Am cumpărat un buchețel de ghiocei,
În marele oraș, vânduți de o bătrână,
De la Suhatu-n zori vine cu ei
Și-i tremură de frig sărmana-i mână.

Îi vinde la Unirii, printre trecători,
E frig, dar totușI nu stă mai la soare,
Că o alungă florăreasa uneori
Și stă cum poate,-n frigul cel mai mare.

E ceru-ntunecat și gerul strânge,
E-așa bătrână și atât de-nfrigurată,
De-atâta ger aproape prinde-a plânge,
Îi e privirea grea și-ncețoșată.

Un buchețel și ieri i-am cumpărat,
Se-ngrijora de banii de bilet,
,,Sunt 45 de km până-n sat…” –
Așa mi-a spus… cu glas tot mai încet.

Pentru plecare și pentru-a se-ntoarce,
Aproape dă întregul ei câștig…
Atât de greu un ban de-o pâine face
Și cât îi dăunează o-ntreagă zi de frig!

Hăinuța de pe ea părea subțire,
Nepotrivită gerului sfredelitor,
Tot potrivea, în buchețele, fire
De ghiocei de-un alb strălucitor.

Îi ține-n tremurândă mână ca o gazdă,
Privind grăbiții trecători străini…
Și însăși mâna ei pare o brazdă,
Din care-i smulgi… cu tot cu rădăcini…