VERDE

Vine potopul verde, dragul meu,
acel potop ce-ţi intră adânc, sub piele,
de frunze mici , cu sufletu-n atele,
limpezi precum ochii mari ai lui Dumnezeu.
trec mugurii în şiruri despuiate,
în tropot viu de seve far-astâmpăr,
săruturile tale dulci le cumpăr,
din târgul de caişi, cu plata-n rate.
vezi tu, mai ploua uneori cu flori tăcute,
se-aştern petale sub tălpi de trecători,
iar vișinii îmi par nemuritori,
ducând povara iubirilor ,pe frunte.
în toate e-un izvor alb de lumină,
iar trupul tău miroase-a verde aspru,
la ai tăi irişi, cârpiţi c-un fel de-albastru,
vin păsări migratoare şi se-nchină.
mi-e bine şi mi-e verde lângă tine,
cu braţele deschise primesc acest potop,
sub inima prea-ţi bună să mă-ngrop,
pentru vecie, în primăveri senine.
şi când prin gene-mi sufli cu blândeţe,
săruturi de zefir cu -arome de migdal,
voi înflori în zori, pe buza-ţi de coral,
la fel de clar , ca-n prima tinereţe.
mai trec în tropot fiorii pe sub piele,
cu buza-mi scrii pe gât un alt poem,
te regăsesc în toate, prea boem,
şi-mi tulburi gândurile ce-au urcat la stele.
cuvântul ţi-e amestecat cu miere,
îmi sună în urechi nepriceput,
cântând hazliu în sufletul meu mut,
ca un copil ce-aşteapt-o mângâiere.
să vină tot potopul peste noi,
îmbrăţişaţi murim şi-ai nimănui,
în lacrima din ochii mei căprui,
vom învia în primăvara de apoi.