UN ALBUM CONSTRUIT DIN ADMIRAŢIE

Autor, Georgica Manole

Lidia Obeadă ne trimite o carte monumentală, un album despre Aurelian Titu Dumitrescu, la alcătuirea căruia şi-a pus tot sufletul. Intitulată „Iubire de pietrar” (Ed. SEMNE, Bucureşti, 2010, 202 p.), cartea reia titlul volumului de poezie cu care Aurelian Titu Dumitrescu a debutat editorial în 1982 la „Scrisul Românesc”. În fapt, un album de fotografii din viaţa şi activitatea scriitorului însoţite de facsimile de pe dedicaţiile şi aprecierile făcute de prieteni, mentori, scriitori, apropiaţi…, detaşându-se Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu, Ion Stratan, Domokos Geza sau Christian Schenk. Dedicaţiile poartă amprenta inconfundabilă a stilului celor care le-au făcut. Sub titlul „De Aurelian, de Titu şi de Dumitrescu” şi datate „decembrie spre ianuarie”, reţinem rândurile scrise de Nichita Stănescu: „Ne-am cunoscut printr-o minciună, care s-a dovedit ulterior, prin desfrânarea talentată a versului lui, ca nefiindă. M-am uitat, mărturisesc cu oboseală, pe versurile lui şi lăsându-mă cuprins de ele m-am regăsit într-o odihnă a spiritului. Din sămânţă muncitorească naşte vers de fiertură de fier, şi-l înţepeneşte în neuitarea noastră uitucă cum lebăda pe lacuri şi murindă, cântecul. Nepricepuţi cum suntem noi, la dânsul însă ne pricepem. Aurelian are ochii negri până la luciul luminii, gene de măturat lumea cu ele şi sprâncene pentru umbră, de ar fi nevoie cumva şi de vreo umbră. Suflet sănătos şi inimă zdravănă Aurelian a venit la mine să mă-ntrebe dacă ar putea să doarmă un pic de osteneală.

Aurelian, l-am întrebat, noi pe aicea avem pe la noi de locuit două auricule şi două ventricule. Unde vrei să tragi în noaptea asta?

Dacă s-ar putea, mi-a răspuns fiorosul poet sfios, dacă s-ar putea, mi-a spus Aurelian, eu aş dormi în auricule.

Închei aici, salutând drumul unui nou poet în care nădejdea noastră pune o nouă bizuinţă estetică.”

Mircea Dinescu, pe 14 iunie 1987, îi face o recomandare: „Aurelian Titu Dumitrescu – acest poet de-o naivitate atletică mi se pare a nu dănţui cot la cot cu veselii săi colegi de generaţie, datorită nu numai felului său de a fi, ci şi felului său de a scrie. Obsedat de sine însuşi ca tot poetul român, agasant cu delicateţe şi binevoitor cu măsură – s-a îmbarcat la debutul său pe acel vapor titanic numit Nikita Stănescu şi meritul său de-a fi ştiut să salveze Jurnalul de bord, deşi i-a fost minimalizat de optzecişti, e incontestabil încărcat de un nobil şi rar patetism. Îl recomand cu fraternă colegialitate să devină membru al Uniunii Scriitorilo, pentru că structura sa tragică, de om şi artist, mi se pare alcătuită dintr-un cristal neumbrit de impurităţile ticăloşiei cu care atâţia alţii îşi pardosesc urcuşurile şi victoriile nemeritate.”

Lucru care se va întâmpla, având legitimaţia de membru USR cu numărul 415.

Având o copilărie zbuciumată, urât şi bătut zilnic de ambii părinţi până la leşin, şi-a găsit alinarea în gesturile bunicii, care l-a iubit şi protejat, şi în poezia lui Eminescu.

Aurelian Titu Dumitrescu este cunoscut ca autorul „Antimetafizicii”, carte scrisă împreună cu Nichita Stănescu, şi despre care spune într-un interviu dat Clarei Mărgineanu ( vezi „Cafeneaua literară” din noiembrie 2009 ) : „Antimetafizica este o carte cu un destin ieşit din comun. A fost tipărită în 1983, în SLAST, datorită curajului şi generozităţii lui Ion Cristoiu. În decembrie 1985, a fost scoasă pe piaţă între coperte, datorită luptei de doi ani a profesorului Nicolae Manolescu la Editura „Cartea Românească””.

În ceea ce priveşte relaţia specială dintre Nichita Stănescu şi Aurelian Titu Dumitrescu, cel mai bine o pune în evidenţă Miron Manega în „Jurnalul naţional” din 26 mai 2008: „Dacă e să esenţializăm fenomenul Nichita până la reperele lui fundamentale, observăm că arhetipul creştin i se potriveşte perfect. În termenii acestei analogii, putem afirma că printre discipolii, prietenii, credincioşii şi plevuşca din jurul lui Nichita a existat şi un evanghelist: Aurelian Titu Dumitrescu.”

Structurată pe 18 capitole, imaginile sistematizează tot atâtea etape din viaţa poetului, etape care se remarcă prin caracterul lor disjunct. Singura intersecţie care se suprapune şi le leagă oarecum, într-un fel chiar le include, o reprezintă Nichita Stănescu.

Albumul e plin de ipostaze cu poetul necuvintelor, la care se adaugă Cezar Baltag, Liviu Ioan Stoiciu, Nora Iuga, Mihai Şora, Alexandru Paleologu,, preotul Niculae Constantin, Ion Cristoiu, Nicolae Macovei, Mihai Nenoiu, Răzvan Ţupa, Ioan Es. Pop, Daniela (soţia sa), Cezar Ivănescu, Ion Gheorghe, Mircea Dinescu şi mulţi alţii care i-au fost maeştri, ca apoi, luându-l sub aura lor protectoare, să-i dea şansa, după cum spunea Clara Mărgineanu, „de a se construi prin admiraţie”. Ori cum este Aurelian Titu Dumitrescu, un om CE S-A CONSTRUIT PRIN ADMIRAŢIE, nu i se putea dedica decât un album CONSTRUIT DIN ADMIRAŢIE, aşa cum a făcut-o Lidia Obeadă.