Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
VĂZDUHUL TREMURA
Când cerul încărunţit greu respira,
Văzduhul străveziu, fantastic de adânc, tremura,
Privighetoarea-n slăvile cerului se ridica,
Căutam clipa care să-mi încălzească inima.
Flăcările gândurilor pân-la stele se-nălţau,
Cu aripile lor universu-nfăşurau,
Iarba cu mirosul ei de fată îndrăgostită,
Se legăna pe-o pajişte nemărginită.
Te urmăream de după salcâmii în floare
Peste care alunecau raze de soare,
Căci trupul tău luminos credinţă-mi emana
Bucurii nestinse clocoteau-n inima mea.
Umbra frumuseţii tale mă încuraja
Să rostesc rugăciuni pentru fericirea mea,
Să-mi cuprinzi obrajii în mâinile curate
Cu un miros fin de flori proaspăt înflorite.
Adesea mi-am deschis cerul inimii mele
Să intre în el căldura fiinţei tale,
În haina misterelor adânci ne-am îmbrăcat
Şi de plăcerile lumeşti ne-am tot bucurat.
M-am bucurat de clipa prezentului imediat
Căci viitoru-mi era tot mai îndepărtat,
Nu văd decât ceea ce mă interesează
Nu mă interesează decât ceea ce văd.
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania