Primit pentru publicare: 22 dec.2014.
Autor: prof. Dumitru IVAN, director Ed. ,,Quadrat” Botoșani
Publicat: 23 dec.2014.

Un fragment de istorie

Cioburile de oglindă

„Cioburile de oglindă” ce poartă semnătura domnului Teodor Valenciuc reprezintă un tot monolit – viaţa şi trăirea artistică a unui singur om pe care le prezintă în confruntare cu timpul, cu istoria trăită mai bine de opt decenii.

Ca editor, mă bucur de fiecare dată, că mă aflu printre primii cititori ai unei cărţi. Viitoarea carte ce urma să poarte semnătura lui Teodor Valenciuc avea, în chiar primii ei paşi de definire, doi autori: un autor literar preocupat de acurateţea unui text marcat de o perpetuă prospeţime şi un alt autor, plastic, hotărât să susţină pe primul cu mijloace adecvate – serviciu care, cred eu, a reuşit de minune.

În drumul său de la manuscris la forma ce o vedem acum, cartea domnului profesor a cunoscut câteva trepte, autorul şi editorul, în întâlnirile lor, vorbind îndelung despre „scenariul” cărţii, atât literatul, cât şi artistul plastic militând pentru realizarea unei atractive punţi rezervate cititorilor.

„Amintirile” lui T. Valenciuc nu sunt cele ale lui Creangă, nu sunt ca „La Medeleni” sau ca în „Desculţ”; ele au în cadru familia, cu mama bucuroasă că odrasla va fi, alături de ceilalţi trei copii, o fiinţă ce completează fericit familia, iar tatăl, un neobosit în ale muncii, va fi un bun prieten, o călăuză ce cunoaşte bine locurile, oamenii şi drumurile, un om ce poate destăinui copilului harta cerească, cu stele şi constelaţii.

Copilul se va încadra în ordinea şi disciplina stabilite în familie, nu numai în perioada preşcolare ci şi în anii şcolarităţii, cu bune şi… mai puţin bune…

„Amintirile” evocă o copilărie ce se apropie de adolescenţă, cu rătăciri pe drumurile desfundate ale celui de-Al Doilea Război Mondial, întâlnirea cu tatăl şi fratele în împrejurări minate de momente de disperare şi de evenimente cu adevărat dramatice, ce aveau să încarce memoria şi să dinamizeze traseele agitate de trupe şi de tehnică de luptă, cu trenuri pândite de riscul de a fi bombardate, de a fi blocate sau capturate de trupe ale ocupanţilor ori de cete ale tâlharilor.

Viaţa de şcolar ca şi alte evenimente, cum ar fi sărbătoarea Noului An departe de casa părintească îl obligă pe autor ca împreună cu fratele său şi alţi colegi aflaţi în postura de refugiaţi să se adapteze situaţiei, ba chiar să demonstreze celor din jur frumuseţea datinilor de pe meleagurile Moldovei.

Aventura revenirii pe locurile natale, mizeria şi pericolul paraziţilor purtători ai temutului tifos, întâlnirea cu cei dragi sunt momente care pun pecetea maturizării pe tânărul revenit să-şi reia grijile şcolii şi ale timpului ce avea să urmeze.

„Amintirile” lui Teodor Valenciuc au o culoare aparte – dialogul din textul său, chiar şi atunci când nu este încheiat, are trimiteri pe care le ştim sau le intuim, textul său are umorul specific autorului admonestat de palma pedagogului Ungureanu sau „acuzat” de dascălul său care îi recunoaşte talentul: „asta-i mâna lui Valenciuc!”

Cartea domnului Teodor Valenciuc trebuie citită şi admirată: chiar şi fără elementele grafice adăugate, ea este un mare tablou al satului nord-moldav, are partea ei de contribuţie la zugrăvirea vieţii în Şcoala Normală de la Şendriceni, ceea ce ne este prezentat având particularitatea impusă de autor şi culoarea plăcută a peisajului din acest institut al învăţătorilor.