Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
Vasile Popovici: Ochi de orb
Ochi de orb
V-aţi întrebat vreodată
cum cată orbul frumuseţi
în ochi şi-n trup de fată,
cum ochii,
buzele şi gura
şi trupul i s-arată
în nepriveliştea
din mintea lui de orb,
întunecată?
În ochii unui orb,
o floare albă de muşcată,
în părul negru de codană
cu înfrigurare prinsă,
şi floarea, şi părul,
şi codana, cum arată?
dar lacrima de bucurie
pe obraji prelinsă?
Cum vede zarea,
cum i s-arată depărtarea
şi-ngenuncherea
pentru rugă în faţa icoanei,
şi ţărm sălbatic,
istovit de val, şi marea,
şi plâns, şi râs de prunc
la pieptul mamei?
Cum i s-arată
ciocârlia sfredelită-n cer,
şi lanul spicelor,
pătat de macii roşii,
cum sânul crud
ca mugurul plesneşte în prier
şi cum se-nchid
în stânjenul jilav, strămoşii?
Cum soarbe curcubeul
din fântâni culori
şi-n ochi de sprintenă codană
se aprind văpăi,
nu vede,
dar vede ce noi nu vedem
de multe ori:
divinul elementelor,
dar şi prăpastia din noi.
Îmi place
cum a spus-o unul pe pământ:
orbi sunt cei
cari nu vor să vadă,
nu cei care orbi sunt ;
cum nu-i iubire-aceea,
dacă nu-i întreagă.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania