Primit pentru publicare: 07 mai 2015
Autor: Lucia OLARU NENATI
Publicat: 07 mai 2015                               

                                   Un om al datoriei exemplare

Zona transilvană – ca şi cea bucovineană, de altfel, – poartă în eterul ei un plus de dramatism, adunat deopotrivă din superbia indescriptibilă a naturii, parcă marcată edenic întru o mai sporită preţuire a Creaţiei, cât şi din tensiunea istorică perpetuată surd de-a lungul timpului la care sufletul românesc a rezonat îndelung şi doinitor. Nu întâmplător aici s-a iscat ideea filozofică dar şi existenţială a spaţiului mioritic blagian, nu întâmplător de pe culmea Blajului a privit tânărul Eminescu zarea, rotunjindu-şi nu numai imaginea vizuală, ci şi starea sufletească şi de conştiinţă ce avea să-i guverneze solemn întregul traiect existenţial şi creativ.

Cei ataşaţi acestui ţinut edenic şi determinaţi cumva a-l părăsi la modul fizic, rămân mereu marcaţi prin “dureros de dulcea” povară a rădăcinilor imposibil de extirpat şi pe care le poartă prin lume ritmându-şi cadenţa după pulsarea lor. Sunt pelerinii transilvani (sau bucovineni!) din a căror pendulare sufletească s-au ivit nu o dată meditaţii creative.

Acestei tipologii mi se pare a i se încadra şi scriitorul, profesorul şi publicistul Ion Ciurea, cel născut în Covasna într-o zi de 20 februarie, adică în cuspida dintre două zodii grave, Vărsător şi Peşti, şi al cărui traiect pare a se conforma unui aspect important al acestei poziţii zodiacale: un simţ al datoriei şi al responsabilităţii faţă de orice misiune a destinului. Cât s-a aflat în ţară a urmat un traiect universitar onorabil, soldat cu un doctorat de calitate în aria filozofiei şi urmat de parcurgerea tuturor treptelor devenirii unei cariere universitare, dublată de o activitate culturală şi literară redutabilă, dintre cele menite să configureze profilul omului decis să-şi înmulţească talatul tuturor darurilor primite de la divinitate.

Şi după momentul crucial când sinuozităţile istoriei noastre zbuciumate îl duc departe de ţară, el reuşeşte să o ia de la capăt şi să se reinventeze în spaţiul cultural german, devenind o voce apreciată, dar echilibrată şi obiectivă, a celebrului post de radio Deutsche Welle. Dar oricare i-ar fi fost activitatea profesională, el nu abandonează nicicând identitatea literară, de fapt, un alter ego organic. Astfel, cărţile sale mărturisesc despre neliniştea unui spirit mereu neobosit în a sonda rosturile majore ale existenţei în lume, întrebările filozofice despre raportul dintre destinul şi misiunea omului sub Cer, în a celebra minunea de-a fi în lume, vecină Dasein-ului heideggerian, de a înţelege şi ritma în cadenţa miracolului reînvierii naturii ale cărei frunze bat metronomul anotimpurilor, eterne pentru natură, trecătoare pentru om.

La toate acestea se adaugă, precum o linie armonică instrumentală de fundal, cromatica inconfundabilă a românescului dor de ţara-mamă, devenit sunet fundamental al poeticii sale, ce-i însoţeşte şi-i configurează expresia poetică printr-o vibraţie gravă dată de haloul depărtării. Dublată de o capacitate specială de-a chema exact cuvintele trebuitoare oricărei nuanţe ideatice, de a-şi adapta firesc metrica versului sunetului propriu fiecărui poem, de-a mânui o limbă cultivată şi de loc uitată în lungii ani ai exilului, poezia lui profundă şi deopotrivă adecvată raţiunii şi afectului, exprimă fără contorsionări bucuria trăirii în raiul lumii, dar şi răscolitoarea durere a pierderii fiinţei iubite, sentimental trecerii şi dorinţa de-a nu irosi acest timp de preţ, dar şi grija faţă de soarta tulbure a neamului său.

Aşadar, din nou, chiar şi expresia creativă este dublată de ecoul conştiinţei şi datoriei de-a îndeplini exigenţele puse pe umeri de acolada destinului, dar şi de coordonatele istorico-geografice ale unei zone în care românii sunt în minoritate la ei acasă.

Dar, în general, întregul său traiect bio-bibliografic denotă această strădanie, chiar grijă, de-a nu irosi timpul nici unei vârste, în aşa fel încât să poată avea conştiinţa împăcată de-a nu trăi în zadar. Toate astea se întâmplă, nota bene, într-o vreme în care sute de conaţionali ai noştri se pierd, uneori în chip deliberat, în anonimatul dictonului ubi bene ibi patria, fără să se mai lase tulburaţi de chemarea datoriei sau a dorului de rădăcini, devenind fără nici o tresărire cetăţeni ai altor patrii sufleteşti.

Lucia Olaru Nenati