică.
Mihai: să mergem fetelor. Știți că sunt și lupi în pădurice?
Mădă: Am auzit că ești ofițer însoțitor, pentru trenurile de persoane? De ce ne-ar fi frică?
Rache: Merg și eu cu voi.
Mihai: Nu Rache. Nu putem lăsa fetele singure. Tu cu pielea de lup îi mai sperii. Mă tem de eventualii supraviețuitori din trenul morții.
Curios mi se pare că nimeni nu se interesează de soarta pasagerilor din trenul prăbușit în prăpastie.
Rache: Și eu m-am întrebat. Ceva nu e în regulă. Deraiază un tren și nimeni nu vine să-i salveze.
Mihai: La asta ne vom gândi mâine după răsăritul soarelui. Mergeți cu bine. Chiar mi s-a făcut foame.
Mihai: Fetelor, cochetelor! Cu cântec Înainte marș!:„Drum bun, Drum bun ,dragi circari ,/prin lume hoinari,/ Frați cu vântul și cu ploaia, /Și mai rar cu vâlvătaia./ Aspră viață,/Scurtă ață,/Nu-i bună nicio povață.
Unul cade la trapez, /Altul e mâncat de lei./ Moare bucuros că lumea râde și bate din palme,/ Pe când el afară doarme! /Asta-i viața de artist ,/De când soarele și luna,/ Ziua vesel Noaptea trist.
Daca apar probleme, strigă. Noaptea e liniște și se aude bine.
Aveți grijă de focuri. Vă las și un bărbat zdravăn cu voi.
Tu rămâi de bază, Anghele. Îți las în grijă pe Tudorache, pe Ioana și cele trei fete de la trapez, Mădălina, Nina și Costina: Gemenele merg cu mine după hrană. Sper să nu zăbovim mult. Somn ușor!

(Mihai și gemenele dispar în noapte, lumina scade, rămânând doar cele două focuri. Din râpa morții se aud zgomote ciudate și urlete de lupi flămânzi. O cortină muzicală sugestivă potențează starea de așteptare).
(La puțin timp după plecarea lui Mihai, se furișează afară din tabără și Anghel, împreună cu iubita lui.
E liniște. Undeva, nu departe, în tufiș se aud pași și șoapte. Două umbre se apropie de colțul lui Rache)

Rache: (își pune pielea de lup) Hei, cine e acolo? Hau hau…
(doi vlăjgani se apropie de foc)
Tase: Circarule, am auzit că ai marfă proaspătă. Nu ne vinzi și nouă? Plătim.
Rache: Să nu vă atingeți de fete că vă omor.
Goju: Ai auzit Tase de unde ne vine moartea?
Tase: Circarule, fă-te că nu ești aici și nu pățești nimic. Vom fi blânzi cu mioarele.
Rache: Domnul ofițer de la căile ferate vă împușcă dacă îl strig.
Tase: Din păcate nu o să te audă. Era cu puștoaicele prin copaci. Una din fete e chiar frumoasă. Ne mulțumim cu ce avem.
(Fetele încep să țipe).
Rache: (cu o bâtă în mână) Dacă le atingeți vă crăp capul.
Goju: Până una alta, ia de la noi o mângâiere de ciomag (îl lovește. Tache cade secerat. Cei doi vlăjgani prind fetele și le siluiesc.) Țipete. Strigăte de ajutor. Violatorii dispar grăbiți în noapte.

Mihai vine alergând. Ioana iese din buza gropii plângând.
Ioana: Le-au violat. N-am avut curaj să ies. Pe Rache cred că l-au omorât.
(Mihai aprinde lanternele. Se apropie de foc și-l zărește pe Tudorache bolborosind ceva. Costina vine lângă el plângând în hohote. ).
Mihai: Fetelor, apă, repede apă. Eu încerc să iau legătura cu vreun canton care mai are telefon.
(Mihai sună de mai multe ori).( Cineva cu glas slab îi răspunde)
Alo, Alo! Cantonul? Sunt ofițerul Mihai Lungu din Serviciul de Pază feroviară. Sunt în apropierea ultimului vagon din trenul morții, aproape de Râpa Dracului. Avem un bătrân rănit de huligani violatori. Sunați la Poliția feroviară. Îi căutăm pe huligani.
Cantonierul: Ce pot face repede e să trimit Vagonetul ca să-l ia pe bătrân și să-i acorde primul ajutor.
Mihai: Cât durează?
Cantonierul: Până la ivirea zorilor nu pot face nimic.
Mihai: Noi îi căutăm pe violatori. Gata! Închid și așteptăm.

(Rache începe să aiureze. Ioana îi ține capul ridicat. Gemenele Teodora și Iulia îi udă fruntea. S-a întors și Anghel, care nu știe ce s-a întâmplat).

Anghel: Noi am fost în apropiere, dar nu am auzit nimic.
Mihai: Nu știam că încredințez paza unui fustangiu. Să-ți fie rușine. Ești un nemernic. Amanta ta e o ființă obsedată de sex și ți-a sucit capul. Dacă Rache își revine îi voi cere șă fiți dați afară din trupă. Familia circarilor presupune solidaritate, sacrificiu. Gestul tău de bărbat în călduri seamănă cu gestul unui zburător la trapez ,care și-ar lăsa partenerul să cadă în gol.
Anghel: Mă simt vinovat, domnule ofițer. Eram aproape. Nimeni nu a strigat după ajutor. Am auzit niște țipete, dar știam că fetele se hârjonesc până târziu. Dacă-i prind pe huligani, îi omor cu mâna mea.
Mădălina: Domnule ofițer m-ați jignit. Să știți că iubirea nu înseamnă neaparat sex. Sunt încă o copilă de 16 ani. Anghel îmi este ca un frate mai mare și nu mi-ar putea face vreun rău. Nu prea vă pricepeți la oameni, domnule ofițer!
Mihai: Iartă-mă! Cred că m-am grăbit cu etichetele. Sunt bulversat de cele întâmplate.
Mădălina: Vă iert. Se vede că sunteți un om bun și sensibil. Ascultam cum îi vorbeați Ioanei despre cerul cu stele și visam și eu la un asemenea bărbat.
Ioana: Nu-l mai lăuda Mădă! I se poate urca la cap. Îi prindem noi pe ticăloși.
Mihai: Mai întâi să-i găsim și după aceea mai vedem. Ioana i-a văzut în jocul flăcărilor și o să-i recunoască imediat. Mai dormiți puțin până se crapă de ziua. Somn lin! Ne așteaptă o zi grea. De grija hranei am scăpat. Gemenele au făcut rost de provizii pentru o trupă întreagă. Eu voi rămâne de veghe. Ioana și gemenele vor avea grijă de Tudorache până la venirea sanitarilor. Pentru ceilalți vom găsi responsabilități în zilele următoare. Gata! Stingerea, cum se spune la noi în armată.

(Fiecare se cuibărește pe unde apucă. Se luminează. Cortină muzicală).

Ioana: Nu prea am dormit. A fost frig.
Mihai: Dar te-am ținut în brațe.
Ioana: Ce folos! Ai fost glacial și distant. Se vede că ți-e frică de complicații. Ești căsătorit, domnule ofițer?
Mihai: Câte femei sunt dispuse la măritiș cu un militar mereu pe drumuri?
Ioana: Eu una aș fi. Păcat că nu sunt genul tău. Uneori te uiți la mine ca la o bucată de lemn. Mă crezi încuiată și incultă. Poate și un pic nebună.
Mihai: Ești nedreaptă. La început mi s-a părut că ești o aventurieră ușuratică, de serviciu pentru primul trecător. Pe urmă…
Ioana: Pe urmă…
Mihai: Pe urmă am realizat că m-am înșelat. De fapt, ești o femeie dornică de iubire, fie ea și din categoria L*amour charnel. Toate își au rostul lor.
Ioana: Mihai, știi că începi să-mi placi? Ai citit „Steaua fără nume” a lui Sebastian? Poate că și noi suntem două stele rătăcitoare prin univers. Deraierea trenului poate a fost programată pentru noi.
Mihai: Idila Mona –Miroiu se termină trist. Mona e smulsă din visul ei de fericire de Grig, un dandy necioplit, pentru care femeia e un obiect de folosință pe termen scurt.
Ioana: Ne-a furat literatura. Hai să pregătim micul dejun că acum se scoală tribul și cere de mâncare. Noi doi suntem speranța pentru ei. Mi se pare că Rache a adormit. La trezire, durerile vor reveni. De obicei pe la șase își fac apariția oamenii cu vagonetul. Trebuie să-i rugăm să-l ducă pe Rache la primul canton și să cheme o ambulanță. Noi nu-l putem însoți. Avem răspundere pentru junioare.
Vom încerca să-i găsim pe violatori și să-i dăm pe mâna poliției feroviare. Fără prezența unui procuror, nu vor pleca de aici.
Ioana: La toate te gândești dragul meu ofițer de securitate. Mai puțin la mine.
Mihai: Adică?
Ioana: Nici măcar nu ai încercat să mă săruți. Barem ca pe o soră mai mică.
Mihai: Sunt un timid, Ioana! (Închide ochii, o sărută, Ioana rămâne cu ochii închiși).
Mihai: Gata! Poți să-i deschizi.
Ioana: A fost un sărut ca o boare de primăvară. Dacă te rog, mă mai săruți o dată?
Mihai: O dată și gata! Văd că te obrăznicești.
Ioana: Iartă-mă! Nu mai fac. La treabă, comandante!
Mihai: Cheamă tribul la micul dejun. Se răcește omleta.
Ioana: Crezi tu că diavolițele n-au simțit mirosul de mâncare? Acum aleargă de zor prin poiană.
Mihai: Adună-i pe toți. Trebuie să apară vagonetul. Am vorbit să-l ia pe Rache la canton. Acolo va fi preluat de o ambulanță. Aud deja zgomot de roți. Anghele, hai să luăm targa și s-o coborâm la linia de cale ferată rămasă dreaptă.

(Se duc, iau targa și coboară la vagonetul care tocmai a sosit. Circarii sunt cu ochii în lacrimi și încep să cânte):

Tudorache, Rache,/Noi suntem pe-aproape,/ Ne-ntâlnim curând,/ La capăt de prund./ Vom face alt circ,/Dincolo de dig./ Fă-te iute bine,/Noi suntem cu tine!/
Rache, Rache,/ Noi suntem pe-aproape….

Mihai: Am vorbit cu vagonetarii să anunțe poliția și procuratura. Haideți să-i căutăm pe violatori. Parola Hau, Hau, Lupul!

Sfârșit partea I