Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
VĂZDUHUL S-A ÎNTUNECAT
Pe întreaga câmpie s-a aşternut-n cale
O ceaţă grea şi lăptoasă mi se pare,
Şi-un tremur de ierburi uşor ca o suflare
Încerca mereu să mă împresoare.
Un glas ascuţit din adânc de vale
Se prelingea ca o apă curgătoare,
Nu cunoştea nicio stavilă în cale,
Pătrundea în cele mai ascunse taine.
Îmbrăcată într-o rochie de vară
Alergai printre grâne într-o seară,
Era chipul ce nostalgic mă înfiora
Şi un gând dulce,cald mă tot încânta.
Te-am rugat să te opreşti,să-ţi spun o vorbă
Să nu păşeşti prin furibunda iarbă,
Căci în plete albinele se vor încurca
Din creştet pân-la picioare ghimpii te vor-nţepa.
Cu frumuseţi dulci m-ai tot ademenit
Sufletul şi gândul mi le-ai răscolit,
Ore în şir au trecut,dar nu le-am numărat
Şi deodată văzduhul s-a întunecat.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania