ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 10 Aug. 2018
Cronică literară de Marin IFRIM
Publicat: 10 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE
(Prefață de Gheorghe Postelnicu)
L-am cunoscut la Cenaclul ”Al. Sahia”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. Eram și eu, ca și el, un adolescent aflat în aluatul cuvintelor. Îmi vorbea ca și cum aș fi fost un fel de ministru al culturii. Așa vorbea cu toată lumea. Avea o smerenie luată din icoane bine pictate. Scria poezie în canon clasic, însă avea codul său personal. Vorbea despre iubire, despre simplitate, modestie. Nu părea prea implicat în literatură, aș zice că, mai degrabă, își căuta sufletul printre cuvinte. Îi simțeam nevoia de comunicare. Îl țin minte ca pe un poet și un om timid. Rară treabă în zilele de acum. Atunci, prin anii 80, avea o statură medie, era un pic brunet și avea un mers care îți dădea senzația că nu calcă direct pe pământ. Parcă plutea. Din acei ani îndepărtați nu l-am mai întâlnit nici măcar ocazional. Abia acum aflu că a ajuns un medic de excepție. Sunt un admirator necondiționat al acestei profesii. Mă înclin în fața tuturor chirurgilor din această țară, inclusiv în fața celor care operează animale, păsări și…fluturi”. Îmi amintesc cu drag de Petre Paul. La vremea când l-am cunoscut, avea viitorul pe retină. Rar vezi asemenea oameni. Înțeleg că a murit. Ce pot să mai zic, mi-au murit așa de mulți prieteni buni încât am senzația că nu mai am niciun fel de trecut. Paule Petre, nu te-am uitat. Mă opresc aici. Sunt cam plângăcios când scriu astfel de lucruri. Dumnezeu să te aibă în pază! Am scris aceste rânduri întrucât, nu cu mult timp în urmă, cel mai bun critic literar al Buzăului, consăteanul lui Vasile Voiculescu, maestrul Gheorghe Postelnicu, mi-a trimis volumul de versuri ”Bună dimineața” de Petre Paul, o carte apărută în doar cinci exemplare. Sunt norocos și onorat. Sper să-l pot convinge pe Ovidiu Cameliu Petrescu, președintele executiv al Asociației Culturale ”Renașterea buzoiană”, să tipărim măcar 100 de exemplare din această carte deosebită. Sper să primim și acordul lui Gheorghe Postelnicu. Petre Paul a făcut școala primară și gimnazială la Movila Banului, iar liceul, la Pogoanele. A terminat Facultatea de Medicină București. Citez din precizările dinaintea prefeței: ”În amintirea bunului coleg de liceu, am cules aproape toate poeziile postate de el pe Facebook, sperând în apariția unui volum, așa cum vorbisem cu el înainte de tragicul eveniment. O să înțelegeți de ce acest <volum> ar trebui să se intituleze ”Bună dimineața”. La un an de la dispariția neașteptată, Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace, Paul Petre” (semnează: Violeta (Elisabeta) Bașturea (Postelnicu) în colaborare cu Georgeta Şerban (Mocanu). Petre Paul era un om chibzuit, precis ca orice chirurg căruia nu-i tremura gândul și mâinile cu care opera. Își data poemele, inclusiv ora la care le așternea pe hârtie sau direct pe laptop. Cartea de deschide cu un poem intitulat ”Dor de tata”, scris în 2017, pe 30 iulie, la ora 9:20, având subtitlul „Laur Petre (fiul)” E un poem cum numai colegul meu de redacție, Stelian Grigore, a fost capabil să scrie, storcând lacrimi spontane tuturor celor care îl ascultă recitând versurile dedicate tatălui său. Nu mă pot abține să nu citez în întregime această poezie a lui Petre Paul: ”Tată, tată, scump părinte,/Fără suflet am rămas/Într-o lume ce mă vinde,/Într-o lume fără glas./Rătăcind și ca scânteia/Către ceruri ai zburat,/Strălucind din lumea ceea/Pentru care ne-ai lăsat./Hai, deschide ușa iară,/Vântul bate dureros,/Pragul parcă e o gară/Și pe nimeni nu cunosc./Tată, macii dau în floare/Legănați în zor de vânt,/Numai tu din depărtare/Nu ne spui niciun cuvânt./Pacea-n casă-i o tăciune,/Mută e ca floarea-n glastră;/Eu te chem în rugăciune/Și alerg – către fereastră./ Mama plânge ca copilul/Spune-mi tată ce să-i zic,/Să-i sfârșesc în suflet chinul,/Cum din el să fac – nimic?//Drum bun, tată. Ne vedem dincolo” (p. 7). Așa scria Petre Paul, în canon clasic. Folosesc o sintagmă oarecum vetustă. Sunt surprins cum, între timp, a trecut la versul alb realizând adevărate aforisme, însă păstrând ritmul interior, inclusiv rima ”ghimpată”. Toate poemele sale ascund o personalitate colosală, un munte de om timid, o încărcătură sentimentală copleșitoare, o fire nostalgică precum apusul de soare în ochii unei mirese a eternității: ”Ca orice bărbat/Decent și ratat/Mi-am spălat/ Mașina de leasing/În curte/Și rufele în familie./Undeva, proximal/Adie mortal/A gogoși cu vanilie,/Iar ochiul roșu/Al dimineții credincios răsărit/Filtrează printre genele lungi/De ram înflorit./Egalizator naiv,/Trecut, prezent,viitor/Au supus primăvara/Încă o dată unui nou muritor” (p. 43). Poetul, căci despre un poet e vorba aici, face economie de cuvinte, scrie ca și cum ar trăi și gândi doar în vârful bistruriului de haiku. Poemele au și tentă oximoronică accentuată: ”Și singuri și amândoi/Nostalgia/Ne vrea înapoi/Însă pașii/Sunt în timp/Mult prea mici/Ne începem/Dimineața aici/În baletul/Unei ore de seară/Fluturi arși/De cafeaua amară” (p. 90). Postfața cărții este pe măsura acestor versuri, care, cel puțin mie, mi-au tăiat respirația. Citez doar atât cât să nu-i fur în întregime textul lui Gheorghe Postelnicu, acest scriitor pentru care am o considerație unică:”Din păcate, nu l-am cunoscut personal. Din versurile pe care soția mea, fosta lui colegă de clasă, mi le citea în fiecare dimineață, am înțeles că era un generos și un prieten credincios obligat să stea mereu de gardă, la propriu și la figurat(…) Poeme cantabile cu versificație tradițională, cele mai multe dintre ele, psalmi, câteva, cantilene, foarte multe, toate dezvoltă o dexteritate excepțională de transformare a conținuturilor în ritmuri și rime, iar în privința transpunerii ideii, predominante rămân ironia, autoironia și sarcasmul(…) Petre Paul a fost nu numai un doctor cu mână bună, ci și un poet interesant pe care cititorii îl vor descoperi cu o mirare ce le va disloca prejudecățile”. Gestul familiei Elisabeta și Gheorghe Postelnicu este, din câte știu, unic în literatura buzoiană. Personal, le mulțumesc pentru că mi-au redat un prieten! Să ne rugăm pentru sufletului doctorului-poet Petre Paul. Amin!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania