.
.
.
.
.
.
.
.
Măreţia morţii
În veşnicia ei, e toată măreţia morţii,
Nu te mai bate grija de zbaterile sorţii;
În jocul permanenţei, e ciclicitate,
Se primeneşte lumea prin propria ei moarte.
În nefiinţa ta, nu porţi poveri nici geamăt,
Iar freamătul de frunze… ce dacă n-auzi freamăt!?
Nu-ţi pasă-n moartea ta la ce ţi-a folosit venitul
Nici de sfârşitul lumii, dacă ar veni sfârşitul.
În nefiinţa ta, nu ai suspin nici întristare,
Chiar dacă cerul peste tine cade, nu doare.
Prin large porţi deschise intri-n acronie,
De unde ai plecat, în marea energie.
Similare