Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Vasile Popovici şi Mihai Horga, la florete…

Popovici Horga

 

 

 

Vasile Popovici şi Mihai Horga, la florete…

(fr. fleuret – după floare)

Disputa : POETE !!! http://www.luceafarul.net/poete

Vasile Popovici:

Eşti perimat, poete! şi tu, şi versul tău,
cu frac, lavalieră, monoclu şi baston;
azi, nuferii-s exotici, nu mai răsar din tău;
azi, nu se poartă clasic, nu este de bonton.
Din chinuri clasice e slobozit azi versul
atât „imaculat” şi „liber”, şi propice
în a percepe apolinic multiversul*
(ca să-l invoc pe Robert Lanza şi pe Nietzsche).

*Multiversul este o mulţime ipotetică de mai multe
universuri posibile (inclusiv universul în care ne aflăm)

Mihai Horga: Nu pot crede că e părerea Dvs. Versul clasic rămâne regele poeziei …
Cum ar fi fost copilăria, via
ța noastră dacă am fi fost crescuți cu vers alb, liber…ar fi fost deosebit de tristă…fără clasicii noștri nu ar fi existat cultură, recitările de la serbări,multe ar fi lipsit …dar am avut noroc. În poezia ,,Sindrom” puteți vedea și părerea mea … http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/10/11/mihai-horga-sindrom/

 Vasile Popovici: Aveţi dreptate, dle Mihai Horga. Pentru mine, poezia clasică este sinonimă cu eternitatea, de la minus la plus infinit. Tot mai des, trag cu urechea la ce spun tinerii frumoşi şi generoşi, şi superculi, şi… că poezia clasică nu „se mai poartă”, nu mai e în vogă, e arhaică, e vetustă. Tot mai des, de data asta văd, observ, că se scrie o poezie schizofrenică, după model postmodernist, din care, mărturisesc cu ruşine inefabilă, că nu pricep o iotă. Cică… asta e adevărata poezie, ci că, unul ca mine este ieşit din timp şi de modă veche. Când am spus că, azi, nu se poartă clasic, am făcut referire la repulsia tinerei generaţii pentru poezia clasică, preferând tăierea unui text în proză, născocind poezie cu vers alb ori vers liber. Doar un nume vreau să dau: Lucian Blaga; poezia lui în vers alb ori în vers liber este genială, aşezându-l (punctul meu de vedere) după Eminescu. Când Blaga spune: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/şi nu ucid/cu mintea tainele ce le-ntâlnesc/în calea mea/în flori, în ochi, pe buze ori morminte” – ce poate fi mai frumos pe planeta asta, în univers, în fiecare dintre noi?
Vă citesc cu plăcere şi interes creaţiile, Domnule Mihai Horga
.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Horga Mihai spune:

    Nici pe departe… la florete … îmi cunosc limitele, sunteți prea mare și e o cinste pentru mine că m-ați luat în seamă … sunt un ing. pensionar, ieșean ROMANIZAT prin repartiție și căsătorie … știu că ați scris incomparabil mai mult și mai bine… chiar dacă aș ieși învins de Dv.(ceea ce nu aveți de gând) aș fi de fapt avantajat, că… „am căzut de pe un cal frumos”. Cu stimă și deosebit respect !
    Mihai Horga
    Roman, la 10.01.2016
    P.S. Vă rog, urmăriți în seara asta la ora 21 pe tvr 3 emisiunea Ghici cine vine la cină…foarte interesantă și instructivă.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania