Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Un nou volum al anuarului Muzeului Județean Botoșani: ,,Acta Moldaviae Septentrionalis”, XIX – XX, 2020

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Un nou volum al anuarului Muzeului Județean Botoșani:
Acta Moldaviae Septentrionalis, XIX – XX, 2020

Primit pentru publicare: 26 Dec. 2020
Autor: Prof. Dr. Dan PRODAN, redactor la Rev. Luceafărul     
Publicat: 27 Dec.  2020

© Dan Prodan, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Un nou volum al anuarului Muzeului Județean Botoșani:
Acta Moldaviae Septentrionalis, XIX – XX, 2020

 

A fost predat pentru tipar un nou volum al revistei anuale a Muzeului Județean Botoșani, Acta Moldaviae Septentrionalis, XIX – XX, 2020, 466 p. În vremuri de pandemie Covid-19, apariția unui periodic al oricărei instituții științifice, de cercetate, de promovare, de artă, muzeale, de patrimoniu etc. etc., în general, al Muzeului Județean Botoșani, în particular, este o adevărată provocare științifică, financiară, logistică etc., cu mult peste cea dintr-un an calendaristic obișnuit. Nu insist, nu dezvolt subiectul. Orice persoană implicată în pregătirea, editarea și promovarea unui nou volum al unui anuar / periodic, indiferent ce poziție ocupă în organigrama instituției respective, pe verticală sau / și pe orizontală, știe bine ce subliniez acum. Colegiul de redacție (Dan Prodan, Eduard Setnic), Colegiul științific (d-r Ionel Cândea, d-r Ștefan S. Gorovei, d-r Andi Mihalache, d-r Cătălin Hriban) ale AMS, conducerea Muzeului Județean Botoșani, compartimentele Management și Contabilitate, și-au făcut cu prisosință datoria și AMS, XIX – XX, 2020, 466 p., va apare în ianuarie 2021. 

Cuprinsul este, ca totdeauna, bogat, divers, incitant, provocator, în legătură directă, cronologică, și cu aniversările și comemorările / omagierile anului 2020. Astfel, cele 28 de   contribuții științifice au fost grupate în 6 secțiuni tematice: Secțiunea I: Arheologie  și  Istorie, include 6 studii și articole;  Secțiunea  a  II-a: Genealogie  și  Corespondență: 6; Secțiunea  a  III-a: Contribuții  la  istoria  localității  Botoșani: 7; Secțiunea  a  IV-a: Artă  și  Restaurare: 6; Secţiunea  a  V-a:  In Honorem!  –  Dumitru  Boghian  – 65!: 1, datorită profilului particular al grupajului onorific; Secţiunea  a  VI-a:  Note  Bibliografice: 2, iarăși datorită caracterului specific al grupajului de promovare. 

După paginile tehnice introductive (Cuprins, Contents, Lista colaboratorilor la AMS, XIX – XX, 2020; Abrevieri utilizate în AMS, XIX – XX, 2020) – (pp. 1 – 16), Secţiunea  I: Arheologie și Istorie, este deschisă de către Maria Diaconescu cu două articole referitoare la situri arheologice cucuteniene din jud. Botoșani. În prima contribuție, Locuința – sanctuar  nr.  11 de la Vorniceni – Pod Ibăneasa, Jud. Botoșani (pp. 19 – 29), autoarea a investigat o secțiune arheologică punctuală, concluzionând că ”Locuința sanctuar L 11 de la Vorniceni – Pod Ibăneasa, alături de inventarul descoperit aici, aduc date interesante referitoare la spiritualitatea și modul de viață al cucutenienilor din faza de mijloc a culturii Cucuteni. Diversitatea manifestărilor în cadrul acestei civilizații este cu siguranță mai mare, elemente ale exprimărilor acestora așteaptă să fie descoperite”. În al doilea articol, autoarea a prezentat O  nouă  așezare  Cucuteni  A-B  la  Știubieni,  Jud.  Botoșani (pp. 30 – 39),  care așezare, localizată în situl arheologic La Găvane, ”este bogată în materiale arheologice, însă acestea se găsesc la o adâncime ce le protejează în fața lucrărilor agricole. Studierea acestei așezări prezintă interes în special pentru aprecierea legăturilor pe care această stațiune le-ar putea avea cu alte stațiuni contemporane. Aceste observații pot contribui la o mai bună cunoaștere a fazei A-B, a aspectului regional reflectat  în stațiunile din imediata vecinătate, din apropiere. Pentru aceasta, ar trebui realizat cel puțin un sondaj în această stațiune. (…) Descoperirea acestei așezări din faza de mijloc a culturii Cucuteni nu face decât să confirme faptul că în această parte a Câmpiei Moldovei, locul de formare a fazei A-B a culturii Cucuteni, are încă potențial de descoperire a noi așezări”. Vestigiile arheologice descoperite în cele două situri, dintre care cele mai importante prezentate în anexele articolelor, susțin concluziile formulate de cercetătoarea botoșăneană.

Tânărul și promițătorul istoric cercetător doctorand Bogdan Caranfilof a analizat  Modernizarea ca  eșec.  Câteva  aspecte  ale lumii  rurale  românești  în  perioada  modernă (pp. 40 – 55), încheind că ”În perioada modernă, la prima vedere, România a trecut printr-un amplu proces de modernizare statală, începând cu Unirea Principatelor și până în preajma Primului Război Mondial. Cu toate acestea, starea țărănimii românești s-a agravat progresiv, în principal din cauza lipsei acute de pământ pe care aceasta o resimțea. Rapoartele sanitare ale epocii, alcătuite în principal de medici, dezvăluie tabloul unei lumi dominată de pauperitate, ignoranță și indolență, stare de lucruri tradusă în diverse consecințe nefaste. Lumea rurală se confrunta cu grave probleme în ceea ce privește starea locuințelor, alimentația era în cel mai bun caz deficitară, în timp ce practici frecvente precum alcoolismul sau respectarea zilelor de post contribuiau la degradarea stării de sănătate a țăranilor și a copiilor acestora. Din acest punct de vedere, dar nu numai, se poate considera că modernizarea lumii românești a fost un eșec în ceea ce privește mediul rural, fenomen dovedit de izbucnirea Răscoalei din 1907”.

Gică  Manole a prezentat ultimul episod din tripticul consacrat Centenarului Marii Uniri a Românilor din 1918, Unirea  Bucovinei  cu  România  (15 / 28  noiembrie 1918) – (pp. 56 – 79), analizând principalele momente ale acestui măreț fapt istoric: contextul intern și extern european; Bucovina între 1914 – 1918; Austria recunoaște „drepturile” Ucrainei asupra Bucovinei – 1918; Adunarea Națională și Comitetul Executiv al românilor bucovineni (octombrie – noiembrie 1918). Telegrama Jandarmeriei austriece din Cernăuți către Viena; Ședința Consiliului Național din 25 noiembrie 1918; 28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei hotărăște Unirea cu România; Ziua de 28 noiembrie 1918 în Memoriile lui Grigore Nandriș; Discursul lui Ion Nistor (28 noiembrie 1918).  Ca urmare, a conchis autorul, ”Decretul – Lege din 18 decembrie 1918, privitor la marele act al unirii Bucovinei cu România, a fost ratificat de Parlamentul României Unite la 31 decembrie 1919. Recunoașterea unirii Bucovinei cu România de către Congresul de Pace de la Paris lichidează definitiv o mare nedreptate istorică. Națiunea română a dovedit lumii întregi o nebiruită dovadă că Unitatea sa a fost un ideal sfânt. Pentru împlinirea lui ea a fost capabilă de uriașe sacrificii și jertfe, deopotrivă”.

Cu ocazia comemorării a 80 de ani de la destrămarea României Mari interbelice (1918 – 1940), Dan Prodan a analizat forme de Tragism  și  speranțe în  iunie – septembrie  1940  în  România  Mare, exprimate  în  presă  prin  cuvânt  și  imagine. Studii  de  caz:  ziarele  Timpul  și  Curentul (pp. 80 – 90), încheind că regele Carol II, camarila regală și clasa politică din 1940 nu au fost deloc capabile să gestioneze păstrarea integrității teritoriale a României de la 1 Decembrie 1918, în tragica vară 1940. Urmările și-au făcut efectul ucigător în anii următori și se resimt endemic și astăzi. Același autor a prezentat un izvor istoric memorialistic, inedit până în 2019, referitor la respectivele evenimente, scris de un participant direct, activ, la ele, asasinat mișelește la 27 / 28 noiembrie 1940: Amputarea  României  Mari  (iunie – septembrie 1940) în  Jurnalul  lui  Nicolae  Iorga (pp. 91 – 116). Ca apreciere de ansamblu, ”Jurnalul (1938 – 1940) lui Iorga este un document memorialistic de maximă importanță istoriografică, raportându-ne la cel puțin două repere: perioada avută în vedere și autorul. Numeroasele informații din Jurnal, introduse uneori doar cu 3 – 4 cuvinte sau cu o propoziție dezvoltată, sunt de două categorii: cunoscute și inedite. Cele cunoscute deja le completează pe acele oferite de alte surse istorice. Amintesc aici doar consemnările lui Iorga referitoare la Consiliile de Coroană din perioada 1938 – 1940, la care a fost participant direct, cu intervenții notabile, uneori decisive, în cadrul discuțiilor, dar de la care întâlniri consultative au rezultat puține documente. Apoi informațiile obținute de memorialist direct de la sursele primare, de la decidenții politici importanți ai perioadei. Cele inedite se referă la relațiile de partid, de grup, de familie, individuale, pe care Iorga le-a dezvoltat în acei ani cu unele persoane, civili și / sau militari, aflate la diferite eșaloane de decizie și de conducere. Exemplul relației de colaborare, liniară sau oscilantă, cu regele Carol II este elocventă în acest sens. (…) În Jurnalul lui N. Iorga, în anul 1940, problema României Mari în Europa implicată în a doua conflagrație mondială, într-un continent răvășit de fascism, bolșevism, revizionism, atitudini revanșarde, este tema principală a consemnărilor memorialistice. Dar nu este, de altfel, singura temă”.

Secțiunea a II-a: Genealogie  și  Corespondență, debutează cu articolul lui Iulian Cătălin Nechifor despre  Stârceștii.  Destinul  unei  familii (pp. 119 – 140). ”Odată cu trecerea timpului, a conchis autorul, importanța familiei Stârcea decade în mod evident. Dacă în prima jumătate a secolului al XVII-lea membrii săi apăreau des în documentul istoric și ocupau dregătorii în sistemul militar al Moldovei, se implicau în mod activ în confruntările politico – militare ale timpului, odată cu secolul al XVIII-lea apariția lor este episodică, în calitate de mici proprietari funciari”.

Mihai  Gicoveanu a prezentat O  ramură  a  boierilor  moldoveni  Stamati (pp. 141 – 147). Autorul a precizat că, ”Într-o vreme în care multiplicarea și vânzarea rangurilor boierești au devenit o activitate profitabilă pentru domnie, unii s-au dezis de numele de până atunci și au împrumutat un altul al cărei sonoritate părea că îi reprezintă mai bine. La fel au stat lucrurile și la familiile Stamati, amintite în secolul al XVIII-lea (…). Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1820 și  alte documene ulterioare nu mai amintesc vreun membru al familiei Stamati, care vreme de un secol a dinamizat viața politică a Moldovei”. În aceeași cheie a preocupărilor sale constante și temeinice de genealogie, Mihai Gicoveanu a conturat viața și activitatea unei alte familii de boieri moldavi, cu un reprezentant de seamă: Spătarul  Iordache  Darie – Dărmănescu  și  familia  lui (pp. 148 – 156). ”În concluzie, a încheiat autorul, deşi i s-a atribuit o origine greacă, familia lui Iordache Darie de la Dărmăneşti este curat românească şi are o vechime ce coboară până în preajma anului 1500. Ea descinde din Darie Cărăbăţ spătarul, care la rândul său l-a avut ca înaintaş pe Petru Cărăbăţ. De la aceştia, Iordache Darie a moştenit spiritul de revoltă; de la neamul lui Ioan Neculce a primit interesul pentru literatură. Pe cât l-au discreditat activitățile politice, pe atât l-au înălţat preocupările literare. Urmaşii săi, puţini, nu s-au mai ridicat la înălţimea talentelor sale, bune sau rele”.

Secțiunea de Corespondență este ilustrată de studiile medievistului și genealogistului Ştefan S. Gorovei. Astfel, autorul a valorificat și a publicat 65 de epistole (între anii 1962 – 1974) de la Eugen  D.  Neculau  –  Scrisori  către  un  tânăr  prieten (pp. 157 – 199). Urmările acestei corespondențe? ”Cred că scrisorile pe care le încredinţez acum tiparului pot fi interesante nu doar pentru aspectele biografice pe care le cuprind; cred că ele constituie un model pentru chipul în care, la vremea aceea, putea să decurgă o relaţie între un om în vârstă şi unul foarte tânăr, un adolescent care încă nu împlinise nici 14 ani: cum se purta o corespondenţă, cum se adresa bătrânul unui tânăr a cărui formaţie şi devenire nu i-au rămas indiferente, cum înţelegea profesorul să strecoare învăţături şi sfaturi (în materie de ştiinţă, dar şi de viaţă) adecvate etapelor pe care le străbătea adolescentul devenit un tânăr prins în valurile vieţii. (…) A fost o mângâiere să aflu, aproape de încheierea corespondenţei noastre, că şi el a găsit, în tânărul ucenic de altădată, un îndemn continuu „la speranţă şi încredere” (20 iunie 1974)”. Reamintesc că viața și activitatea complexă a lui Eugen D. Neculau au fost strâns legate de comuna Ungureni, jud. Botoșani, de Universitatea Populară din acea localitate. Detaliile din aceste scrisori sunt deosebit de valoroase, din varii puncte de vedere. Într-o altă contribuție, Ştefan S. Gorovei a reconstituit, după textele olografe atașate în anexe în foto-copii lizibile, textele a Două  scrisori  de  la  Sever  Zotta. Note epistolografice (pp. 200 – 214), localizate și datate: Iași, 24 octombrie / 6 noiembrie 1918; Davideni, 1 octombrie 1940, în două momente fundamentale din viața autorului scrisorilor și a neamului său : Unirea Bucovinei cu România (octombrie – noiembrie 1918) și Bucovina sub ocupație ilegală sovietică, după raptul teritorial samavolnic din iunie – iulie 1940. 

Referitor la simboluri oficiale de for public, Mihai C.V. Cornaci a prezentat Miron  Costin – cronicarul  umanist, opera, medalia, statuia dezvelită la 18 septembrie 1888 în  Iași (pp. 214 – 226). ”Iată că un astfel de eveniment înscris în calendarul public național, a opinat autorul, a trezit comunitatea cuprinsă de solidaritatea ce vine din multiple determinări, generându-i dorința de a-și aminti, examinând și folosind trecutul, sau de a crea amintire, folosind prezentul pentru siguranța viitorului. Medalia editată de organizatori pentru a consemna în metal evenimentul este dovada dragostei și a incandescenței de conștiință față de momentul frumos, de satisfacție și comunicare verticală între generații, sau orizontală în sincronia societății”.

Începând cu prezentul volum, XIX – XX, 2020, a AMS, introducem în structura tomului o firidă istoriografică pe care o dorim permanentă: Secțiunea a III-a: Contribuții la istoria  localității Botoșani, pentru publicarea unor contribuții științifice care să constituie baza unei viitoare monografii a așezării Botoșani. Astfel, medievistul Daniel Botezatu a prezentat câteva dintre Bisericile  Botoșanilor (I) – (pp. 229 – 239), în evul mediu și în pre-modernitate. Din punct de vedere documentar, ”Crâmpeie extrem de interesante şi utile pentru reconstituirea unor aspecte ale vieţii economice, sociale, religioase a Botoşanilor de la cumpăna secolelor XVIII-XIX, care reînvie oameni, mentalităţi, fapte, locuri, atitudini şi habitudini, azi dispărute sau schimbate esenţial, ne sunt oferite într-un perilipsis de documente ale bisericii Sf. Gheorghe, din 26 septembrie 1835”, având ”conţinutul său informaţional relevant pentru tema în discuţie”.

Nicolae Iosub încearcă să rezolve controversa istoriografică referitoare la Data și locul nasterii  lui Mihai Eminescu (pp. 240 – 249). ”Analizând din punct de vedere logic toate aceste documente şi afirmaţiile privind data de naştere a poetului Mihai Eminescu, atât de disputată şi controversată din partea eminescologilor, ajungem la concluzia, întărită de înscrisuri şi declaraţii, că cel mai mare şi iubit poet al românilor s-a născut de Sf. Ignat, la 20 decembrie 1849, la Botoșani, aşa cum însuşi declarase de mai multe ori”, a concluzionat autorul.

În domeniul evoluției învățământului local, Cătălin  Botoşineanu a analizat Învăţământul  particular din oraşul Botoşani în perioada interbelică (pp. 250 – 258). Astfel, ”La nivelul primar, se prefera de către minorităţele confesionale genul de învăţământ particular şi pentru că acest lucru coincidea cu debutul educaţiei religioase a elevilor. Apoi era şi amplasarea acestor şcoli în proximitatea comunităţilor minoritare. În schimb, la ciclul secundar comunitatea evreilor nu a reuşit să susţină licee sau gimnazii, preferând să canalizeze resursele doar către şcolile primare. În lipsa acestor opţiuni, găsim elevii minoritari în liceele şi gimnaziile publice. Această traiectorie a şcolarităţii minoritarilor obliga şcolile primare la un învăţământ în programa statului, pentru a facilita apoi parcursul elevilor în şcolile publice. Aceste constatări demonstrază că învăţământul public şi cel privat din Botoșani nu s-au aflat în opoziţie, ci că a existat o comunitate de interese, care le-au făcut să facă front comun pentru diminuarea absenteismului şcolar, obiectivul real al celor două sisteme de învăţământ”. 

În paralel, Iulian Cătălin Nechifor a studiat Învățământul comercial și economic la Botoșani. Considerații generale (pp. 259 – 273), între 1877 – 2005. Ca rezultate concrete didactice – formative – lucrative, ”Învățământul comercial și economic din Botoșani a contribuit la dezvoltarea economică a acestei regiuni a României, vitregită din acest punct de vedere. Generațiile de elevi care au absolvit școala economică botoșăneană s-au remarcat prin rezultate deosebite în domeniul de activitate economic. De asemenea, generațiile de profesori, începând de la entuziaștii promotori ai școlii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, au contribuit prin devotamentul și munca lor la afirmarea școlii botoșănene”.

Activitatea și tribulațiile politice locale din penultimul deceniu al secolului XIX  la Botoșani au fost analizate și prezentate de Gheorghe – Florin Știrbăț, „Oposițiunea – Unită” din Botoșani și destinul ei politic (1885 – 1891) – (I) – (pp. 292 – 314). Astfel, ”The United-Opposition in Botoșani was founded in 1885 by personalities of the local political elite. The purpose of the political alliance was to remove the liberal government led by Ion C. Brătianu and to form its own government. Also, the United-Opposition politicians wanted to take control of the Botoșani administration. In the political discourse of the United-Opposition, the I.C. Brătianu government was criticized for its economic policy and the abuses committed, and also in foreign policy for the subordination of the country to the Central Powers (Germany, Austro – Hungary). The frequently violent elections were winned by the National Liberal Party. Following United-Opposition pressure, the I.C. Brătianu government resigned in march 1888”.

Ca un corolar subiectiv, personal, al desfășurării evenimentelor din Botoșani și zonele rurale adiacente în perioada 1887 – 1916, al vieții din război în Bulgatia de nord sau în tranșeele carpatice românești ale Primului Război Mondial, al dificililor și confuzilor ani 1918 – 1920 în nordul Moldovei și în Bucovina recent unificată, se plasează mărturiile memorialistice ale localnicului avocat Ion I. Apăteanu, valorificate de arhivistul Oana Aioanei, Din cele mai vechi Amintiri ale avocatului botoșănean Ion I. Apăteanu (pp. 274 – 291). Ca primă constatare, «Amintirile lui Ion I. Apateanu adăpostesc și zâmbete, dar și lacrimi, emoții, doruri și sentimente profunde pe care le trăiește omul în decursul vremii. Într-o viitoare contribuție sper să aduc la lumină și alte aspecte din viața și cariera autorului, deoarece aceasta a fost dorința și speranța memorialistului. Sper că această lectură, va interesa pe cititori de orice vârstă, prin aceea că vor găsi în ea un termen de comparație concret cu viața ce trăiesc astăzi în continuu progres social, economic, științific, tehnic și artistic”».

Paul – Narcis Vieru a trasat Evoluția turismului în orașul Botoșani (pp. 315 – 324), între c. 1850 – 2018. La sfârșitul analizei, autorul a precizat că ”Pentru dezvoltarea optimă a turismului în Botoşani este important ca, pe baza cunoaşterii şi urmăririi motivaţiilor cererii turistice, să se realizeze diversificarea serviciilor, utilizarea diversă şi chiar polivalentă a elementelor materiale existente. Scopul este asigurarea unei corespondenţe mai bune între cerere şi ofertă, iar pentru aceasta factorul uman constituie o şansă de contracarare a rigidităţii factorilor materiali. Caracterul economic al desfăşurării activităţii în ramura turistică presupune, cu prioritate, mărirea şi chiar anticiparea cererii turistice, pentru a veni în întâmpinarea ei”.  

Secțiunea a IV-a: Artă  și  Restaurare, reunește contribuții cu tematică specifică. Astfel, Emil Caranica l-a prezentat pe Quarto Santarelli, un mare tenor de la Scalla care a cântat la Botoșani (pp. 327 – 332). Astfel, ”Quarto Santarelli a lăsat și la Botoșani, sau mai ales la Botoșani, o amprentă puternică, de neșters a clasei sale interpretative. Oamenii care au avut șansa de a-l asculta la Teatrul Municipal într-o serie mare de spectacole nu l-au uitat. Evoluțiile sale au stârnit emoții și impresii de neșters, puternice. A impresionat prin glas, joc scenic, temperament, și ținută. A fost un demn reprezentant al înaltei ”școale” de cânt din Italia. A fost un tenor care și-a luat în serios greaua povară a meseriei de cântăreț și artist. A rămas în memorie ca fiind un om minunat, un artist desăvârșit, un profesor dăruit și talentat”.  

Tot în orizontul muzical – artistic, Lidia Alexie a analizat reflectarea personalității complexe, multi-valente a lui George Enescu în presa franceză. Revista „L’echo Musical”, 1905 – (pp. 333 – 340). Deja ”George Enescu la 24 de ani era deja un nume în lumea muzicală internațională. Cu studiile finalizate la Conservatorul din Viena și apoi la Paris, a devenit un artist de care presa muzicală franceză era interesată din ce în ce mai mult. În revista L’Echo musical a apărut acest amplu articol despre Enescu în nr. 23 din 1905, în al XXX-lea an editorial al prestigioasei publicații de profil. (…) Fotografia tânărului compozitor apare atât pe coperta revistei, cât și pe prima pagină, la începutul articolului la care facem referire. (…) La 6 februarie 1898 a debutat în calitate de compozitor în cadrul ”Concertelor Colonne” din Paris cu suita simfonică Poema Română. De altfel, dragostea pentru țară, dorul l-au călăuzit permanent. A fost un apropiat al Familiei Regale, admirat de Regina Elisabeta a României și invitat deseori să cânte la Castelul Peleș”

În domeniul sculpturii, Ana – Elisabeta Coșereanu a conturat carierele artistice a două Doamne ale sculpturii interbelice în Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” – Botoșani (pp. 341 – 344): Zoe Băicoianu (1910 – 1987) și Milița Petrașcu (1892 – 1972). ”În patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, a precizat autoarea, sunt șapte lucrări de sculptură, din care una este semnată de artista Zoe Băicoianu, iar restul de către Milița Petrașcu”.

Liviu Șoptelea a prezentat Trei desene de Constantin Piliuță (pp. 345 – 348) aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani: ,,Petrecereˮ, tuș/hârtie, 48 x 60 cm; ,,Ursitoareleˮ, tuș/hârtie, 48 x 60 cm; ,,Don Quijoteˮ, tuș/hârtie, 45 x 62 cm.  

Eugenia Sidoriuc a descris o Pungă pentru pieptene – restaurarea, o ocazie unică de descoperire a valorii unui obiect de patrimoniu (pp. 349 – 355), și procesul complex de restaurare a unui obiect de inventar. Astfel, Conservarea și restaurarea au ca scop păstrarea și transmiterea existenței fizice a obiectelor de patrimoniu, împreună cu întregul ansamblu de informații înmagazinate în acestea. Cercetarea obiectului înainte și în timpul procesului de restaurare a determinat găsirea martorilor de suport de brodare, cu ajutorul lor putând fi reconstituit aspectul inițial al acestui important obiect din colecția Muzeului Județean Botoșani”.

În același domeniu de activitate muzeistică, Maria-Laura Tocariu și Eugenia Sidoriuc au detaliat Restaurarea și valorizarea unui epitrahil din patrimoniul Muzeului Județean Botoșani (pp. 356 – 368). Ca urmare, ”Salvat de la distrugere, epitrahilului i s-au redat valoarea și frumusețea de altădată. Aflat, deocamdată, în unul dintre depozitele de bunuri culturale ale instituției, face, alături de alte piese, dovada importanței patrimoniului cultural al Botoșanilor. Cum patrimoniul, însă, este evaluat, tot mai des, în măsura în care el are valoare pentru societate, este necesară valorizarea și a acestui bun cultural, pe paliere cât mai diverse, dar care, totodată, să nu-l pună în situații de risc”.

Secţiunea a V-a: In Honorem! – Dumitru Boghian – 65! omagiază activitatea (Domnului Profesor Dumitru Boghian la  Aniversare!pp. 371 – 411) universitară, științifică, arheologică, civică etc. a sărbătoritului, prin contribuția mai tânărului confrate arheolog, Eduard Setnic, de la Muzeul Județean Botoșani. 

Ultima firidă tematică, de altfel permanentă în anuar, Secţiunea a VI-a: Note Biblio- grafice, include două contribuții ale lui Dan Prodan. Prima reunește Recenzii și note  bibliografice  (IX)  ale unor cărți, periodice, publicații etc. apărute în ultimii 4 – 5 ani calenda- ristici (pp. 415 – 445). A doua, marcarea și comemorarea a 80 de ani de la dispariția violentă, tragică, a lui Nicolae Iorga, adună prezentări ale unor volume cu discursuri parlamentare și însemnări memorialistice ale botoșăneanului universal (Iorga  după  Iorga (IV) – pp. 446 – 466). 

Pentru vol. următor al AMS, nr. XXI, 2021, Botoșani, reiterez pentru colaboratori câteva detalii tehnice – cronologice, care, înțelese și respectate, vor facilita constructiv colaborarea cu colegiile științific și de redacție și apariția nr. următor: 

Acta Moldavie Septentrionalis, anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, publică studii (20 p.), articole (15 p.), recenzii (2 p.), note bibliografice (1 p.), rapoarte şi dări de seamă privind activităţi ştiinţifice zonale, naţionale şi internaţionale. Tematica contribuţiilor publicate este diversă: istorie locală, istoria românilor, istoria relaţiilor internaţionale la nivel continental / mondial, memorialistică, cultură – artă – civilizaţie, muzeografie, restaurare – conservare, etnografie, folclor, structurată în diverse secţiuni. Autorii vor trimite contribuţiile lor tehnoredactate cu caractere Times New Roman la un rând (Single), cu marginile foii de 1 inch (Normal), cu text corp 12, note la subsol corp 10, numerotate de la 1 la n, cu hărţi, tabele, desene, planşe, fotografii etc. incluse în text sau la sfârşitul acestuia, cu explicațiile respective. Fiecare contribuţie va avea următoarea structură internă: prenume – nume autor(i), titlul original în limba română / străină, 6 – 10 cuvinte-cheie în limba română, textul propriu-zis în limba română / străină, cuvinte-cheie, titlu-rezumat şi rezumat într-o limbă de circulaţie internaţională. Orice contribuţie tematică care NU va avea structura internă precizată anterior, va fi RESPINSĂ iniţial de la publicare!

Titlurile periodicelor vor fi abreviate conform listei tematice din Anuarul Istoriografic al României, vol. IV, 2014, Edititura Argonaut, Cluj – Napoca, 2017 şi din AMS, XVIII, 2019, Editura Quadrat, Botoşani, 2019. Contribuţiile vor fi trimise pe adresa de e-mail a redactorilor coordonatori: prodandan@yahoo.com, istorie@ muzeubt.ro până la 30 iunie a fiecărui an calendaristic, pentru a putea fi incluse în sumar şi publicate în tomul pe anul respectiv. Publicarea se va face pe baza referatelor de evaluare ştiinţifică întocmite de specialiştii din Colegiul ştiinţific şi Colegiul de redacţie al AMS. Paternitatea şi responsabilitatea ipotezelor, afirmaţiilor, concluziilor, statisticilor, chestionarelor etc. din contribuţiile incluse în AMS, XIX – XX, 2020, aparţin exclusiv autorilor acestora, conform Codului Penal.

Colegiul de redacţie îşi rezervă dreptul, motivat, de a planifica apariţia contribuţiilor conform propriilor exigenţe şi priorităţi, de a amâna publicarea sau chiar de a respinge unele materiale primite, dacă nu îndeplinesc criteriile ştiinţifice, de tehnoredactare şi de structura internă precizate anterior. De asemenea, solicită colaboratorilor să informeze în timp util colegiul de redacţie despre orice modificare a textului şi a intenţiilor de publicare în alt periodic sau în paginile unui eventual volum tematic.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5