Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Scriitori botoșăneni. Augustin EDEN (Valerian ȚOPA)

Foto și text preluate integral din cartea ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Ed. Agata, 2013 (www.agata.ro)

Topa, Valerian EDEN, AUGUSTIN (Valerian Ţopa)

n. 17 sept. 1954, Dorohoi

Poet, eseist, artist plastic, ziarist. A absolvit şcoala primară, gimnaziul şi Liceul Teoretic nr. 2 din Dorohoi (1969-1973), Facultatea de Istorie – Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, secţia filosofie (1975 – 1979).

A avut funcţii dintre cele mai diverse: pictor la Întreprinderea de Confecţii Dorohoi, profesor la Liceul „Grigore Ghica Voievod” din Dorohoi (1979-1988), director al Casei de Cultură din aceeaşi localitate (1988), redactor, redactor-şef, director al Gazetei de Botoşani (1988-1997), director editor al publicaţiei proprii Fotoreporter (1990), redactor-şef, iniţiator şi director al revistei de cultură botoşănene Colloquium (1997-1998). Din sept. 1998 este prof.-expert la Casa Corpului Didactic şi profesor de ştiinţe socio-umane la diferite şcoli din Botoşani şi din judeţ. Înfiinţează şi conduce revista educaţională Mentor XXI (dec. 1998) şi revistele de cultură Intertext (dec. 1998) şi Absolut Cultural (apr. 2010). A iniţiat înfiinţarea Asociaţiei Scriitorilor Botoşăneni (2001).

Membru fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Literatură şi Artă „Mihai Eminescu” din Botoşani, membru fondator al Societăţii Culturale EXPO-ART Botoşani şi al Cenaclului Artelor Plastice „Artur Verona” din Dorohoi, membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale GEEA.ro Botoşani, fondator şi conducător al cenaclului şi grupării literare „Septentrion” din Dorohoi (1985-1987), membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti (1990), al Uniunii Artiştilor Plastici (1994), al Uniunii Scriitorilor din România (1995), al Asociaţiei Scriitorilor Botoşăneni (2001) şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (2004); Cetăţean de onoare al municipiului Dorohoi, 1999.

Concomitent cu activitatea literară şi jurnalistică creează o bogată operă plastică. Expoziţii personale: linogravură şi sculptură (Dorohoi şi Botoşani, 1976), acuarelă şi sculptură (Galeriile Orizont Dorohoi, 1984), laviuri (Galeriile Cronica Iaşi, 1985), acuarelă (Galeriile I.M.F. Iaşi, 1985), porţelan-sticlă şi acuarelă (Galeriile Luchian Botoşani, 1986, 1993 şi Galeriile de Artă Minerva Dorohoi, 1986); participare la: Quadrienala Artelor Decorative (Bucureşti, Dalles, 1989), exp. de artă decorativă (Galeriile Luchian Botoşani, 1994), artă decorativă şi acuarelă (Centrul Cultural Francez – Iaşi, 1995), artă decorativă (Chişinău, 1995), grafică policromă –„Ferestre ipoteştene” (Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, 15 ian. 2000), „Pictură-sculptură-porţelan” Bârlad ian.-febr. 2005, „Laviuri eminesciene, Ferestre ipoteştene, Acuarelă” Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui – iun.-iul. 2005; tabere naţionale de creaţie ale U.A.P.: 1986 Dorohoi, porţelan-sticlă; 1994 Dorohoi – Classic Glass Manufacturers Debelly; 1998 – membru al Taberei Naţionale a U.A.P. Ipoteşti.

Lucrări de artă în muzee şi galerii: Muzeul Dorohoi (porţelan-sticlă), Galeria de Artă Minerva Dorohoi (linogravură, acuarelă, ceramică), Memorialul Ipoteşti-Centrul Naţional de Studii „Mihai „Eminescu” (tuş-laviu, cărbune, sculptură ambientală), Muzeul Judeţean Botoşani (porţelan-sticlă, tuş-laviu), Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui (acuarelă, tuş-laviu).

Debut literar cu amplu grupaj de versuri în revista Amfiteatru (1973); colaborări cu versuri, grafică, articole literare şi cronici la reviste de cultură din ţară şi din străinătate: Amfiteatru, Art Panorama, Ateneu, Caiete botoşănene, Convorbiri literare, Contemporanul – ideea europeană, Cronica, Hyperion, Intertext, Luceafărul, Lumină Lină (New York), Observator cultural,Timpul, Tribuna ş.a. A semnat sporadic şi cu pseudonimul Ion Linescu.

În timpul liceului a fost membru corespondent al cenaclurilor literare bucureştene „Amfiteatru” şi „Săgetătorul” (1971-1973), apoi conducător al cenaclurilor dorohoiene „Ion Păun-Pincio” (1975-1985) şi „Septentrion” (1985-1987).

Figurează în antologiile: Candori (Botoşani, 1969), Vibraţii (Bucureşti, 1970), Excelsior (Bucureşti, 1971, 1972), Ritmuri solare (Bucureşti, 1973), Fântâna soarelui (Botoşani, 1975), Arc de triumf (Botoşani, 1977), Septentrion (Botoşani: Geea, 1995), Altare (Botoşani: Geea, 2007), Antologia Laureaţilor Premiilor EMINESCU pentru literatură, arte vizuale, colecţii şi colecţionari „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint” ale Editurii Geea, Botoşani (2002-2011) (Botoşani: Geea, 2011), Scriitori laureaţi ai Premiului Eminescu al Editurii Geea Botoşani (Botoşani: Geea, 2012).

OPERA: Eternă patrie (plachetă; Botoşani: C.J.C.E.S., 1979), Logopoetica (versuri; Botoşani: Geea, 1994), Oul cu îngeri (versuri; Botoşani: Geea, 1994), La Eleusis (versuri; Botoşani: Geea, 1994), Manechinul de cursă lungă (versuri, ed. liliput, bibliofilă; Botoşani: Geea, 1994), Pisicile buclucaşe (povestire ilustrată pentru copii; Botoşani: Geea, 1994), semnate cu numele real; Cvadropoeme (ed. princeps; Iaşi: Cronica, 1999), Opţiuni filosofice maioresciene (Iaşi: Opera Magna, 2004), Cvadropoeme (ed.a 2-a, rev. şi compl.; Botoşani: Geea, 2004), Cvadropoemele iubirii, vol. 1: Rana din rană de răni; vol.2: Despre nori; vol.3: Anteros (Botoşani: Geea, 2004), Next time (antologie de versuri; Iaşi: Editura Opera Magna, 2004), Filosofia lui Mihai Eminescu: idei estetice (Botoşani: Geea, 2012).

Antologator: Septentrion (Botoşani: Geea, 1995) – antologie de poezie a grupării literare dorohoiene cu acelaşi nume.

Albume: Graficianul Constantin Dracsin (Botoşani: Geea, 1996, ed. bibliofilă, de lux), Gravorul Valerian Ţopa (realizat de Radu Negru; Botoşani, Geea, 1996), Laviuri eminesciene (Botoşani: Grafik Art, 2000; ed. trilingvă rom. – engl. – fr.; comentariu critic de Valeriu Ciucă), Valerian Ţopa – Sculptură (Botoşani: Geea, 2004), Valerian Ţopa – Acuarelă (Botoşani: Geea, 2004), Ferestre ipoteştene (Botoşani: Geea, 2004), Valerian Ţopa – Porţelan – Sticlă (Botoşani: Geea, 2004). Este cuprins cu reproduceri în albumul Ipoteşti – Topos eminescian (Botoşani: Geea, 2000). A ilustrat vol. Mihai Eminescu – Luceafărul (ed. trilingvă rom.-fr.-gr.; Botoşani: Geea, 2003).

Cu volumul insurgent de poezie permutantă intitulat Cvadropoeme (Iaşi: Cronica, 1999), scriitorul se decide definitiv pentru pseudonimul literar Augustin Eden, continuând să semneze cu numele real numai în domeniu artelor plastice.

Premiul „Tinere condeie” (1972), Premiul Excepţional (pictură) – Salonul „Artur Verona” (1983), Premiul I (pictură-sculptură) – Salonul „Artur Verona” (1984), Premiul pentru poezie al revistei Convorbiri literare (1987), Premiul UNICEF (1995) pentru debut şi Premiul criticii pentru cea mai bună grafică la volumul de debut (Iaşi, 1994); Premiul EMINESCU, Diploma în rang de excelenţă şi medalia „Teiul de Aur” – Arte vizuale, Ipoteşti, 2002 şi Premiul EMINESCU, Diploma în rang de excelenţă şi medalia „Teiul de Aur” – Literatură, Botoşani, 2011– acordate de Editura Geea din Botoşani.

REFERINŢE:

NEGRU,R. Gravorul Valerian Ţopa: [album]. – Botoşani: Geea, 1996; CIUCĂ,V. Ipoteşti – Topos eminescian. – Botoşani: Geea, 2000; MANOLE,G. Chipul efemerului: jurnal din Actualitate(a). – Botoşani: Agata, 2008; CONDREI,E. Antologia Laureaţilor Premiilor EMINESCU pentru literatură, arte vizuale, colecţii şi colecţionari „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint” ale Editurii Geea, Botoşani (2002-2011). – Botoşani: Geea, 2011; CONDREI,E. Ardenţa geniului: interviuri cu Augustin Eden. – Botoşani: Geea, 2011; ed. a 2-a, Botoşani: Geea, 2012; CONDREI,E. Pasiunea, plângerea şi ardenţa geniului. – Botoşani: Geea, 2011; MANDACHI,D. Dicţionarul personalităţilor dorohoiene. – Botoşani: Quadrat, 2012.
*
MURARIU,I. Valerian Ţopa – Personalitate multiplă, Catalog expoziţional acuarelă şi sculptură, 1984; NEGRU,R. Peisajele lui Valerian Ţopa, Catalog expoziţional acuarelă şi sculptură, 1984; NEGRU,R. Acuarelele lui Valerian Ţopa, Cronica, nr. 9, 1985; ISPIR,M. Valerian Ţopa – acuarelă şi porţelanuri, Clopotul, nr. 4761, 1986; NEGRU,R. Etern – eterica artă a sticlarilor şi ceramiştilor, Convorbiri literare, nr. 10, 1986; IONESCU SILVAN,A. Taberele de creaţie de la Dorohoi, ARTA, nr. 2, 1987; DOBRESCU,AL. „Oul cu îngeri”, „Logopoetica”, La Eleusis”, Timpul, nr. 11, 1994; DRACSIN,C. Valerian Ţopa: Scrisoare deschisă către un prieten, Gazeta de Botoşani, nr. 1192, 1994; PÂRVESCU,P. „Logopoetica”, Gazeta de Botoşani, nr. 1249, 1994; NOTE DE LECTURĂ: Poetul Valerian Ţopa, Jurnalul de Botoşani, nr. 60, 1994; HOLBAN,I. Despre strategii, brokeri şi un poet talentat, Cronica, nr. 3, 1995; MANOLE,G. Crescătorul de îngeri, Actualitatea botoşăneană, nr. 224, 1995; OLARU NENATI,L. Portret de poet, Gazeta de Botoşani, nr. 1267, 1995; ALBU,R. Valeriano da Ţopa şi noua paradigmă poetică, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 3-4, 1996; ARBOREANU,N. Antologie de poezie, Gazeta de Botoşani, nr. 1537, 1996; NEGRU,R. Convorbire cu gravorul şi scriitorul Valerian Ţopa, Symposion, (24 ORE), nr. 42, 1996; CIUCĂ,V. Două albume de artă: „Valerian Ţopa” şi „Constantin Dracsin”, Cronica, nr. 3-4, 1997; MOROŞANU,S. Artistul plastic Valerian Ţopa văzut de poetul Stelorian Moroşanu, Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, nr. 210, 1997; PÂRVESCU,P. Augustin Eden, Intertext, nr. 3-4, 2002; CONDREI,E. Paşaportul scriitorului spre universalitate…, Colloquium, nr. 1, 2003; PÂRVESCU,P. Valerian Ţopa – Augustin Eden la 50 de ani, un artist polivalent, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 4, 2004; CHIRIAC,L. Sărbătorirea lui Eminescu la Galeriile de Artă Bârlădene, Bârladul, nr. 55, 2005; CHIRIAC,L. Sensul fericit al inovaţiei în artă: Valerian Ţopa, Bârladul, nr. 77, 2005; TEODORESCU,C. Eminescu 155 la Bârlad, Bârladul, nr. 55, 2005.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

5 comentarii la acestă însemnare

  1. hutanu ana spune:

    ma mindresc cu poetii nostri botoseneni! binenteles ca si eu sunt din botosani chiar daca locuiesc in gorj urmaresc mereu poetii nostri!

  2. Nela Busuioc spune:

    La Multi Ani, domnule Valerian Topa! Ca fosta eleva a dvs, va stiu cat sunteti de miticulos si profund in creatie; va felicit,urandu-va sanatate si multa inspiratie!
    Despre aceasta revista /Luceafarul/, ce pot sa zic: este o initiativa necesara culturii botosanene, iar aceasta idee de a aminti de ziua de nastere a scriitorilor, in acest mod, este o fapta grozava. Felicitari colectivului de redactie de la aceasta publicatie de cultura!
    Doamnei Lazarovici, multa sanatate si putere de a scoate urmatoarea editie!

  3. Mihai Valeanu spune:

    La multi ani, tinere! Esti valoros si arati ce poti.
    Asa oameni ar trebui sa fie in fruntea institutiilor ce diriguiesc cultura botosaneana.
    de ce nu se acorda credit oamenilor de valoare?

  4. o.bobica spune:

    la multi ani! un om adevarat si valoros in cultura spatiului – siret si prut –

  5. D.M. Gaftoneanu spune:

    Urari de bine d-lui Valerian Topa!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania