ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Un poet necunoscut: Paul PETRE (9 iunie 1951 – 30 iulie 2017)

Primit pentru publicare: 07 Oct. 2018
Cronică literară de Marin IFRIM
Publicat: 08 Oct. 2018
Editor: Ion ISTRATE

A fost elev al Şcolii generale din satul natal, Movila Banului, şi al Liceului Teoretic din Pogoanele. După absolvirea unei şcoli de asistenţi medicali, a fost repartizat la Spitalul Judeţean din Buzău, locul în care a cunoscut-o pe Floarea (Flori) Anghel, cei doi unindu-şi destinele în 1975 şi avându-l, doi ani mai târziu, pe Laurenţiu. În 1989, tânăra familie s-a mutat la Bucureşti. Între 1992 şi 1998, Paul a urmat Facultatea de Medicină. A efectuat stagiatura la Spitalul „Theodor Burghele”. A obţinut competenţa pe urgenţe medico-chirurgicale, transferându-se, ulterior, prin concurs, la Ambulanţa Bucureşti, ca medic urgentist, lucrând în această instituţie sanitară până la pensionare.

UN POET NECUNOSCUT

Chiar dacă nu şi-a căutat împlinirea deplină în poezia contemporană, poetul nocturn Paul Petre s-a dovedit un talent care poate surprinde postum, la un an de la plecarea duhului său printre stele. Pentru cei care l-au cunoscut în tinereţe, el a ilustrat destinul copilului de la ţară înnobilat prin învăţătură şi realizat profesional la oraş. Ironist impecabil, cu preferinţă spre lumea fragilă a visului, Paul Petre ca poet percepe lumea ca pe un mecanism nefuncţional, administrat de un demiurg neputincios. Implicarea în acest real e inutilă.
Dragostea, Moartea, Credinţa şi Durerea sunt înfăşurate în mantia dimineţii, în mantia întunecată a cântecului ritual, un cântec al zorilor purtând numele medicului martor şi salvator al suferinţei umane. Elegia este calmantul sufletului său uriaş de copil înlăcrimat, constrâns să trăiască în această lume, să râvnească iubirea, să caute credinţa şi să respingă totul, printr-un strigăt matinal, cu ironie şi ură, văzând cum se apropie, pas cu pas, figura hâdă a morţii.
Din păcate, nu l-am cunoscut personal. Din versurile pe care soţia mea, fosta lui colegă de clasă, mi le citea în fiecare dimineaţă, am înţeles că era un generos şi un prieten credincios obligat să stea mereu de gardă, la propriu şi la figurat. Bunul nostru prieten nevăzut construia zi de zi, din durerea care îi cotropea sufletul, construia cu rafinament extaze potolite, mângâiate de melancolie. Elegiacul, lamentaţia estompată, revelaţiile sacrului ce străpung ici colo ceaţa dimineţii, edifică monologul liric, compunând ca un menestrel medieval, o muzică a fiinţei agresate în care bucuria de a fi anunţă împăcarea cu fatalitatea.
Poeme cantabile cu versificaţie tradiţională, cele mai multe dintre ele, psalmi, câteva, cantilene, foarte multe, toate dezvăluie o dexteritate excepţională de transformare a conţinuturilor în ritmuri şi rime, iar în privinţa transpunerii ideii, predominante rămân ironia, autoironia şi sarcasmul. Ansamblul liric pe care îl coagulează primul volumul alcătuit de noi („Bună dimineaţa”, 135  de piese), ca şi cel de-al doilea, purtând acelaşi titlu, dar alăturând 15 poeme inedite, puse la dispoziţia noastră de familie, pecetluieşte o fiinţă strivită de destin şi de absurdul prezentului. Marea mângâiere a somnului veşnic să fie pentru Paul Petre ca o blândă adiere…
Paul Petre a fost nu numai un doctor cu mână bună, ci şi un poet interesant pe care cititorii îl vor descoperi cu o mirare ce le va disloca prejudecăţile.
Gheorghe Postelnicu
Comuna Pârscov, judeţul Buzău
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
(Din volumul ”Bună dimineața”), apărut postum în îngrijirea inclusiv financiară a criticului literar  Gheorghe Postelnicu)

Dor de tata
30 iulie 9:20 (2017)
Laur Petre (fiul)

Tată, tată, scump părinte,
Fără suflet am rămas
Într-o lume ce mă vinde,
Într-o lume fără glas.
Rătăcind şi ca scânteia
Către ceruri ai zburat,
Strălucind din lumea ceea
Pentru care ne- ai lăsat.
Hai, deschide uşa iară,
Vântul bate dureros,
Pragul parcă e o gară
Şi pe nimeni nu cunosc.
Tată, macii dau în floare
Legănaţi în zori de vânt,
Numai tu din depărtare
Nu ne spui nici un cuvânt.
Pacea- n casă-I o tăciune,
Mută e ca floarea-n glastră;
Eu te chem în rugăciune
Şi alerg – către fereastră.
Mama plânge ca copilul
Spune- mi tată ce să-i zic,
Să-i sfârşesc în suflet chinul,
Cum din el să fac – nimic?

Drum bun, tata. Ne vedem dincolo

MAREA SECATĂ
27 febr 2017

Și dacă vei supramuri
Celor aleși
Și primăverii recente
Și dacă plaja de vară
Va îngheța intr-o seară
Poate visezi
Cum statuia ta mică
de anonim
A prins aripi de heruvim
Când de fapt
S-a aplecat
Sub piciorul mai scurt
Al mesei ce stă să cadă
Cu tot neștiutul
Vieții tale în zăpadă
Lovit în ritmul cuvintelor seci
Ridică-l cu mănuși
Ori cu mâinile goale
Și treci.

1 mart 7:53

ADAME cel despuiat
Intră de vrei în păcat
Dar jos pe pămînt
Lângă mărul cel sfânt
A înflorit ireal
Un ghiocel virtual
Doar cu un clic
A iubirii făclie
Dăruie ei: fetiță, iubită
Mamă, străină, soție

2 mart 7:03

Să visezi o femeie plângând
Și să nu ai o carte de vise
Să deschizi alte uși rând pe rând
Și să uiți pentru ce sunt deschise

Dimineața, punând de cafea
Mai închizi câte una încet
Și tot simți că te doare ceva
Vis a vis de umărul drept…

3 mart 7:57

Cei șapte pitici de pe creierul meu
Plictisiți să aştepte-n zadar
M-au lăsat să am grijă eu
De prințesa închisă-n cleștar
Care disperant își lungise
Curarizarea
(Prințul ei rătăcise probabil cărarea)
Nevăzut
Am încercat s-o trezesc s-o sărut
Dar….
Numai șase pitici sunt reali
Unul ca și azi e infiltrat
MUTULICĂ
Cel grăbit la pupatul pe gură
Și ce urechi, ce blue-jeans eys
Și cum se împiedica
În „Aparatură” !

4 mart 7:17

Lovit în mândrie, orbit de furie
Plecă Scaraoski la școală
( Cel mic studia
La „Petrol Gaze și Smoală ” )
Aflase pe surse cum se spune
Că în timp ce-și pava
Habitatul
Cu intenții bune
Doamna S
Îl Tradusese Cam des
Ultima soluție; un profil ADN
— spune Mărite, Prăjite Mengele
Cum arată cum e
Al cui e ciutacu
—Păi…Cum zise încă pământeanul
Petre Roman…
„Arată că dracu „

5 mart 7:09

Intru aici, la tine
Un templu
Înmiresmată de fascinația zidului
Și de mâinile lor
Aromind a păcate
Încă mă primești cu naivitate
Și nadir și zenit, un abis
Intru aici, la tine
Un templu
Lângă inima mea moartă
S-a întredeschis o poartă
Cât să se strecoare un vis

6 mart 7:09

Viermişorul corcodușii
Care se credea cireașă
Întâlni în pragul ușii
O măslină nărăvaşă.
Hotărâse emigrarea
Către țările străine
Unde cresc în pom
Off-shore – uri
Portocale și măsline.
Vai ce neagră îți e fața
Ce sărată îți e viața
Mă întorc …
Fuck You in bot
Eu sunt vierme patriot
Vreau ACASĂ să rod tot !