Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

V-AȚI IUBIT VREODATĂ ȚARA?

Primit pentru publicare: 27 Nov. 2019
Autor: Ciprian ANTOCHE
Publicat: 27 Nov. 2019
Republicat: 01 Dec. 2019
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

V-AȚI IUBIT VREODATĂ ȚARA?

V-ați iubit vreodată țara chiar de alții-o văd păgână
Dar o fură ca în codru și o cern prin sită deasă?
Ați avut vreodată-n viață paloș greu ținut în mână
Spre a duce lupta țării și-a clădi o cale-aleasă?

V-ați iubit vreodată țara când a plâns că e furată
Fără a-i huli hotare și a-i cere socoteală?
Ați simțit vreodată-n piepturi toți o inimă deodată
Ce se zbate patriotic spre a năvăli afară?

V-ați iubit vreodată țara când în lacrimi v-a cerut
Să îi apărați onoarea că-i vorbită doar de rău?
Ați avut vreo cutezanță să-i salvați suflet pierdut
Și să-i reclădiți statutul ce l-am dobândit cu greu?

V-ați iubit vreodată țara când au ponegrit-o-n lume
Că-i murdară și săracă și nu-i bună de nimic?
Ați voit salva onoarea printre alte țări anume
Ce nu au avutul nostru nici cât degetul cel mic?

V-ați iubit vreodată țara chiar de-au murdărit-o-n vine
Să-i spălați rușinea vremii de pe pletele cărunte?
Ați dorit să-i dați dojană un respect ce se cuvine
Mângâind-o lin pe creștet și s-o sărutați pe frunte?

Și atunci, de n-ați iubit-o și la plânsu-i ați tăcut
De ce-i fluturați drapelul doar în zi de sărbătoare?
Doară azi sunteți români, patrioți de împrumut
Iară mâine, uitați țara și-o priviți râzând cum moare?

De-ar avea, sărmana țară, grai sub trupul cel frumos
Despre voi, ea ce ar spune, fluturându-i tricolor?
Este țară doar la bine și la tot ce e mănos
Iar la greu și vreme acră, rugă este câinilor?

Îmbrăcate azi sunt straie, doar de joc și sărbătoare
Iară mâine e uitare, nepăsare și-abandon,
Oare pieptul gliei mamă n-o simți durere mare
Când observă cum norodul pentru țară-i monoton?

Ne-amăgim că toate-s bune, că neghină țara n-are
Nici cenușă, nici ciuline și nici glod apăsător,
Azi e cântec de fanfară, defilează oastea-n zare
Mâine o uităm cu toții și fugim peste răzor.

De-ar putea sărmana țară, ne-ar bătea obrazul gros
Și-ar trezi strămoșii gliei ce-au murit la noi cu gândul,
Căci fiorul patriotic a ajuns atât de jos
De nu mai răzbim de silă doar când auzim cuvântul!

V-ați iubit vreodată țara fără zi de sărbătoare
Când nevoie are Dânsa de românii toți că noi?
Ați făcut horă de oameni la nevoie și vâltoare
Fluturându-i dârz stindardul și slăvindu-i pe eroi?

A fi patriot în simțuri e o sfântă datorie
Ce cu ea ne naște țara și-n țărână ne primește,
Nu-i un sentiment mai falnic din străbuni și spre vecie
Decât țara a iubi-o când și țara te iubește!